Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Vieţile sfinţilor: Hristos şi avva Paisie
Dragii mei, pe 19 iunie îl prăznuim pe Sfântul Paisie cel Mare, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi călugări din Biserică. Creştinii din Egipt îl cinstesc în mod deosebit, numindu-l avva Bishoy.
Ales de Dumnezeu încă din copilărie pentru a-i sluji, Sfântul Paisie îşi petrecea viaţa rugându-se neîncetat, postind şi citind Sfânta Scriptură. Pentru curăţia inimii lui şi pentru iubirea de Dumnezeu, Însuşi Mântuitorul i se arăta adeseori. Ştiind aceasta, într-o zi, ceilalţi călugări au venit la el cu rugămintea de a se ruga lui Dumnezeu să li se arate şi lor, binecuvântându-i cu prezenţa Lui. Avva Paisie se rugă stăruitor Mântuitorului, spunându-i că prezenţa Lui i-ar încuraja pe monahi foarte mult în viaţa duhovnicească. Şi Mântuitorul, în iubirea Lui de oameni, îi descoperi Sfântului locul şi ziua în care Se va arăta. În ziua stabilită, dimineaţa devreme, toţi plecară în grabă pentru a ajunge pe munte cât mai repede posibil. Fiind bătrân, Sfântul Paisie a rămas în urmă. Pe drum întâlni un om bătrân care era prea slăbit pentru a mai face vreun pas. Întrebându-l unde merge şi aflând că vrea să ajungă tot pe munte, Avva se oferi să Îl ducă el în spate. La începutul urcuşului, Sfântul nu simţi nici o greutate, dar, pe măsură ce urca pe munte, Bătrânul devenea din ce în ce mai greu, până când Sfântul Paisie nu a mai putut merge. În acel moment, Sfântul a înţeles că Îl purtase pe Însuşi Mântuitorul. Ajungând ultimul pe munte, ceilalţi călugări aşteptau nerăbdători. Avva Paisie le-a spus însă că Mântuitorul îi întâmpinase deja pe cale, dar ei, neavând inimile deschise, L-au trecut cu vederea. Ei s-au ruşinat şi au înţeles că Domnul este mai aproape decât gândim noi.
