Vieţile sfinţilor pentru copii: Cuvioasa Apolinaria

O altă sfântă, pomenită recent în calendarul Bisericii noastre, pe 4 ianuarie, este Sfânta Apolinaria.

Cu multe sute de ani în urmă stăpânea meleagurile greceşti împăratul Antemie, un bărbat înţelept şi binecredincios. Împăratul Antemie avea două fiice, cea mică era bolnavă încă de când se născuse, iar cea mare, Apolonaria, era o tânără înţeleaptă şi plin de har. Când Apolinaria a crescut şi a sosit timpul măritişului, părinţii au vrut să o căsătorească, dar tânăra a refuzat, răspunzând: „Eu vreau să merg la mănăstire să învăţ despre vieţile sfinţilor“, alegând să rămână mireasa lui Hristos.

Şi părinţii ei, văzând cât de mare este credinţa fetei lor, au hotărât să-i dea permisiunea să plece să vadă Locurile Sfinte, unde a trăit Mântuitorul Iisus Hristos. Şi i-au dat multe slujnice s-o ajute şi aur mult. După ce Apolinaria a ajuns în Cetatea Sfântă a Ierusalimului, mergea în fiecare zi la mănăstirile de maici şi se ruga. Apoi, într-o zi, le-a spus slugilor:

- Eu demult doresc să îmi închin viaţa Domnului. Acelea dintre voi care doresc să se întoarcă acasă, luaţi aceşti bani şi ce mai aveţi nevoie şi puteţi pleca.

După mult bine pe care l-a făcut din belşug săracilor, Sfânta s-a retras într-o mănăstire de călugări, unde a vieţuit cu numele Dorotei, descoperindu-se apoi tatălui ei, care o adusese pe sora ei bolnavă să fie vindecată de călugărul Dorotei, căruia i se dusese vestea pentru minunile pe care le săvârşea.

Ce înseamnă numele Apolinaria?

Numele Apolinaria este derivat de la Apolo, unul dintre zeii păgâni ai Greciei antice, care era zeul soarelui şi al luminii. Numele Apolinaria s-ar traduce prin „frumuseţe“.

▲ Să învăţăm despre Grecia antică: Sclavii în Grecia antică

Sclavii erau foarte importanţi în Grecia antică. Ei se ocupau de curăţenie, găteau, munceau pe câmp, în ateliere, în mine sau pe nave. Lor le erau date toate muncile grele.

Erau însă activităţi pe care sclavii nu le puteau făcea. De pildă, sclavii nu aveau dreptul să meargă la şcoală sau să intre în armată, ori să asigure paza oraşului. Sclavii nu aveau libertate, ei aparţineau stăpânului pentru care munceau. Nu erau consideraţi, la fel ca şi ceilalţi oameni liberi, cetăţeni ai Greciei.

Oamenii ajungeau să fie sclavi în diverse moduri, fie deveneau sclavi după ce erau luaţi prizionieri într-o bătălie, fie erau copii de sclavi ori erau vânduţi pentru că familiile lor erau sărace.

Se crede că sclavii erau mai numeroşii decât cetăţenii, oamenii liberi ai Greciei antice. Aproape fiecare familie avea cel puţin un sclav, pentru că lipsa sclavilor era un semn distinctiv de sărăcie.