Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Vieţile Sfinţilor pentru copii: Sfânta Sebastiana
Sfânta Sebastiana a fost una dintre uceniţele Apostolului Pavel. Prinsă şi aruncată în închisoare la ordinul împăratului Diocleţian, pe vremea persecuţiei împotriva creştinilor, Sebastiana a fost adusă în faţa guvernatorului Serghie din oraşul Marcianopolis.
- Am auzit că ai fost uceniţa acelui apostol al creştinilor, cum i se spunea, Pavel. Este adevărat?
- Da, este adevărat, Apostolul Pavel este cel ce m-a încreştinat, a răspuns Sebastiana.
- Te închini zeilor noştri?, a mai întrebat-o acesta.
- Eu sunt creştină şi mă închin doar lui Dumnezeu, a răspuns aceasta.
- Dacă nu îţi schimbi gândul, trupul tău va cunoaşte torturi înfiorătoare, a încercat s-o sperie guvernatorul.
- Eu sunt pregătită oricând să-mi dau viaţa pentru Hristos, a răspuns Sebastiana convingătoare.
Văzând guvernatorul Serghie cât de încăpăţânată este Sfânta în credinţa sa, a poruncit să fie bătută şi aruncată în temniţă. În închisoare i s-a arătat Apostolul Pavel, care i-a spus:
- Bucură-te şi nu te mâhni că trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru a-L mărturisi pe Hristos.
Toată săptămâna cât a stat în temniţă Sebastiana a continuat să se roage Mântuitorului.
Apoi, guvernatorul a poruncit soldaţilor săi:
- Să o luaţi din temniţă şi să o aruncaţi în cuptorul acela încins.
- Doamne Dumnezeule, apără pe roaba Ta, se ruga ea neîncetat, flăcările cuptorului neatingând-o defel. Şi cum continua ea să se roage, deodată, din cer, Dumnezeu a trimis o ploaie năprasnică şi atât de multă grindină a căzut încât a stins tot focul din cuptor. Văzând toate acestea, guvernatorul Serghie a poruncit:
- Luaţi-o de aici şi duceţi-o în cetatea Heraclea la guvernatorul Pompian. Să poruncească el ce va face cu ea.
Şi soldaţii au dus-o acolo şi pentru a doua oară a fost bătută şi chinuită. Cu toate aceastea, Sebastiana a rămas fermă în credinţa sa.
- Renunţi la Dumnezeul tău pentru a te închina idolilor noştri?, a întrebat-o guvernatorul Pompian.
- Nicidecum, a fost răspunsul Sfintei.
Atunci, guvernatorul a dat porunca ca Sebastiana să fie decapitată. Trupul ei a fost apoi aruncat în mare, luat de îngeri şi dus în Insula Rodos. Iar Amia, o nobilă creştină, aflând de locul unde era trupul Sfintei, a înfăşurat moaştele cu pânză curată şi cu miresme scumpe şi le-a asezat la loc de cinste.
Sfânta Sebastiana este sărbătorită în calendarul ortodox pe data de 24 octombrie.
Ce înseamnănumele Sebastiana?
Numele Sebastiana este forma feminină a lui „Sebastian“, ce derivă din „Sebaste“, un oraş roman în Asia Minor, dar şi din grecesul „sebastos“, care se traduce prin „respectabil“.