Zilele sfinte ale săptămânii

În vechime, oamenii s-au întrebat adesea ce este dincolo de hotarele lumii văzute. Şi, pentru că nu puteau altfel, au exprimat lucrurile nevăzute prin imagini concrete luate din viaţa lor cotidiană. Aşa că, pentru ei, lumea cealaltă seamănă cu lumea de aici. Dorul locuieşte în curţi bogate, cum sunt gospodăriile ţărăneşti. Mortul, în drumul său spre cele veşnice, întâlneşte un deal de sticlă pe care nu-l poate urca decât dacă a făcut milostenie în viaţă. Şi multe altele…

Pe lumea cealaltă se găsesc cele bune şi sfinte. Mai sunt şi lucruri rele, de care trebuie să te fereşti. Pe lângă cele ale lui Dumnezeu, pentru ţărani sunt sfinte şi anumite lucruri bune şi necesare, fără de care ei nu cred că ar putea trăi: grâul şi pâinea, apa, soarele şi luna, zilele săptămânii.

Ţăranii îşi imaginează altfel săptămâna decât noi. În prezent, pentru mulţi, săptămâna se împarte în cinci zile lucrătoare şi două de week-end. Timpul ţăranului este creştin: Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, în a şaptea s-a odihnit. De aceea, duminica şi sărbătorile sunt zile speciale pentru ei. Sfinţenia sărbătorii se revarsă asupra tuturor, ca lumina soarelui. Ţăranii se sfinţeau în fiecare duminică, prin participarea la Sfânta Liturghie. Aşa căpătau putere pentru zilele următoare.

Dar nu numai zilele de sărbătoare sunt deosebite; fiecare zi este altfel şi le dă oamenilor alte daruri. Pe cei care încalcă regulile, zilele îi pedepsesc. Bătrânii ştiau să-ţi spună ce e bine şi ce nu e bine să faci în fiecare zi a săptămânii.

Legende despre sfintele zile

Tare ciudate sunt zilele săptămânii! Ţăranii le considerau sfinte: Sfânta Luni, Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri… Ei şi le imaginau ca pe nişte bătrâne vechi de când lumea, slabe de post şi îmbrăcate în negru sau în alb, care îşi petrec timpul în rugăciune, mâncând o dată la şapte zile. Locuiesc pe lumea cealaltă, prin păduri adânci şi pustiuri, în căsuţe cât nişte chilii, având alături câte o bisericuţă cu hramul numelui lor. Vedeţi, oamenii şi le-au imaginat ca pe nişte pustnice, cum a fost şi Sfânta Parascheva, al cărei nume, în greceşte, înseamnă „vineri“.

Casele lor nu sunt apropiate una de alta, nici de lumea noastră. Câte primejdii nu îndură cine le caută! Dar cine le găseşte primeşte daruri fermecate: o cloşcă cu pui de aur, o furcă de aur care toarce singură… Cică fiecare sfântă are în căsuţa ei anumite obiecte, cu care orânduieşte lumea. La Sfânta Duminică se află o oglindă pe masă, iar dinaintea oglinzii, o lumânare într-un sfeşnic. Puterile ei le ştie cel mai bine Sfântul Ilie: în oglindă priveşte toate colţurile lumii şi dacă mişcă puţin sfeşnicul, a şi trăsnit… Iar Sfânta Marţi ţine grindina într-un săculeţ şi o varsă peste lume pentru păcatele oamenilor, la momentul hotărât.

Femeile cinstesc cel mai mult sfintele zile

Se mai zice că deasupra căsuţelor este câte o stea-logostea, care, atunci când străluceşte mai tare, prevesteşte nenorocirile şi războaiele. Numai Sfânta Sâmbătă nu are stea, că i-a dat-o Maicii Domnului. Ea va luci abia la sfârşitul lumii.

Femeile cinstesc cel mai mult sfintele zile. Postesc, nu cos, nu torc şi nu coc pâine, nu spală rufele în zilele de post, vinerea şi miercurea. Iar în ziua de duminică nici o muncă nu este permisă, căci e zi de sărbătoare. Se spune că sfintele li s-au arătat în vis unor femei credincioase împunse şi zgâriate, căci atunci când o femeie coase în ziua de vineri sau de miercuri, pe sfântă o înţeapă.

Ei, ei, dar sfintele zile pot fi şi aspre cu cei care nu le respectă. Să vă spun o poveste. Cică o femeie pregătise leşie ca să spele rufe vinerea. În timp ce spăla, a venit o babă care, fără să spună nimic, o privea cum spală. Era ceva ciudat şi atunci femeia a plecat la o vecină, să îi povestească de bătrână. Femeia i-a explicat că e Sfânta Vineri, care vrea să o pedepsească pentru că spală rufe. Învăţată ce să facă, femeia a fugit spre casă, ţipând că ard casele Sfintei Vineri. Bătrâna a fugit, să vadă de gospodăria ei, şi în timpul acesta femeia s-a încuiat în casă, întorcând toate obiectele. Sfânta Vineri, văzând că nu poate intra, a început să strige obiectele, să-i deschidă uşa. Fiecare îi răspundea: „Nu pot, că sunt întors!“ Numai opaiţul nu era întors şi a sărit jos, să-i deschidă uşa, dar, fiind din lut, a căzut şi s-a spart. Abia la cântatul cocoşilor Sfânta Vineri s-a făcut nevăzută.

Daruri şi foloase de la zilele săptămânii

Oamenii au învăţat că fiecare lucru trebuie făcut la vremea lui. Luni, fiind începutul săptămânii, e o zi bună pentru începerea unei activităţi de durată - torsul, ţesutul sau plecatul la drum lung -, dar nu e bine să împrumuţi, să vinzi ceva sau să mergi în peţit. Marţi e o zi cu trei ceasuri rele, nu e bine să pleci la drum, nici să începi o activitate importantă. Miercurea este iubită de săteni; mulţi o consideră ziua Maicii Domnului. Sfânta Miercuri le apare oamenilor bolnavi în vis şi le spune cum să se vindece de boli.

Sfânta Joi ne apără recoltele de ploi mari şi grindină. Între Paşti şi Rusalii, ţăranii ţineau „joile oprite“, adică nu munceau şapte sau nouă joi, tocmai ca să-şi apere recoltele de furtuni, trăsnete şi brumă. Sfânta Vineri ajută fetele să se căsătorească. Dă de mâncare animalelor sălbatice, de care îi este plină mereu curtea, ca să nu atace animalele din gospodării. Balaurii, şerpii, nevăstuicile, cucuvelele, şopârlele, urşii se simt acasă la ei în ograda Sfintei.

Sâmbăta este sfârşitul săptămânii şi de aceea este dedicată morţilor. Oamenii fac pomeni pentru cei duşi. Dar ziua nu e bună pentru vii. Şi în această zi sunt trei ceasuri rele. Până sâmbătă la prânz oamenii trebuie să-şi încheie treburile şi să se pregătească pentru duminică. Duminica este ziua rugăciunii, când la Sfânta Liturghie se săvârşeşte taina Euharistiei. Se spune că omul născut duminica are noroc în viaţă.

▲ Ştiaţi că…

- Despre Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, cred unii că ar fi Sfânta Vineri, numai pentru că numele ei înseamnă, în greacă, „vineri“? Dar eu una nu cred că este. Sfânta Parascheva nu are prea multe asemănări cu făptura supranaturală care le pedepseşte pe femeile care torc sau spală rufe vinerea.

- Zilele săptămânii au nume moştenite din latină, unde erau consacrate câte unui zeu? Luni (lunae dies) era consacrată Lunii; marţi (Martis dies), amintea de zeul războiului, Marte; miercuri (Mercuris dies), de zeul negoţului, Mercur; joi (dies Jovis), era ziua lui Jupiter, zeul cerului şi trăsnetelor în mitologia romană, în timp ce vineri (Veneris dies) era închinată zeiţei dragostei, Venus. Doar duminica are un nume creştin: dies dominica, adică ziua consacrată lui Dumnezeu, iar „sâmbătă“ vine din cuvântul slav sonbota.

- Mai demult, oamenii de la ţară îşi botezau uneori copiii sau animalele după ziua în care s-au născut? Joiana e cel mai cunoscut dintre aceste nume, dar mai sunt şi altele.

▲ Cuvinte noi pe înţelesul tău

Leşie: soluţie de spălat rufele pe care femeile o obţineau prin fierberea cenuşii de lemn în apă;

Nevăstuică: mamifer mic, carnivor, cu trup foarte subţire, cu bot ascuţit şi picioare scurte, acoperit cu o blană roşcată vara şi albă iarna, care dădea iama în găini;

Opaiţ: un fel de lampă folosită de ţărani odinioară, alcătuită dintr-un vas foarte mic umplut cu seu, ulei sau untură, în care îmbibau un fitil, căruia îi dădeau foc.