Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) Luca 10, 25-37 În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa
Revista presei
Știri pe surse relatează că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie duminică, 11 iulie, la Mănăstirea Samurcășești. În cuvântul adresat la finalul slujbei, Preafericirea Sa a subliniat că „grija pentru cele materiale nu trebuie să devină mai importantă decât grija pentru viața sufletului. (...) Trupul este trecător, alimentele sunt perisabile, hainele se uzează, dar sufletul omului este nemuritor. Dincolo de moartea fizică, omul ia cu el ceea ce a adunat în suflet: lumina credinței, lumina din Sfintele Scripturi, lumina din rugăciune și lumina din faptele bune”, explicând, totodată, că „dreptatea lui Dumnezeu” înseamnă „relația sau legătura dreaptă cu Dumnezeu, o legătură de iubire și de ascultare, nu de uitare. (…) Împărăția lui Dumnezeu se caută în fiecare zi”.
Tot Știri pe surse relatează din predica Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în Duminica a 3-a după Rusalii, rostită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vlădiceni: „Atunci când omul își înnoiește credința și începe să lucreze cu înțelegerea că Dumnezeu este Cel care cunoaște nedreptățile din viața noastră și le vindecă, (...) Dumnezeu cunoaște cele bune ale noastre. El cunoaște şi delăsările și scăpările noastre (...). Cu cât mai mult vom lăsa să treacă prin sufletul nostru - împărtășind și altora - harul, bunătatea și mila lui Dumnezeu, cu atât mai mult acestea vor prisosi”.
DC News consemnează răspunsul medicului neurochirurg Toader Corneliu, managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, la întrebarea „Cum este relația cu Dumnezeu a unui om care se luptă practic, în fiecare zi, cu moartea?”: „Am văzut de nenumărate ori momentul acela trist în care omul trece de la viață la neființă. Te marchează. Nu sunt de acord că se poate obișnui cineva cu ideea aceasta. Ca doctor, este o durere pe care o resimți. E o pierdere. În primele operații, ca prim-operator, încerci o emoție extraordinară. M-am și exprimat în sală: «Suntem noi și cu Dumnezeu în această operație.» (...) Noi, în spațiul acesta, suntem impregnați de cultura creștină. Istoria culturii creștine ne arată tot timpul faptul că în mintea noastră a existat Dumnezeu”.