Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Antena 3, DC News și Evenimentul zilei consemnează mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat elevilor, dascălilor şi părinţilor, în care subliniază faptul că o „educaţie temeinică pentru viaţă include experienţe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunităţi concrete şi mai puţin online (…). Studiile recente evidenţiază utilitatea, dar şi limitele educaţiei online: stres, oboseală mentală, manifestări depresive, pierderea motivaţiei, dificultăţi în gândire, în concentrare şi în luarea deciziilor. (…) În contextul tradiţiei româneşti şi europene, este cunoscut rolul determinant al Familiei şi al Bisericii în educarea copiilor şi a tinerilor de-a lungul timpului. Astăzi, când, sub influenţa unor ideologii secularizante, este diminuată contribuţia acestora în domeniul educaţiei, devine şi mai necesară cooperarea dintre Familie, Biserică şi Şcoală pentru a oferi copiilor şi tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar”.
Obiectiv Vocea Brăilei relatează că, în cadrul unei consfătuiri cu profesorii Seminarului Teologic din Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a desemnat 12 dintre cei mai vrednici preoți din Galați și Brăila, care desfășoară constant și cu implicare deosebită activități catehetice parohiale cu copiii, să susțină activități educaționale cu elevii seminarului, pe parcursul noului an școlar. Printre aceștia se numără preoții brăileni din parohiile „Sfântul Ilie” și „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din municipiu, precum și preotul din localitatea Cuza Vodă. „Aveți un 10 de la mine pentru activitățile culturale cu copiii”, le-a spus ierarhul, îndemnându-i pe cei 12 preoți să pună la fel de mult suflet și în activitățile pe care le vor desfășura, cel puțin de două ori pe lună, în cadrul Seminarului de la Galați. În aceeași zi, așezământul de pe malul Lacului Sărat a găzduit şi revederea promoției 1970-1975 a Seminarului de la Buzău, din care a făcut parte și Arhiepiscopul Casian Crăciun. „Cu vădită emoție și bucurie, acesta i-a fost gazdă fostului său profesor și diriginte, care, la aproape 90 de ani, se prezintă «la fel de tânăr ca acum jumătate de secol, din punct de vedere spiritual și didactic»”. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a oferit preacucernicului arhidiacon Tudor Mihalache, profesor și diriginte al promoției 1970-1975, Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei”, clasa I.