Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Știri pe surse scrie că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis miercuri un mesaj prilejuit de împlinirea, luna aceasta, a 500 de ani de la trecerea la viața veșnică a Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Preafericirea Sa a afirmat despre domnitor că a dus o „politică luminată de credință” şi a menționat că relațiile cu Transilvania ocupau o poziție specială în politica externă a sfântului și că Apusul vedea în acesta „o forţă (…), şi nu un supus docil al otomanilor”. Textul mesajului, publicat inițial în volumul Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor (Ed. Trinitas, Iaşi, 2005), a fost revizuit şi îmbogăţit de autor în 2021, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la mutarea la Domnul a sfântului voievod.
Tot Știri pe surse consemnează vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în contextul Zilei Satului Românesc, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, ocazie cu care a dăruit instituției muzeale 16 cărți. „Apreciem vocaţia, misiunea şi activitatea bogată a acestui muzeu pe care îl considerăm, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, tezaur şi iconostas al spiritualităţii populare româneşti”, a spus Preafericirea Sa, care a mai numit instituția „muzeu al sufletului românesc”, și i-a felicitat pe angajați, coordonați de directoarea Paula Popoiu, pentru activitatea lor. Cărțile dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel tratează teme legate de satul românesc și de oamenii satului și sunt tipărite de Editurile Patriarhiei Române, Editura Mitropoliei Munteniei și Dobrogei şi de edituri eparhiale.
Adevărul de Timișoara aminteşte că au trecut 7 ani de la mutarea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului vreme de 52 de ani. „În religia ortodoxă, pomenirea de 7 ani reprezintă un moment extrem de important, astfel că în toate bisericile au avut loc slujbe în memoria ierarhului. Nu doar Biserica Ortodoxă s-a gândit la Nicolae Corneanu, care a fost cunoscut (...) şi pentru relaţia sa foarte bună cu toate cultele religioase din Timişoara. A fost un om special şi pentru greco-catolicii din Banat. Dovadă şi comemorarea care a avut loc în Biserica Greco-Catolică din Fabric, pusă la cale de jurnalista Ramona Băluţescu, care a declarat: «E greu să uiţi de un om care reprezenta Banatul, care avea deschidere faţă de celălalt, avea o aplecare spre cel care e altfel, fie că e ungur, neamţ, rom, evreu, toţi cei care se roagă altfel»”, se arată în articol.