Revista presei

Ştiri pe surse a publicat un grupaj de ştiri referitor la sărbătorirea a 14 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al României. Preafericirea Sa a liturghisit în Paraclisul Reședinței Patriarhale, apoi a participat la o slujbă de Te Deum în Altarul exterior de pe Colina Bucuriei. „Nu contează atât de mult numărul anilor, cât folosirea timpului pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a-i ajuta pe semeni. (…) De aceea, trebuie să săvârșim toate activitățile bisericești cu iubire față de Dumnezeu și față de semeni. Și atunci avem bucuria conlucrării cu Dumnezeu în Biserica Sa”, a spus Părintele Patriarh Daniel. După rugăciune, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a făcut o retrospectivă în care a subliniat că cei 14 ani de păstorire ai Patriarhului Daniel au fost „benefici pentru societatea românească, marcată de multiple crize” şi a citit mesajul de felicitare transmis de președintele României. Au mai luat cuvântul consilierul Romeo Moșoiu, care a transmis felicitările ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, iar Secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, a rostit un discurs aniversar.

Tot Şiri pe surse consemnează că purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reacționat dur faţă de afirmaţia jurnalistului Cosmin Prelipceanu, aceea că școala ar trebui să aibă rolul de a-i scăpa pe copii de părinți: „Recent, într-o emisiune tv și la o oră de maximă audiență, a fost lansat un îndemn belicos și larg mobilizator: «Să-i scăpăm pe copii de părinții lor! Asta ar trebui să facă școala! Asta trebuie să facem!» Mesajul induce ideea că nu părinții sunt cele mai importante ființe în viața copiilor, ci altcineva, vag intuit ca fiind statul. Statul leviatan, autocratic, desigur, un imens și diform corp social lipsit de suflet, dominant şi dominator, orientat nu în favoarea binelui individual al cetățeanului, ci în vederea înghițirii acestuia cu libertățile lui cu tot (...). Iar, acum câteva zile, un «om nou-nouț», care a ajuns să confunde progresismul alienant/regresismul moral cu progresul real, declara război normalității, proclamând imperativul categoric al salvării copiilor de propriii lor părinți. (...) Din fericire, în ciuda eforturilor unor progresiști alfabetizați doar digital, nu și cultural, această diformitate etatistă nu a prins încă viață în România și nici nu trebuie să ajungem vreodată martorii unei asemenea sinistre emergențe a răului cu chip de bine în spațiul nostru public”.