Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Ştiri pe surse relatează că, prezent la slujba de sfințire a bisericii din comunitatea parohială „Sfântul Matei” din Cluj-Napoca, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, le-a amintit credincioșilor că „adevăratul ospăț de Crăciun îl constituie Sfânta Împărtășanie”, subliniind, totodată, necesitatea participării creștinului la Liturghie: „Noi cei poftiți la sărbătoarea dumneavoastră, la bucuria dumneavoastră, vă felicităm din tot sufletul și vă urăm sănătate, să vă bucurați de această biserică frumoasă. Să participați aici la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pentru că este ospățul credinței, aici vă nutriți cu cea mai de preț hrană, cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos”. După slujbă, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Marian Andreica, pentru întreaga sa activitate pastorală și administrativă. Lăcașul de cult a fost construit, în stil brâncovenesc, între anii 2005 și 2021, după un proiect al arhitectului Livia Câlția și al inginerului Ioan Sora, din București.
World Council of Churches consemnează că secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), pr. prof. dr. Ioan Sauca, însoțit de cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru promovarea unității creștinilor, a fost primit de Papa Francisc într-o audiență privată, oaspetele exprimându-şi recunoștința pentru colaborarea strânsă și constructivă dintre CMB și Vatican. La întâlnire s-a discutat despre relația dintre Biserica Catolică și CMB, precum și despre pregătirile pentru cea de-a 11-a Adunare Generală a CMB, care va avea loc la Karlsruhe, Germania, în septembrie 2022, cu tema „Dragostea lui Hristos mișcă lumea spre reconciliere și unitate”. „Această vizită face parte dintr-un pelerinaj pe care continuăm să-l facem împreună și sunt emoționat și mulțumit de șansa de a-l întâlni din nou pe Papa Francisc și de a-i comunica personal cât de profund bucuros sunt să includ prietenii noștri romano-catolici în aceste planuri”, a spus pr. prof. dr. Ioan Sauca, adăugând că „Papa și-a reafirmat aprecierea pentru munca CMB, s-a angajat să ne păstreze în rugăciunile sale, pe măsură ce ne îndreptăm către Adunare, a promis că va trimite un mesaj și a asigurat că o delegație a Bisericii Romano-Catolice va participa la Adunarea Generală”.