Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Studenţii gălăţeni pot aplica pentru burse Erasmus în 160 de universităţi
Un număr de 160 de universităţi europene pot primi studenţi gălăţeni, beneficiari ai burselor Erasmus, în anul universitar 2010-2011, a anunţat purtătorul de cuvânt al Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, Luiza Şerbănescu. Potrivit acesteia, înscrierea candidaţilor în vederea selecţiei pentru mobilităţi Erasmus în anul universitar 2010-2011 se va desfăşura în perioada 12-21 aprilie. Pentru a veni în sprijinul studenţilor care doresc să participe la selecţie, în zilele de 15 şi 20 aprilie vor avea loc şedinţe de informare. În cadrul întâlnirii din 15 aprilie vor fi invitaţi şi foşti studenţi Erasmus, astfel încât candidaţii care vor participa vor putea obţine informaţii directe şi sfaturi utile privind mobilitatea Erasmus pentru care doresc să fie selectaţi. Testul de limbă străină va avea loc pe 22 aprilie. Acesta este obligatoriu şi eliminatoriu şi va fi apreciat cu admis sau respins. Selecţia propriu-zisă va avea loc pe 27 aprilie, iar afişarea rezultatelor finale, pe 28 aprilie. Pentru obţinerea de mobilităţi Erasmus se pot înscrie studenţi care au absolvit deja un an de studiu la licenţă, au cetăţenie română, nu au beneficiat de un alt stagiu Erasmus, au rezultate academice bune în anul universitar anterior. Bursele Erasmus pentru anul universitar 2010-2011 sunt în 160 de instituţii de învăţământ superior din 17 state europene, în domenii precum istorie, chimie, economie, naval, inginerie chimică, inginerie mecanică, mediu, ştiinţa materialelor, drept, inginerie electrică, litere, geografie, medicină, ştiinţele comunicării, fizică, ştiinţe umaniste, informatică, ştiinţa calculatoarelor, automatizări.



.jpg)