Biserica Regală din Bușteni, verticala înveșnicirii

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „Biserica este laboratorul Învierii”. În acest punct al intersectării cerului cu pământul, creștinul experiază, solitar și dimpreună cu ceilalți, verticala Învierii. Biserica Domnească din Bușteni, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, ctitorită de Regele Carol I al României și de Regina Elisabeta în memoria fiicei lor, principesa Maria, poartă în timp mesajul înveșnicirii omului. Ctitoria din orașul „de sub Cruce” are o istorie aparte, care însumează jertfa și lumina strălucitoare a înălțării. La împodobirea ei și-au adus contribuția mari artiști ai epocii.

O vizită în orașul Bușteni din județul Prahova trebuie să includă și Biserica Domnească, pentru ca să se cuprindă într-o imagine completă trecutul glorios al zonei și chipul lui pilduitor reflectat în oglinda rătăcitului nostru prezent. Recent, am încercat și noi acest lucru și mărturisim că ne-am întors acasă ceva mai demni, mai lu­mi­nați și mai ușurați de povara coti­dianului ce ne umple de zgură cli­pele și ne mânjește cu cețuri viitorul.

„Toată grija lumească să o lepădăm”

Așezat pe drumul ce șerpuia pe valea râului Prahova, tâlhărit cu veacuri în urmă de lotri care atacau caravanele și căruțele burdușite cu mărfuri, venite dinspre Transilvania spre Țara Românească, sau invers, prin vama din apropiere; străbătut de negustori bucureșteni, precum Apostol Manu și soția sa Zamfira, trimiși în repetate rânduri de marele domn și Sfânt Brâncoveanu Constantin să-i aducă postav și arginturi din țara de peste munte, sau să-i supravegheze casele cumpărate în Scheiul Brașovului, Bușteniul a încolțit în istorie la scurtă vreme după zidirea Mănăstirii Sinaia (1695).

În acest loc aveau să ridice Regele Carol I și Regina Elisabeta Biserica Domnească, spre pomenirea unicei lor fiice decedate, principesa Maria.

Sfântul locaș a fost târnosit la 8 septembrie 1889, de praznicul Naşterii Maicii Domnului, „în prezenţa Majestăţii Sale Regelui şi a Alteţei Sale Regale Principele Ferdinand, a Înaltului cler şi a Miniştrilor” . Dar regele avea să fie o prezență constantă la agapele din curtea bisericii, la care participau câte 500-600 de credincioşi, la horele întinse în bătătura casei parohiale. Venirea regelui la Bușteni a atras și alte familii din țară care s-au stabilit aici, au ridicat case, vile, contribuind la transformarea localităţii în staţiune de odihnă.

Biserica Domnească a fost ridicată în formă de cruce, din piatră cioplită scoasă din masivul Caraiman de meşteri pietrari italieni, conduși de Piero Dreossi. Arhitectonica ei o aseamănă cu bolniţa de la Mănăstirea Hurezi din Vâlcea.

Pe lespedea de la intrare este inscripţionat un fragment din cântarea Heruvicului: „Toată grija cea lumească să o lepădăm”, atrăgând atenţia tuturor celor ce intră, că vor păși în cer, nu pe pământ.

În pronaos, lumina străbate prin două ferestre cu geamuri colorate diferit în vitralii. Naosul este format din două abside laterale, având deasupra bolta cea mare a bisericii, peste care se înalţă turla centrală, din care coboară un candelabru. Cele patru ferestre de aici, prevăzute cu vitralii, precum și bolta din naos, sunt executate din sticlă colorată, element unicat pentru acea vreme în România.

„Catapeteasma este realizată din lemn de stejar masiv aurit, cu ornamentații florale și sculpturi de influență orientală. Ea a fost comandată de Regele Carol I și executată de meșteri din casa maestrului Martin Stöhr, la Viena, cel care a realizat și mobilierul de la Castelul Peleș. De altfel, foarte multe elemente sculpturale de aici se reîntâlnesc și la Peleș. Catapeteasma era considerată la acea vreme ca fiind cea mai frumoasă din ţară. Pe ea sunt înrămate icoanele originale, reprezentându-i pe cei 12 Apostoli, de o valoare inestimabilă, opera pictorului Gheorghe Tattarescu şi a ucenicilor săi”, ne spune părintele paroh Virgil Gheorghe Grigore.

Mari artiști și o istorie martirică

„Pictura originală a fost executată de artistul danez Agnes Exner, renumit la acea vreme, care lucra pentru Casa Regală. Și Mănăstirea Sinaia a fost pictată de el. În timpul Primului Război Mondial, când biserica a fost ocupată de ostașii austro-ungari, aceștia au devastat arhiva și biblioteca, din care au ars peste 800 de volume, pe unele aruncându-le afară în zăpadă, motiv pentru care nu s-au mai păstrat documente. În casa parohială au fost adăpostiţi caii, iar salonul regal a fost devastat. Atunci s-a distrus și pictura, pentru că în mijlocul bisericii, ca să se încălzească, ostașii au făcut focul. Deasupra vitraliilor din turla mare, încă se văd pe tencuiala veche urmele fumului și funinginii depuse. Pictura inițială se mai păstrează doar în Sfântul Altar, apoi câteva scene în naos (cei patru Evangheliști) deasupra cafasului, unde se află icoana Sfintei Treimi, și câteva chenare”, ne mai spune părintele paroh.

În 1934, biserica a fost repictată în ulei de către renumitul artist bisericesc Gheorghe Belizarie.

În pronaos, pe peretele de la intrare, se află cele două tablouri votive, în mărime naturală, semnate de pictorul Eyk, care îi reprezintă pe ctitori: în dreapta, Regele Carol I, în ţinută de comandant al Armatei Române, cu chipiul în mâna dreaptă şi cu mâna stângă pe mânerul sabiei, iar în partea stângă, Regina Elisabeta, îmbrăcată într-un superb costum naţional, având diadema regală pe cap. Aceste picturi alcătuiesc, împreună cu ramele sculptate din stejar care le încadrează, un ansamblu de o valoare artistică deosebită.

La rându-i, mobilierul din interior prezintă şi el un aspect cu totul deosebit, bucurându-se din partea specialiştilor de calificative superlative. Sunt de remarcat ramele din lemn de stejar sculptat, care încadrează portretele ctitorilor, cele două jilţuri regale cu stema Regatului României, cele două jilţuri princiare, scaunul arhieresc, stranele precum şi întreaga ornamentaţie executată din lemn de stejar masiv şi aurit.

De asemenea, în Altar se află și tabloul intitulat „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, care Îl înfăţişează pe Mântuitorul Iisus cu pruncii, lucrare executată în 1874 de Ta­ttarescu pentru Regina Maria, dăruită Bisericii Domneşti de aceasta, în semn de preţuire, în 1927.

Sfântul locaș a fost înzestrat de ctitori cu toate odăjdiile şi obiectele de cult necesare slujirii. În parcul în care a fost ridicată biserica se află şi casa parohială, clădită în aceeași perioadă, în care pridvorul şi cele două camere de la stradă au fost rezervate multă vreme pentru primirea familiei regale.

O poveste răscolitoare are clopotul bisericii. Realizat de Emil Wilhelm von Becker, sculptorul Casei Regale, acesta a bătut prima oară într-o bisericuță de pe Strada Bateriilor din București, care ulterior a fost rasă de pe fața pământului împreună cu tot cartierul Uranus, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, pentru a se ridica Casa Poporului. Clopotul, inima bisericii, singurul care a scăpat de lama buldozerelor, a fost dus la o biserică din Ardeal, unde a bătut o perioadă. După câțiva ani, nepoata sculp­torului, Rodica Filip von Becker, care are o vilă în Bușteni, a reușit, trecând prin multe greutăți, să îl aducă, într-un camion, la Biserica Domnească, unde se află și în ziua de azi. O altă poveste tulburătoare este cea a Sfintei Evanghelii, legată în piele, din 1905, a Sfântului Epitaf cu fir aur, de la 1896, și a unei sfinte cruci, furate de un ofițer ungur în Primul Război Mondial. După 14 ani, fiind suferind, acesta s-a mărturisit unui preot din Satu Mare, care l-a povățuit să le îna­poieze, lucru pe care l-a făcut în noaptea de Paști a anului 1930.

Oaspeți înalți și vrednici slujitori

Regele Carol I şi Regina Elisabeta au fost foarte ataşaţi de Buşteni. După construirea Bisericii Domneşti, ei veneau foarte des aici, cu o trăsură trasă de patru cai albi, să asiste la Sfânta Liturghie. În nenumărate rânduri, erau însoțiți de oaspeţi străini, aflați în vizită în regat. Așa se face că pe la această ctitorie au trecut și moştenitorul tronului Austriei, Franz Ferdinand, în 1903, și Regele Ferdinand al Bulgariei cu soţia, o prinţesă de Bavaria, lordul Robert, care a jucat un rol important în războiul cu burii, Regele Gustav al Suediei, şi mulți alţii. Familia regală și oaspeții ei serveau ceaiul în salonul casei parohiale. Iar când condiţiile atmosferice erau favorabile, ceremonia avea loc la umbra pomilor din jurul bisericii, în timp ce corul de copii al şcolii primare din localitate interpreta cântări naţionale.

În decursul vremii, au slujit aici mai mulți preoți, monahi și mireni, care au dus mai departe nu numai rânduiala noastră ortodoxă, ci și spiritul și lumina înveșnicirii omului prin Înviere. Îi pomenim printre ei pe ieromonahul Pantelimon, ieromonahul Dionisie, ieromonahul Carp, ieromonahul Serafim Georgescu, ieromonahul Nicanor, preotul de mir Dumitru Atanasiu, ieromonahul Antonie Năescu, preotul Virgil Godeanu, preoţii Ioan Vişinescu, Ioan Moraru, Nicolae Nica, Dumitru Toader, Ioan Roşescu, Nicolae Dincă, Barbu Iulian.

De la 1 iunie 2010, Biserica Domnească din Buşteni este păstorită de părintele paroh Gheorghe Virgil Grigore, împreună cu preotul Daniel Aurel Dan. În acești ani, au fost executate lucrările de restaurare-conservare a picturii murale, s-a reconstruit din piatră şi fier forjat gardul împrejmuitor, s-a reabilitat casa parohială și a început construirea unui important centru social-misionar, transformând întregul ansamblu într-un adevărat complex în care pelerinul gustă din plin din Învierea cea de toate zilele, cum spune Lucian Blaga: „O înviere e pretutindeni, pe drum şi-n lumina deşteaptă./ Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat/ ca fântânile din imperiul lutului./ Trecătorule, oricine-ai fi,/ ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă./ Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,/ nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele./ Sunt în mijlocul privighetorilor...“