Contribuția ardelenilor la unirea Basarabiei cu România

Centenarul Marii Uniri, evenimentul pe care îl celebrăm anul acesta, readuce în prim plan momente mai mult sau mai puțin cunoscute din istoria poporului român din vremea anilor 1917 și 1918. O astfel de istorisire este și cea legată de contribuția ardelenilor la apărarea statalității noastre în greul an 1917, dar și cea a rolului jucat de transilvăneni în lunile care au precedat unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

Încă dinaintea intrării României în Marele Război, o mulțime de ardeleni au trecut Car­pații, în Vechiul Regat, fie pentru a scăpa de persecuțiile autori­tăților austro-ungare, fie pentru că nu doreau să lupte pe front pentru Imperiul Austro-Ungar. Rebreanu, Goga, Octavian Tăslăuanu sunt poate cele mai cunoscute figuri care s-au aflat în această situație. Sosiți la București, ardelenii au militat cu toată puterea lor pentru intrarea României în război de partea Antantei, aceasta fiind singura soluție posibilă prin care Transilvania s-ar fi putut uni cu România. Țara noastră a intrat în război în vara anului 1916, acesta fiind momentul în care mulți ardeleni s-au înrolat în armata română. Intrarea României în război a constituit un adevărat declic pentru românii din Transilvania, care au realizat că ceea ce părea imposibil - unirea - se putea totuși înfăptui.

În cursul anilor 1915-1917, numeroși soldați români din armata austro-ungară au fost luați prizonieri de către ruși. De aceea, ulterior, în 1917, în urma negocierilor purtate între partea română și cea rusă, s-a decis ca prizonierilor români să le fie permise înrolarea lor ca voluntari și participarea lor la luptele de pe frontul românesc, alături de armata română. Într-o atmosferă de mare entuziasm, cei mai mulți dintre prizonierii ardeleni au optat pentru a lupta alături de armata română. Un prim lot de voluntari ardeleni a sosit la Iași în ziua de 8/21 iunie 1917. Ceremonia festivă organizată în ­cinstea lor a fost una emo­ționantă, pentru că, în fond, era o prefigurare a unirii care avea să se realizeze în anul următor. Un total de 8.513 ardeleni s-au înrolat ca voluntari în armata română, iar mulți dintre ei și-au dat viața eroic în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz pentru apărarea ființei statale românești. Numai la Mărășești, spre exemplu, au murit 31 de ardeleni și alți 453 au fost răniți.

Onisifor Ghibu, condamnat pentru „înaltă trădare”

Implicarea ardelenilor în slujba cauzei naționale româ­nești a fost totală, ei participând inclusiv în Basarabia la luptele cu trupele bolșevice, care încercau să exporte și aici revoluția lui Lenin. Semnificativ rămâne episodul din 6 ianuarie 1918, când în gara Chișinău, un grup de voluntari ardeleni se confruntă cu trupele bolșevice. O parte dintre ei sunt uciși, iar alții au fost luați prizonieri și eliberați mai târziu, când armata română a reușit să curețe zona de bolșevicii anarhiști.

Alături de cei care au luat arma în mână să lupte în apărarea României, s-au mai remarcat și intelectualii ardeleni aflați în refugiu la Chișinău. Aceștia au avut o însemnată contribuție în cadrul procesului de redeșteptare națio­nală a românilor din Basarabia.

De departe se detașează figura cărturarului Onisifor Ghibu (1883-1972). În vremea marelui război, acesta se refugiază la București, fapt care-i aduce condamnarea la moarte de către autoritățile austro-ungare pentru „înaltă trădare”. Vina sa fiind aceea că s-a sustras înrolării în armata imperială. În martie 1917, Onisifor Ghibu se stabilește la Chișinău, oraș care-i va deveni reședință.

Izbucnirea revoluției în Imperiul rus și implozia acestuia au fost elementele care l-au determinat pe ardeleanul Ghibu să realizeze oportunitatea de a contribui la redeșteptarea spiritului națio­nal în Basarabia. „Această ramură părăsită și îna­poiată a românismului trebuia ridicată la conștiința de sine și la conștiința unei misiuni mai înalte în lume. Acest postulat trebuie să se realizeze prin înglobarea organică a Basarabiei în totalitatea spirituală românească”, avea să povestească ardeleanul, în lucrarea sa memorialistică Pe baricadele vieții, despre motivul strămutării sale la Chișinău.

Cărți pentru elevi basarabeni

Cărturar desăvârșit, Ghibu va lupta cu armele pe care el le stăpânește cel mai bine - cu stiloul și cu cuvântul. Primul său pas în această direcție a fost acela al tipăririi ziarului „Ardealul”. Apărut la 1 octombrie 1917 și editat sub titulatura de Gazetă săptămânală pentru românii transilvăneni aflați în Rusia, numărul inaugural al ziarului „Ardealul” are ca ilustrație simbolica și emblematica figură a lui Mihai Viteazul, domnitorul care a realizat la 1600 prima unire a românilor, dar și câteva rânduri pline de speranță: „Nu vă îndoiți, fraților, de sfârșitul războiului. Ori cât ar mai ținea răsboiul, el se va sfârși spre binele nostru. Nu este putere în lume care să biruiască puterile înto­vărășite, din care facem parte și noi, și cari ne vor da tuturor cari am suferit: România Mare”. Ziarul condus de Onisifor Ghibu, utilizând mesajul către ardelenii aflați în Rusia, militează în permanență pentru unitatea românilor, pentru deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.

La începutul anului 1918, Onisifor Ghibu va schimba numele publicației în „România Nouă”, iar mobilul existenței acestui ziar va fi acela de „organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”. Alături de publicația Sfatului Țării, ziarul editat de refugiatul ardelean va fi cel care, în vremea premergătoare Unirii Basarabiei cu România, va milita intens pentru împlinirea idealului național. Activitatea lui Onisifor Ghibu se va bucura de un sprijin real din partea intelectualității din Iași, care se va mobiliza pentru a dona și trimite cărți pentru elevii basarabeni, va încuraja schimburile culturale prin venirea unor scriitori, artiști și muzicieni la Chișinău.

Fără îndoială, Onisifor Ghibu rămâne în istoria acelei epoci drept o voce a unirii, o voce a ardelenilor în Basarabia. După Marea Unire din 1918, el va rămâne legat sufletește de această zonă, luptând pentru luminarea și ridicarea spirituală a românilor de aici.

Contribuțiile cărturarului Onisifor Ghibu, precum și cele ale zecilor de mii de ardeleni, mulți rămași anonimi, la apărarea ființei statale românești din Moldova, precum și remarcabila activitate desfășurată în cadrul procesului de unire a Basarabiei cu patria-mamă reprezintă filele glorioase ale unei pagini de istorie ce trebuie readusă în atenția generațiilor de astăzi. Oamenii aceștia deosebiți și faptele lor reprezintă o mărturie peste veacuri a devotamentului față de cauza națională, a modului în care o strălucită generație, cea a Marii Uniri, a pus mai presus interesele generale ale țării, sacrificându-și confortul personal și în multe cazuri viața pentru ca România de mâine să fie una mai bună.