Cuviosul cel smerit, Ocrotitorul nostru

Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei noastre, Sfânta Liturghie solemnă va fi săvârșită la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, începând cu ora 9:30, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi români și greci, înconjurați de preoți și diaconi. Pelerinii se bucură de închinarea la moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, dar și ale Sfinților Trei Ierarhi, care au fost aduse special pentru acest hram de la Sfântul Munte Athos.

Smerit și blând la suflet, sfântul și-a închinat viața slujirii semenilor și lui Dumnezeu. Din anul 1774 sfintele sale moaște se află în Capitală, pe care o ocrotește, și îi ajută pe cei care vin cu credință la racla sa.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală, este sărbătorit astăzi pe Colina Bucuriei din Capitală. Smerit și blând la suflet, sfântul și-a închinat viața slujirii semenilor și lui Dumnezeu. Din anul 1774 sfintele sale moaște se află în Capitală, pe care o ocrotește, și îi ajută pe cei care vin cu credință la racla sa.

Sfântul Cuvios Dimitrie a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), în Basarabi, un sat de dincolo de Dunăre, în Bulgaria de astăzi, care probabil se trage din neamul vestit al Basarabilor, cel ce a dat dinastia Basarabilor, a domnitorilor Țării Românești. Încă de mic s-a deprins cu smerenia, rugăciunea și lucrarea faptelor bune. A fost păstor al vitelor din satul său, iar acolo, pe câmp, se ruga, pregătindu-se astfel pentru monahism. Dimitrie era foarte sensibil și milostiv în sufletul său, se știe că mulți ani de zile s-a pocăit și a plâns pentru că din greșeală a călcat cu piciorul pe un pui de pasăre și l-a strivit. Despre această întâmplare din viața sfântului vorbește și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Vedem câtă finețe, câtă delicatețe, cum spunea părintele Stăniloae, există în sfinți, în oameni care s-au eliberat de violență, de porniri pătimașe, de apucături egoiste și s-au îm­părtășit de iubirea milostivă a lui Dum­nezeu, Cel milostiv, Care iu­bește pe toți oamenii și întreaga lume făcută de El”.

Cu sârguință și cu nevoință s-a ostenit mult timp în această smerită ascultare. Însă, tânjind după liniștea isihiei, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți. Prin noua lui viață îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Acest chip îngeresc de a trăi l-a învrednicit să fie și după moarte nestricăcios și, prin lucrarea faptelor bune, și-a agonisit harul Sfântului Duh, în puterea căruia trupul său se păstrează întreg și înmiresmat, săvârșind până astăzi multe minuni.
Prin descoperire dumnezeiască, Sfântul Dimitrie și-a cunoscut sfârșitul, întâlnirea cu Domnul smereniei. S-a așezat între două pietre mari, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului, unde și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. Aici, sfintele sale moaște au fost puse sub obroc, ca o neprețuită comoară duhovnicească.

Moaștele străluceau ca aurul

Însă, Dumnezeu a vrut să-l slăvească pe smeritul său cuvios. Revărsându-se apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari, astfel s-au surpat și lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou. Sfintele sale moaște au căzut, astfel, în apă, rămânând nestri­cate mult timp acolo.
Unei copile, care era chinuită de duh necurat, i s-a arătat cuviosul în vis, spunându-i locul unde se află sfintele sale moaște și promițându-i că o va vindeca dacă părinții ei îl vor scoate din apă. Mi­nunați de cele întâmplate, pă­rinții fetei au chemat preoți și oameni mulți, care au mers la locul descoperit în vis. Așa au aflat că oamenii locului vedeau în străfundul apei, din când în când, o lumină, socotind în sinea lor că este o comoară. Deci, căutând în prun­diș, au aflat sfintele sale moaș­te întregi strălucind ca ­aurul.
Despre moaștele smeritului cuvios s-a dus vestea în toate împrejurimile, până la domnitorul Țării Românești, care a trimis preoți și boieri să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Dar, cum voia omului nu se potrivește cu voia lui Dumnezeu, pe drumul de întoarcere, carul cu sfintele moaște nu a mai putut înainta de localitatea Ruse. Conștienți de minune, preoții și boierii au hotărât să înjuge la car două juninci tinere și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind, cu dreptate, că aceasta este voia cuviosului. Deoarece carul s-a întors în satul Basarabov, domnitorul Țării Românești a hotărât să ridice o biserică în cinstea Cuviosului Dimitrie.

Sosirea în Capitala României a adus pacea

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a ajuns în țara noastră în timpul războiului dintre Rusia și Poarta Otomană. Generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov. Găsind aici moaștele Sfântului Dimitrie, voia să le trimită în Rusia, dar un creștin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, care se afla pe lângă general, a căzut îna­intea lui, cerându-i să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască țării noastre, ca dar și mângâiere pentru jafurile și umilințele la care a fost supusă în timpul războiului. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.
Deci, în anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primind tot poporul cu mare cinste și evlavie moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, le-a așezat în biserica cea mare a Mitropoliei Munteniei. Poporul a simțit ocrotirea și sprijinul sfântului, întrucât s-a oprit războiul dintre ruși și turci.

Ceața cea minunată și dorința Sfântului Ocrotitor al Bucureștilor

Sfântul Cuvios Dimitrie a făcut nenumărate minuni. În vremea lui Vodă Caragea, sfântul a izbăvit oraşul de ciumă, fiind cuprinse mahalale întregi de această molimă. Neavând nici o şansă de supravieţuire, ciuma a omorât mulți oameni. Doar scoaterea moaştelor Cuviosului Dimitrie pe străzile Bucureştilor a făcut să înceteze această boală. Atunci, pentru numeroasele vindecări, a fost declarat ocrotitor al cetăţii Bucureştilor.
Istoria Capitalei vorbește de un alt fapt minunat, petrecut în timpul Primului Război Mondial, când un grup de soldaţi bulgari a încercat să fure moaştele Cuviosului Dimitrie. Noaptea, într-un moment de neatenţie, au intrat în catedrală, au luat moaştele şi au plecat cu ele către Dunăre, sperând că pot trece dincolo, în teritoriul bulgar. Dar, din senin, o ceaţă deasă i-a înconjurat pe soldaţii bulgari, care nu mai știau în ce direcție este drumul. Acest fenomen neașteptat al naturii i-a ajutat pe soldaţii români să îi ajungă, salvând astfel moaştele Cuviosului Dimitrie și adu­cân­du-le din nou în catedrală, unde au fost aşteptate cu entuziasm și dragoste. Deci, evlavia românilor față de Sfântul Dimitrie era vie încă de atunci.
Mult ajutor și mare folos câștigă toți cei care cu credință se închină la moaștele sfântului. De atunci și până astăzi au rămas în Catedrala Patriarhală, chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și Reședința Patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie nu a îngăduit aceasta, ci a făcut să cadă tirania și a păzit neatinsă biserica ce-i adăpostește cinstitele moaște.