O impresionantă istorie a locului adună în câteva secole de existență tăcuta slujire a lui Dumnezeu, la care au fost chemați monahi și monahii. Iar când ei nu au mai fost, odată cu secularizarea, au slujit aici, neîncetat, sutele de mii de păsări nevăzute, ca într-o liturghie cosmică, așa cum se exprimă maica Antonia Bălău, stareța Mănăstirii Pârvești din Episcopia Hușilor. Ea a reluat totul de la zero, împreună cu o obște mică, din care astăzi au mai rămas doar cinci maici. În mijlocul curții mănăstirii străjuiește biserica, „Densușul” de lemn de pe Albia Pârveștilor. Cariile și putregaiul i-au afectat încheieturile, punându-i în mare pericol „sănătatea”. Auzi parcă vaietul bârnelor îmbolnăvite și le simți pe pleoape lacrimile măcinate de carii. Este nevoie urgentă de ajutor!
Mai întâi schit, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, reconstruit între anii 1816 şi 1820 de către monahul Nicodim Popescu, împreună cu serdarul Gheorghe Cociu și Ioan Nedelcu, în apropierea satului Pârvești, de la care și-a luat și numele, din comuna vasluiană Costești, apoi obște monahală cu vreo 80 de călugări, așezământul a fost desființat în 1864, odată cu secularizarea lui Cuza. Perla mănăstirii, biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, a rămas, dar a devenit enorie a parohiei locale, pentru ca în 1993 să se redeschidă și să primească slujirea unei obști de călugărițe.
Dumnezeu este în toate
În acel an, maica stareță Antonia Bălău a sosit aici și a reluat totul de la zero, împreună cu o obște mică, din care astăzi au mai rămas doar cinci maici.
„Cele care suntem aici am muncit pentru mănăstire din tot sufletul, ca pentru Dumnezeu. Faptul că așezământul se află într-un loc izolat nu ne afectează, pentru că aici se simte cu mai mare forță puterea Lui. Dacă ar trebui să plecăm în altă parte, ne-ar fi foarte greu, pentru că suntem integrate în liniștea locului. Aici, în orice lucru făcut îl simți pe Dumnezeu. Și oricine vine, noi îl primim ca pe solul Lui, ca pe îngerul Lui trimis la Stejarul lui Mamvri. Înainte de a veni la Pârvești, la Mănăstirea Brâncoveni din Oltenia unde eram maică, am visat icoana Sfântului Nicolae, icoana noastră de hram de aici, cât cerul de mare! Iar în noaptea primei Învieri petrecute în acest loc, la momentul înconjurării bisericii cântând «Hristos a înviat!», sute de păsărele cântau așa de tare, de ne întreceau pe noi, ca într-o liturghie cosmică”, ne spune aceasta.
Călcând apăsat secundele
Petrecem clipele la Pârvești, călcând apăsat fiecare secundă, pentru ca și trecerea noastră pe aici să rămână cumva neștearsă, fie în tina proaspăt înmuiată de ploaie, fie în iarba de un verde smaraldic, fie în aerul curat, tăios, ca o lamă de gheață, fie în lemnul zidurilor bisericii, sau, cine știe, dacă nu chiar în noi înșine. Cum se întâmplă cu părintele Vartolomeu Zătângă, duhovnicul mănăstirii, care tot „calcă” aici de vreo 25 de ani, întors de fiecare dată în mare grabă „acasă” pentru a se încărca la inimă cu energia locului.
„Când intri în mănăstire, simți o mare pace sufletească. De multe ori, când ajung acasă de pe drumuri, mă plimb pe alei și imediat mă încarc cu energie. A sluji în liniștea acestui loc, parte a lumii prezentului atât de agitat, este deosebit. Este taină în cel mai pur sens al cuvântului. Aici mă simt înălțat sufletește. Când ne încearcă ispitele și greutățile, ne ducem imediat cu gândul și cu rugăciunea la Dumnezeu. La fel fac și credincioși de prin jur care ajung pe la noi. Mulți au mari probleme de sănătate, pentru că sunt bătrâni. De aceea eu îi mai duc cu mașina pe la spital, pe la doctori, și chiar îi aduc în casa noastră pentru rugăciune”, ne mărturisește părintele Vartolomeu.
Monument istoric unicat
Intrăm în biserică. Privim cerul de lemn al cupolei, zidurile groase din drugi de stejar prinși în cuie de lemn, și nu putem să nu ne minunăm tăcând. O mare tăcere, cât bucuria unei nopți de Înviere în care pământul, cu oameni și păsări, cântă „Hristos a înviat!” Și, de acolo de sus, din cupolă, o și mai adâncă tăcere ne umple de lumină. Trăim sentimentul unei măreții ce ne mai cuprinsese cândva sub cupola de piatră a Bisericii din Densuș care, ca și aceasta, îl are ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae.
Ridicată pe temelie de piatră de râu și tălpoaie de stejar, acest monument istoric este una dintre cele mai reprezentative construcții de lemn, de arhitectură populară, din Moldova centrală, unică în sistemul de boltire, tehnica de construcție și armonia volumelor. Fațadele din bârne cioplite cu barda și fasonate, decorate cu friză de denticule sub cornișă, ferestrele rectangulare și ușa masivă cu ancadramente simple, catapeteasma originală, pictată în manieră bizantină, colonetele cu capiteluri sculptate cu volute și frunze de acant, care despart iconostasul în registre verticale, te uimesc și te îndeamnă la căutare verticală. De altfel, întregul interior al bisericii este marcat de căutarea spre verticală. Privire spre cer și speranță. Până și aerul mirosind a tămâie și mucegai are parcă o componentă verticală ce pornește din profunzimea orizontalei și din „carnea” lemnului.
Nevoie urgentă de ajutor
Din nefericire, acest „Densuș” de lemn de pe Albia Pârveștilor nu poate rezista neajutorat timpului. Cariile și putregaiul i-au afectat încheieturile punându-i în mare pericol sănătatea. Auzi parcă vaietul bârnelor îmbolnăvite și le simți pe pleoape lacrimile măcinate de carii. Este urgentă nevoie de tratament!
Părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural și purtător de cuvânt al Episcopiei Hușilor, care ne-a însoțit în acest pelerinaj, ne spune că „fiecare pelerin care ajunge aici trebuie să rămână nu numai cu imaginea spațiului, ci și cu gândul la ceea ce s-a realizat acum 200 de ani, în condiții mult mai vitrege decât cele de astăzi, cu resurse mult mai reduse. Biserica însă a dăinuit datorită dragostei de Dumnezeu cu care a fost ridicată. De aceea are o valoare atât de mare. Interesul episcopiei noastre este să conservăm acest obiectiv, să-l repunem într-un circuit, pentru ca tot mai mulți credincioși să se bucure de lucrul înaintașilor și să rămână ca mărturie a credinței celor care au viețuit de-a lungul timpului pe aceste meleaguri. În acest sens, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, dorește să inițieze un program amplu de restaurare și de punere în valoare a acestui monument istoric. În acest sens, rugăm pe toți cei care doresc să contribuie la înfăptuirea acestui program să ia legătura cu noi”.
Am plecat de la Pârvești luminați la inimă și ușurați la suflet, purtând însă pe pleoape pulberea fină a lacrimilor lemnului ros de carii. Și credem că se vor găsi suficienți semeni care vor dori să vină să vindece durerile lemnului, să se vindece pe sine, ascultând într-o noapte de Înviere corul îngeresc al păsărilor cerului. Răspuns tulburător într-o liturghie cosmică, în care universul trăiește, clipă de clipă, permanenta Înviere a lui Hristos...
