„Izvorul inspiraţiei artistice a icoanei este înrădăcinat în asceză”

Bisericile din Rusia de după 1990 au renăscut nu doar în ceea ce priveşte stilul arhi­tec­tural, ci şi cel iconografic. Chiar dacă paşii sunt încă timizi, câteva şcoli de iconari, dintre care cea mai impor­tantă este cea de la Lavra Sfântului Serghie din Rado­nej, încearcă să redea bisericilor ruseşti frumuseţea zugrăvelilor care le-a con­sa­crat în timpul marilor sfinţi iconari Andrei Rubliov, Teofan Grecul şi Dionisie. Despre această renaştere am stat de vorbă cu profesorul Alexandru Soldatov, care predă de peste două decenii la Secţia iconografică a Academiei Teologice din Moscova.

Domnule Soldatov, predaţi într-o instituţie renumită deja în domeniul icoanei şi aţi lucrat cu pictori din întreaga ţară. Cum aţi descrie astăzi pictura bisericească din Rusia?

Tendinţa generală în Rusia este de a renaşte tradiţia care a fost, din păcate, întreruptă în perioada sovietică. De aceea, în 1990, atunci când Biserica a dobândit libertatea, a început un proces de renaştere a tradiţiei pictării de icoane. Înainte de aceasta, pictura bisericească era în catacombe şi nu s-a putut dezvolta în vreun fel. Am avut-o atunci pe maica Iuliania Sokolova, care, deşi era o femeie firavă, a păstrat tradiţia picturii bisericeşti în toată această perioadă grea şi a transmis-o şcolii unde lucrez acum. Din 1990 a început procesul de renaştere a tradiţiei care a fost unul greoi, dar de succes. Astăzi, în Rusia sunt mai multe instituţii în care se predă pictarea icoanelor, arta monumentală, adică fresca, şi are loc o dezvoltare a picturii bisericeşti. În Rusia astăzi sunt reprezentate mai multe stiluri. Există o linie de orientare în stilul bizantin, dar şi în stilul creştin timpuriu. În cea mai mare parte, însă, orientarea este către stilul rusesc care este pentru noi firesc şi familiar. Se dezvoltă şi icoana clasică pe lemn, în tempera, precum şi aceea a pictării pe zid. Din păcate, la noi nu este dezvoltată atât de mult fresca, aşa cum e în România, dar ea există totuşi.

Care este astăzi raportul dintre creativitate şi păstrarea canoanelor picturii bisericeşti în Rusia, în sensul urmării erminiilor?

În Rusia există o înţelegere foarte clară a ideii de păstrare a tradiţiei. Aceasta nu trebuie anulată. În acelaşi timp, se discută adesea despre felul în care această tradiţie ar putea fi dezvoltată, fără a fi încălcată. Şi acest lucru este dificil, după cum am văzut că s-a discutat şi la congresul dedicat icoanei la Bucureşti. Unul dintre referenţi a spus aici, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, că imaginea pictorului bisericesc este ca aceea a unui Demiurg sau Creator. Mie mi se pare mai degrabă că imaginea pictorului bisericesc trebuie să fie ca a unei oglinzi aflate în mâna îngerului. Atunci când îngerul îl reprezintă Părinţii Bisericii, care ne-au transmis o teologie dezvoltată a icoanei, pictorul are menirea de a fi ca o oglindă în mâna lor. De aceea, pictorul trebuie să fie cât se poate de curat şi transparent, pentru a transmite lumina aceasta dumnezeiască. Provocarea pictorului bisericesc porneşte de la modul de viaţă ascetic şi isihast al creştinului.

Imitând Părinţii Bisericii, imitându-i pe sfinţii iconari, pictorul bisericesc contemporan trebuie să devină oglindă îngerească şi, desăvârşindu-şi meseria, să poată transmite cât mai fidel lumina şi adevărul. Există desigur ispita de a introduce unele forme ale artei contemporane seculare, dar aceasta trebuie învinsă şi pictorul să descopere frumuseţea care există în izvorul de viaţă dătător al tradiţiei.

Care sunt principalele şcoli din Rusia şi care sunt domeniile lor principale de activitate?

În 1990 a fost deschisă prima şcoală de iconari pe lângă Academia Teologică din Moscova. Eu predau la această şcoală. Ulterior, au fost deschise şi alte instituţii, iar numărul acestora creşte în continuare. Avem câteva zeci de astfel de şcoli în ţară. Cele mai importante, totuşi, sunt cele de la Academia Teologică din Moscova, de la Academia Teologică din Sankt-Petersburg şi de la Universitatea „Sfântul Tihon” din Moscova, care are şi acreditare de stat. Principiul nostru de predare este acela al lucrului cu modele, cu icoanele autentice care sunt expuse la muzee sau în biserici. Şcoala noastră se află pe teritoriul Lavrei Sfântului Serghie, unde este o colecţie foarte bogată de icoane vechi. Punem accent mai ales pe lucrul cu icoana vie, copierea după original.

Studentul trebuie, în primul rând, să vadă frumuseţea icoanei originale, să o simtă, să o îndrăgească şi apoi să înceapă drumul firesc către dobândirea artei pictării.

Lucraţi la proiecte de icoane care reprezintă noii martiri din Rusia. Cum aţi reuşit să ajungeţi la chipurile finale şi cu ce greutăţi v-aţi confruntat în acest proces?

Desigur, trebuie să pictăm icoane ale noilor martiri, ceea ce nu este deloc uşor. Trebuie să încerci să combini asemănarea fotografică a sfântului reprezentat cu limbajul icoanei, ceea ce e foarte dificil. Lucrăm mult şi ne gândim cum trebuie făcute aceste icoane şi credem că încetul cu încetul ajungem la rezultate bune. Aproape tot timpul este nevoie de icoane ale noilor martiri, dar trebuie avut în vedere echilibrul între chipul recognoscibil şi limbajul icoanei, care nu presupune reprezentarea fotografică a persoanei, ci trupul transfigurat. Este greu, dar încercăm să găsim echilibrul între cele două planuri.

Cât de important este pentru iconar să aibă modele precum acela al Sfântului Cuvios Andrei Rubliov şi care este relaţia între pictura bisericească şi viaţa duhovnicească?

Sfântul Cuvios Andrei Rubliov este pentru tradiţia rusească a picturii bisericeşti un fenomen cu totul ieşit din comun. Cred că figura lui este unică în toată istoria icoanei. El este un simbol pentru noi şi reprezintă un ideal de vieţuire şi creaţie. În persoana Sfântului Andrei Rubliov aflăm modelul spre care trebuie să tindem. Sfântul Andrei este monah, ascet şi din lucrările lui vedem că a fost isihast. El a contemplat imaginea primordială cu propriii ochi duhovniceşti, iar apoi a reuşit să găsească forme artistice prin intermediul cărora să o redea. Datorită neputinţelor noastre, noi astăzi poate că nu avem posibilitatea să contemplăm chipul primordial, aşa cum făcea Sfântul Andrei, însă imitând icoanele lui avem şanse să reflectăm adevărul în icoanele pe care le pictăm. Starea de rugăciune a iconarului şi viaţa lui duhovnicească sunt foarte importante, deşi în lumea contemporană este foarte greu să păstrezi aceste stări. De aceea este foarte important că şcoala noastră se află în interiorul unei lavre monahale. Experienţa din timpul şcolii este foarte importantă pentru studenţii noştri. Ei văd că izvorul inspiraţiei şi natura formelor artistice ale icoanei sunt înrădăcinate în asceza ortodoxă, în părtăşia iconarului la viaţa comunitară şi euharistică.

Poate fi inclus Sfântul Andrei Rubliov în rândul marilor artişti ai lumii sau el reprezintă o categorie aparte?

Pentru tradiţia rusească a picturii de icoane sigur că Andrei Rubliov este în capul unghiului. Deşi studiem şi arta bizantină, care este foarte populară la noi. În anii 1990 erau în vogă mai ales icoanele în stilul Rubliov şi Dionisie. Apoi au venit la rând arta bizantină şi cea romană. Sfântul Andrei Rubliov nu poate fi comparat cu alţi pictori mari. Puţini se decid să copieze icoanele lui.

În Rusia se consideră chiar a fi prea îndrăzneţ cineva care dorește să copieze exact icoana Maicii Domnului din Vladimir sau Sfânta Treime a lui Rubliov. Variante se fac, dar nu copii exacte, din cauza unui respect deosebit pentru aceste icoane. Şi aceasta pentru că este aproape imposibil să-l copiezi pe Rubliov.