La trapeza monahală a Catedralei Patriarhale

Drumurile încărcate de frunzele arămii ale lunii noiembrie m-au dus într-unul din locurile preferate ale toamnei: pivniţa şi bucătăria trapezei monahale a Cate­dralei Patriarhale din incinta Arhiepiscopiei Bucureştilor. Aici, an de an, sub mâini îndrumate de puterea rugăciunii lăuntrice, roadele de sezon iau forma vaselor de mărimi variate, conservate după reţete tradiţionale. Mai mult decât atât, am întâlnit oameni minunaţi, tineri, harnici, care îşi duc rânduiala călugărească în mijlocul oraşului.

Închid în urmă uşa decupată în poarta înaltă, lată, de lemn masiv, de la intrare. În afara zidurilor rămâne legată fedeleş huruiala străzii 11 Iunie. În sfârşit, linişte! După câţiva paşi, mă apropii de o fântână arteziană. Susurul apei dantelate, care cade în firicele de cascadă, asigură muzica incintei unde se ţin strâns lipite, ca o cetate, clădirile căminului şi ale trapezei monahale ce aparţin Arhiepiscopiei Bucureştilor. Din înaltul copacilor plantaţi în jurul fântâniţei, frunzele pătate de culorile lui Brumar se aruncă, naive, în braţele vântului. Încă una şi încă una, telegramele toamnei se aştern înfiorate de răceala pământului vânăt. Şi coroanele arborilor rămân pleşuve. Negre şi costelive, precum păsările care le ţin companie.

Pe o fereastră deschisă se furişează în toată curtea interioară un miros sănătos de mâncare gătită. „Acolo e bucătăria”, îmi zic. Nu trece mult şi aud un capac aşezat cu zgomot ca de trombon pe o oală. „Iată şi confirmarea”, îmi şopteşte, amuzat, următorul gând.

Mai întâi, intru în trapeză. Este o sală luminoasă, spaţioasă, unde pot lua masa vreo 60 de persoane, înfrumuseţată cu flori, icoane şi mobilier simplu. O candelă arde în faţa chipului Mântuitorului, pe capul Căruia apasă o cunună grea de spini. Dintre reprezentările iconografice expuse pe perete, se impun cele cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, aleși ca ocrotitori ai trapezei monahale de însuşi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Aceasta este trapeza, spaţiul unde servește masa obștea Catedralei Patriarhale, adică pă­rinții slujitori, diaconii şi cântăreţii, cât şi membrii unor delegaţii sau alţi oaspeţi. Trapeza este locul unde hrana devine rugăciune, unde fiecare se bucură de roadele pământului și de darurile lui Dumnezeu, trapeza este locul unde trupul este mângâiat cu cele de folos lui. Munca în bucătărie nu este o ascultare uşoară. Presupune mult efort, iar răsplata este pe măsură. Ca monahi, suntem datori să facem ascultare cu dragoste, să nu uităm scopul pentru care am părăsit familia şi am luat asupra noastră jugul cel bun al călugăriei, să ne purtăm cu răbdare crucea, să avem dragoste de aproapele nostru şi să fim atenţi la primirea de străini la masă, deoarece ştim că în acest fel împlinim voia lui Dumnezeu”, explică ierodiaconul Serghie, administratorul trapezei.

„Mi-e drag ce fac”

În fiecare toamnă, măicuţele de la bucătărie se întrec pe ele însele cu pregătirea conservelor pentru iarnă. Pe rafturile din pivniţă au fost puse deja la păstrare sticle şi borcane cu suc de roşii, murături, ardei iuţi, aguridă pentru acrit ciorbe, diverse sortimente de gogoşari, compoturi, zacuscă. Aceste bunătăţi, pe care orice gospodină adevărată le are în cămară, cât şi hrana zilnică gătită în cuhnia mănăstirească sunt pregătite de monahiile Eliconida, Elisabeta, Iustina și Ecaterina.

Există vreun secret al mâncării gustoase? „În primul rând, trebuie să-ţi fie drag să găteşti. Dăruirea pe care o ai se reflectă în produsul finit. Nu doar mâncarea trebuie să fie gustoasă, ci e necesar şi ca atmosfera să odihnească sufleteşte mesenii, să fie o atmosferă de rugăciune. Tot ce porţi în interiorul tău se reflectă în exterior şi omul simte imediat. Avem grijă de acest aspect, deoarece suntem monahi, nu suntem simpli lucrători într-o instituţie”, răspunde maica Ecaterina. Monahia a deprins arta gastronomiei într-unul din cele mai reprezentative aşezăminte monahale din nordul Moldovei. Are peste 10 ani de experienţă în domeniul culinar. În decursul timpului petrecut la mănăstirea de metanie a hrănit mii de persoane. „Mi-e drag ce fac, chiar dacă la începuturile mele în monahism nu am dorit să fiu bucătăreasă. Consider că într-o mănăstire munca în bucătărie este una dintre cele mai grele ascultări”, adaugă măicuţa Ecaterina.
Cu siguranţă, şi calitatea ingredientelor din care se prepară hrana are o importanţă covârşitoare în savoarea preparatelor. În anotimpul cald, acestea sunt procurate din gospodăria-anexă a Arhiepiscopiei Bucureştilor și de la mănăstirile din cuprinsul eparhiei. De asemenea, materia primă mai este achiziţionată ­din piaţă sau din magazinele de profil.

Lucrarea monahilor și a monahiilor de la trapeza de sub Dea­lul Patriarhiei, munca şi dăruirea lor stau sub semnul ascultării de bunăvoie. „Ascultarea e cea mai mare şi importantă virtute. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pentru că <cel ce face ascultare Liturghie săvârșește>. Ascultarea le întrece pe toate. Sfinţii Părinţi spun că ea întrece postul şi rugăciunea. Acestea trei ne ţin pe noi, monahii, în mijlocul oraşului: ascultarea, Sfânta Liturghie, rugăciunea. Gândurile negre, ispitele, încercările vin, căci ele se năpustesc asupra omului oriunde ar fi, dar dacă faci ascultare cu dragoste, totul devine posibil de împlinit”, vorbeşte tânărul ierodiacon Serghie, responsabil şi cu aprovizionarea Catedralei Patriarhale şi cu administrarea Căminului monahal al Centrului eparhial.

Cu fiecare persoană mulţumită care iese pe uşa trapezei monahale, înţeleg mai bine cuvintele Mântuitorului Hristos, lăsate ca testament pentru fiecare dintre noi: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit” (Ev. Matei 25, 35).

Gogoşari umpluţi cu varză la murat

• 5 kg gogoşari
• o varză mare albă
• o varză (potrivită) roşie
• 5 rădăcini morcov
• o rădăcină ţelină
• seminţe de chimen
• sare, zahăr, boabe de piper
Se taie varza, se dau rădăcinile pe răzătoare, se amestecă toate la un loc şi se freacă cu sare. Gogoşarii se curăţă de seminţe, dar li se păstrează partea superioară (capacul), se umplu cu compoziţia proaspăt mixată, şi se acoperă cu căpăcelele lor, după care se pun în borcane „tapetate” cu frunze de ţelină, boabe de piper, frunze de dafin, rădăcină de hrean. La final, se adaugă saramură (la un litru de apă se pune o lingură de sare).

Gogoşari cu sos

• 3,5 kg gogoşari
• 400 g pastă de tomate
• 4-5 linguri zahăr sau miere
• 100 ml oţet de 9 grade
• 2-3 linguri sare
• 200-300 ml ulei
• foi de dafin, boabe de piper şi ienibahar
Gogoşarii se curăţă, se spală şi se taie felii. Separat, într-o cratiţă se face sosul din oţet, ulei, miere sau zahăr, pastă de tomate, sare, care se omogenizează la foc mic. Când sosul este cald, se adaugă gogoşarii tăiaţi. Se amestecă uşor până când dau un clocot. Se pun fierbinţi în borcane, apoi se ţin 45 de minute la bain-marie.