Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Lucrarea minunat de firească de la Valea Plopului
Centrul de plasament de la Valea Screzii, judeţul Prahova, este bine cunoscut atât în România, cât şi peste hotare. Copiii de acolo, orfani sau însoţiţi de mamele lor, la care s-au adăugat şi aproape 40 de bătrâni, au făcut din micuţa parohie de ţară un sălaş al bucuriei, un model de ajutorare și de înţelegere a rostului de azi al creştinului. Toate acestea au pornit şi sunt susţinute prin truda zilnică a părintelui Nicolae Tănase, care spune că nu a făcut decât ceea ce este firesc să facă pentru Biserică.
Am ajuns la Valea Screzii în ultima săptămână cu zăpadă din această iarnă. Totul era alb şi poate de aceea copiii de la centrul de plasament cu care m-am întâlnit au părut mult mai curaţi şi frumoşi la suflet. Bucuria zăpezii se vedea pe chipurile lor încercate de greutăţile micilor lor vieţi. Cei mai mici se întorceau deja de la şcoala primară din Valea Screzii. I-au urmat şi alţii, mai mari, care coborau din deal, dinspre şcoala gimnazială de la Valea Plopului. Coborau pe o cărăruşă formată în zăpadă de temerarii şcolii de peste deal.
Centrul de plasament, format din case frumoase, cu şcoala rotundă încă în construcţie, pare în sine un mic sătuc, o comunitate de omuleţi în jurul cărora se învârt zi şi noapte adulţii care poartă grija zilei de mâine, aşa cum este şi firesc, de fapt. Sala de mese i-a aşteptat pe primii sosiţi, vreo cincizeci de copii, pentru a le oferi o ciorbă gustoasă de capră şi felul doi, la fel de delicios. Spun asta pentru că am avut bucuria să gust din acele bucate făcute cu mult drag de doamnele de la bucătărie. Înainte de masă, toată lumea a zis rugăciunea Tatăl nostru!, aşa cum se cuvine creştinilor, iar la sfârşit au mulţumit, de asemenea, prin rugăciune, pentru bunătăţile cele pământeşti. Au continuat programul cu răsfoirea unor cărticele în sala de festivităţi de la etaj, iar apoi, obosiţi de atâta învăţat, au plecat pe la casele lor.
Da, să ştiţi că toţi copiii trăiesc în casele lor! Casele au chiar şi nume diferite, ca să se deosebească, dar şi ca să aducă aminte de locurile şi instituţiile care au sprijinit construcţia lor.
Părintele Nicolae Tănase era în tabăra dintre cele două sate, pentru că tot timpul trece pe acolo, ca şi prin celelalte case, ca să vadă dacă totul este în regulă, dacă nu mai e nevoie de ceva sau pentru a binecuvânta copiii şi adulţii pe care-i are în grijă. Ne-a dus cu maşina ca să ne arate toate casele şi paraclisele din cele două sate pe care le are în grijă de aproape trei decenii. În tabără ne-a arătat lista cu numele copiilor, la intrarea în sala de mese, pentru care se solicită rugăciune şi sprijin de la cei care păşesc pragul aşezământului.
„În încăperea mare de la etaj este o sală de festivităţi pentru când se-nsoară, se mărită. Tot aici avem calculatoarele, biblioteca, unde facem temele. După geam este un birou şi lângă acesta un loc de joacă. Aici avem internetul, sigilat şi parolat. Aici sunt 16 case dintr-un total de 57. Restul de case sunt în cele două sate. La construcţiile noi am făcut mai multe arcade la ferestre, ca să îndulcesc ideea de casă cu etaj la sat. Aici, la centrul social sunt 386 de copii. Restul, până la 423 de copii, sunt la Asociaţia «Pro-Vita», în Vălenii de Munte, ca să fie aproape de şcoală. Aici sunt modele de case diferite, pentru a nu crea un şablon, ca în cartierele de la oraş. Ce facem noi nu e întins, mastodont, fapt care creşte costurile de construcţie şi de întreţinere, însă e mai intim, mai de familie. Facem asta pentru ca toţi cei mici să trăiască într-o atmosferă familială. La intrare în Valea Plopului sunt câteva case cumpărate de noi. Şcoala e între cele două sate. Avem două case şi în satul Bătrâni. Am cumpărat şi o fostă moară, unde trăiesc trei persoane vârstnice. În acea casă este şi atelierul de fierărie. O casă de la Marginea, de lângă Rădăuţi, am adus-o recent şi acum o renovăm. Mai avem astfel de case, din lemn, pe care le-am cumpărat, demontat şi remontat la noi. Proprietarii de acolo vor să scape de ele ca să-şi facă vile din beton... Satul Valea Plopului are 267 de familii, iar în Valea Screzii sunt 68 de familii. Numărul creştinilor din Valea Screzii e de 241, iar în Valea Plopului de 611. Noi, la centrul social, suntem 423. În Valea Plopului am cumpărat de curând o casă pentru primul copil care a crescut la noi, adus aici în 1990. A pus şi el bani, pentru că a muncit în Italia. O vom renova şi va fi un simbol pentru comunitate. Avem o casă în Valea Plopului cu un paraclis închinat Sfântului Haralambie, unde locuiesc 18 persoane, copii cu mamele lor. Întreţinem şi opt tineri care acum sunt deja studenţi. În altă casă avem 36 de bătrâni şi fete izgonite de prin orfelinate. În fostul magazin am amenajat, de asemenea, o casă. Aproape de centru mai sunt şase case, iar apoi biserica mare din localitate, lângă care e paraclisul de iarnă. Casa de lângă biserică adăposteşte şase copii. Aici am început în 1990, când într-un interval de 13 zile ne-au venit 86 de copii. Fiecare casă, sau grup de case, are câte un paraclis, unde se pot ruga zilnic cei care locuiesc acolo. În altă casă avem copii cu dizabilităţi, care se deplasează cu ajutorul căruciorului.”
Tot aproape de centrul satului Valea Plopului am vizitat şantierul, aflat acum în plină construcţie, deoarece iarna mâna de lucru e mai ieftină, o casă în care vor fi atelierele de tâmplărie, croitorie, broderie şi pictură, pentru ca toţi cei care ies din centrul social să înveţe o meserie. Lângă această casă se construieşte o alta, care va avea spaţii de cazare pentru situaţii neprevăzute.
Părintele Tănase ne vorbea foarte relaxat şi îi saluta pe toţi cei care-i ieşeau în cale, primind răspunsul cuvenit din partea lor. Totul părea firesc în jurul lui, chiar dacă este evident pentru oricine că administrarea unei astfel de comunităţi necesită multe nopţi nedormite şi un efort uriaş. Cred că doar zâmbetul copiilor şi casele frumoase care se văd acum terminate în cele două sate, munca unui vrednic gospodar, îi dau vitalitate şi putere să continue ceea ce a început în urmă cu 26 de ani.