A veni în ajutorul celui care nu are, în mod dezinteresat, cum o face părintele Gabriel Aristide Costeleanu, parohul din Alexeni, Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, este poate cea mai smerită definiție a iubirii aproapelui. Acest mod de „întâmpinare” a fratelui de lângă tine te așază în logica unei normalități, în legătură cu care Goethe, spunând că „a nu fi de folos nimănui înseamnă a fi mort printre vii”, sublinia nevoia dăruirii permanente, ceea ce înseamnă viață. Înviere continuă. Fapt ce se petrece și în parohia părintelui Costeleanu.
Nimic nu afectează mai grav viața unei comunități ca sărăcia. Lipsurile de tot felul sapă la temelia familiei, răcesc relațiile interumane, slăbesc credința și distrug viitorul. Și tot din cauza neajunsurilor se neglijează trecutul, istoria, identitatea.
Satul ialomițean Alexeni își are o rădăcină, ca multe alte așezări din câmpie, legată de un cioban întemeietor sosit în zonă într-un timp legendar. Apoi, istoria consemnată îl pomenește, pe la 1431, într-un hrisov al voievodului Alexandru Aldea, fiul lui Mircea cel Bătrân, iar mai târziu prin alte documente semnate de boieri și logofeți. Actuala biserică, care a înlocuit una mai veche, de pe la 1815-1817, a fost ridicată în 1936-1938 de către Sanda Ghica- Filliti, proprietara moșiei Alexeanca, și preotul Andrei Negulescu. Ea a fost vizitată în 1957 de Patriahul Justinian. După mai multe restaurări și reparații a ajuns să fie inima așezării. Datorită preotului ei, astăzi, în slujirea pilduitoare a sfinției sale se reactualizează deopotrivă trecutul și prezentul, viața însăși care, din cauza sărăciei, riscă, în fiecare zi, să se degradeze.
Grădinița devenită cantină
De loc din Curtea de Argeș, părintele paroh Gabriel Aristide Costeleanu a ajuns la Alexeni în 1997, slujind celor aproximativ 300 de familii sărace, marcate de șomaj și îmbătrânire. Aici, de peste doi ani și jumătate, sfinția sa reușește să ofere un prânz cald pentru 25-30 de persoane după fiecare Sfântă Liturghie. „Mai oferim pachete cu alimente pentru cei nevoiași, precum și rechizite școlare și îmbrăcăminte copiilor care provin din familii cu probleme. Noi colectăm cele necesare activității pe parcursul săptămânii. Ne îngrijim deopotrivă și de persoanele vârstnice și de cele care nu se pot deplasa, cărora le ducem mâncarea la domiciliu. Masa se servește într-o fostă grădiniță, dezafectată, pusă la dispoziție de primăria comunei, pe care am amenajat-o în așa fel încât să corespundă noii activități”, ne mărturisește părintele paroh.
Demararea acestui proiect a pornit de la constatarea unei realități a comunității și de la necesitatea extinderii misiunii Bisericii și asupra problemelor sale sociale. „Când mergi în vizitele pastorale vezi multele lipsuri cu care se confruntă unele familii. Fiecare constituie un caz. Sunt copii ai căror părinți nu vor să mai audă de ei, care nu primesc nici un fel de sprijin din partea lor, sau bătrâni singuri, părăsiți de familie. Am găsit un caz când sărmanii de ei mâncau doar câte o linguriță de zahăr pe zi și puțină pâine, nu aveau cu ce să se încălzească, nu aveau aproape nimic. Lor încercăm să le oferim ceea ce le lipsește”, ne mai spune părintele.
„Masa bucuriei”
Pentru a face rost de ceea ce este necesar, părintele apelează mai întâi la credincioșii din parohie. Apoi, mediatizează situația familiilor nevoiașe prin mijloace moderne de comunicare. Așa a apărut „Masa bucuriei”, un proiect caritabil în care s-au angajat mai mulți binefăcători din țară. „Uneori ei ne anunță când vin cu diferite treburi spre zona noastră, sau prin apropiere, la București, sau prin alte locuri, unde noi ne putem deplasa pentru a primi alimentele, vesela, buteliile de aragaz și toate celelalte bunuri pe care acești oameni ni le dăruiesc. Apoi, o doamnă care a fost bucătăreasă la o unitate militară gătește mâncarea, în mod voluntar, și un grup de opt tineri, printre care și studenți, ne ajută la servitul hranei, la transportarea mâncării la domiciliul celor care nu pot veni la centrul nostru social. Uneori mai gătesc și eu, și soția mea... Dar mă bucur pentru că simt ajutorul lui Hristos. De fiecare dată când am încercat să fac un lucru am primit sprijin. Dacă uneori ajungeam la disperare, cineva, chiar atunci, îmi trimitea ceea ce aveam nevoie”, ne mai spune părintele paroh.
Începutul a fost dificil și mulți săteni au privit cu reticență implicarea Bisericii, reproșându-i preotului că dă de mâncare „la puturoși”. „Dar eu nu judec pe nimeni, cu atât mai puțin pe cei care vin și mănâncă la noi. Nu țin cont dacă este român, rrom, murdar sau curat, vrednic sau mai puțin vrednic. Când omul vine și spune că îi este foame, îi dăm mâncare. Dacă ții cont de toate acestea și nu faci nimic e mai bine? Când pleci urechea spre cuvântul lui Dumnezeu, vine și răspunsul... și tot ajutorul. Eu de acolo primesc totul! De aceea ce se petrece aici uneori poate fi considerat adevărată minune, pentru că tot timpul Mântuitorul face minuni. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul nostru, cu îndrumările părintelui protopop Aurel Berbec, care ne încurajează în această misiune, reușim să ne continuăm activitatea. Și de aceea eu definesc filantropia în felul următor: vino, dezinteresat, în ajutorul celui care nu are!”, ne mai mărturisește părintele paroh Gabriel Aristide Costeleanu. Așa se face folositor sfinția sa aproapelui, slujind permanent, ceea ce înseamnă viață. Înviere continuă.
