Loc sfânt al regăsirii, al reculegerii duhovniceşti şi al rugăciunii smerite, spaţiu al întâlnirii cu Hristos pentru toţi Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române în decursul timpului, Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, monument de o deosebită valoare spirituală şi artistică, străjuieşte, împreună cu Catedrala Patriarhală, Colina Bucuriei din Bucureşti. Într-o armonie celestă, atunci când Dumnezeiasca Liturghie de la paraclis se apropie de final, începe o alta la Catedrala Patriarhală, astfel încât rugăciunea din acest loc binecuvântat se prelungeşte continuu, înălţându-se spre cer asemenea făcliei de Înviere.
În duminici şi sărbători, începând cu orele dimineţii, părinţii slujitori şi maicile ostenitoare ale Reşedinţei Patriarhale se roagă la Sfânta Liturghie oficiată în acest locaş special de rugăciune. Este locul în care Patriarhul României, adeseori, îşi pleacă genunchii şi îşi înalţă mintea şi sufletul spre Dumnezeu, purtând în rugăciunile Preafericirii Sale pe toţi cei încredinţaţi spre păstorire. Paraclisul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, integrat ansamblului Palatului Reşedinţei Patriarhale, a fost rânduit în anul 2008, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca locaş sfânt de rugăciune pentru obştea monahală înfiinţată aici, şi anume, mănăstirea de monahii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. În anul 2008 a fost oferit, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva pentru acest sfânt locaş de cult.
Istoria şi etapele de construcţie şi restaurare
Istoria Paraclisului Reşedinţei Patriarhale începe odată cu cea a bisericii mănăstirii închinate de Constantin Şerban Voievod Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în 1656. Mărturia în acest sens ne este oferită de faptul că hramul iniţial al paraclisului este acelaşi cu cel al bisericii mari (actuala Catedrală Patriarhală), şi anume, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Biserica mare şi paraclisul se găsesc pe acelaşi ax, biserica fiind în centrul incintei, iar paraclisul pe latura de sud a Reşedinţei Patriarhale1. Paraclisul a fost zidit alipit de clădirea deja ridicată a reşedinţei mitropolitului, limitată la vest de zidul de incintă. În timpul domnitorului Gheorghe Duca (1673-1678), construcţia paraclisului a fost continuată şi tot în timpul său acesta a primit şi hramul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul spiritual al voievodului. În timpul celei de a treia domnii a lui Nicolae Mavrocordat în Ţara Românească, între anii 1723 şi 1724, paraclisul a fost înnoit şi desăvârşit sub supravegherea Mitropolitului Daniil al 2-lea (1719-1731)2. Despre aceasta ne încredinţează inscripţia în versuri, în limba greacă, de pe peretele de nord, deasupra uşii de intrare. Cu acest prilej, paraclisul a primit şi hramul „Sfântul Proroc Daniel”, Mitropolitul Daniil fiind cel care s-a ostenit cu desăvârşirea lucrărilor. Dintr-o acuarelă a lui Carol Pop de Syathmary se poate observa faptul că Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” avea şi o turlă încă din 1866. Aceasta s-a degradat în urma unui cutremur şi de aceea a fost complet dărâmată către sfârşitul secolului al 19-lea. De asemenea, baza pătrată a turlei a fost şi ea dărâmată. Abia în 1961, vrednicul de pomenire Patriarh Justinian, în colaborare cu Direcţia Monumentelor Istorice, a refăcut turla de pe naosul locaşului de cult şi tot atunci a fost curăţată pictura interioară, înnegrită de fum şi de vreme3.
O etapă importantă a restaurărilor paraclisului s-a desfăşurat între anii 2009 şi 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În aceşti ani, întregul decor mural a fost restaurat şi conservat sub conducerea tehnică a specialiştilor restauratori Dumitru Gorea şi Cătălin Palamariu. Iconostasul a fost restaurat şi conservat de expertul-restaurator Dan Mihai Ivanovici. Au fost restaurate elementele din lemn şi refăcute piesele care lipseau, aplicându-se pe toată suprafaţa foiţă de aur. De asemenea, s-a intervenit şi pentru reintegrarea cromatică a icoanelor ş.a. Astfel, la 22 iulie 2011 a avut loc slujba de resfinţire a paraclisului, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre.
Catapeteasma paraclisului
Iconostasul, realizat în lemn de tei, pe o structură solidă de stejar, sculptat în întregime în relief cu motive vegetale şi florale, reprezintă o piesă caracteristică epocii post-brâncoveneşti. Abgar Baltazar a dedicat un articol în anul 1909 decoraţiunii paraclisului. El încadrează stilistic iconostasul în „aria veneto-orientală”4. Registrul icoanelor împărăteşti cuprinde şase icoane, patru în planul frontal şi două în aripile laterale. De la stânga la dreapta acestea sunt: Intrarea în biserică a Maicii Domnului cu opt sfinţi (în registrul de jos), Sfântul Proroc Daniel, Maica Domnului cu Pruncul, Iisus Hristos Pantocrator, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În afară de icoana Sfântului Proroc Daniel şi de icoana Sfântului Gheorghe, al căror autor este încă necunoscut, celelalte patru icoane au fost cumpărate de Mitropolitul Daniil pentru paraclis şi au fost pictate în 1722 de către pictorul „Tihon al lui Ioan”. Într-adevăr, un iconar cu numele Tifon Filatjev Ivanov (1675-1731) este atestat ca iconar activ la sfârşitul sec. al 17-lea şi începutul sec. al 18-lea, în Rusia5.
Comuniunea sfinţilor
De cum intri în acest spaţiu sfânt, nu ai cum să nu observi multitudinea moaştelor unor sfinţi cinstiţi în Biserica Ortodoxă. Aceste fragmente din moaştele sfinţilor sunt păstrate cu cinste în racle deosebite, realizate la Atelierele Institutului Biblic al Patriarhiei Române. Sfinţii ale căror moaşte se găsesc în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale sunt: Sfântul Apostol Andrei; Sfântul Vasile cel Mare; Sfânta Ecaterina; Sfântul Cuvios Gheorghe din Drama; Sfânta Tecla; Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita; Sfinţii Serghie şi Vah; Sfântul Gheorghe Hozevitul; Sfântul Mc. Artemie; Sfântul Mare Mc. Elefterie; Sfântul Mc. Trifon; Sfânta Muceniţă Marina; Sfânta Muceniţă Anastasia; Sfinţii 40 de Mucenici. De asemenea, aici se află şi un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Note:
1 Arhim. Paisie Sebastian Teodorescu, Reşedinţa Patriarhală – istorie, artă şi misiune, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2017, p. 454.
2 Ibidem, p. 455.
3 Ibidem, p. 458.
4 Abgar Baltazar, „Decoraţiile din Paraclisul mitropolitan din Bucureşti”, în: Buletinul Monumentelor Istorice, 1/1909, pp. 34-35; apud arhim. Paisie Sebastian Teodorescu, Reşedinţa Patriarhală... op.cit., p. 471.
5 Arhim. Paisie Teodorescu, Reşedinţa Patriarhală – istorie şi artă, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 493.
