Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj „O minune pe care o trăim în fiecare zi”

„O minune pe care o trăim în fiecare zi”

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Ioan Bușagă - 19 Noiembrie 2016

În mai multe zone ale ţării noastre a rânduit Bunul Dumnezeu ca să fie câte un sfânt cu moaşte care să ocrotească binecredincioşii şi meleagurile respective. Ei nu sunt spre lauda vreunei regiuni faţă de altele, pentru că sfinţii sunt cu toţii într-o îmbrăţişare tainică, chemându-ne smerit pe fiecare la bucuria împreunei pregustări a acestei îmbrăţişări. Unul dintre aceştia este şi Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, sărbătorit în data de 20 noiembrie, ale cărui sfinte moaşte se păstrează la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea.

Aşezată într-o veche vatră sihăstrească şi la o distanţă de 43 km de Râmnicu Vâlcea, în comuna Costeşti, județul Vâlcea, Mănăstirea Bistriţa a fost ctitorită la începutul anilor 1490, iar din anul 1497 se află aici spre cinstire moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Trecerea timpului şi-a lăsat amprenta asupra mănăstirii, mai ales cutremurul din anul 1838. Starea avansată de degradare a determinat demolarea bisericii, reconstrucţia fiind începută în anul 1846 de domnitorul Gh. Bibescu şi terminată de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului din anul 1855. Pictura, finalizată în anul 1850, poartă semnătura lui Gheor­ghe Tattarescu. Din ctitoria boierilor Craioveşti se mai păstrează doar biserica bolniţei (1520), cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”. Din aceeaşi perioadă datează şi biserica închinată sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, aflată în peştera unde erau ascunse moaştele Sfântului Grigorie în vremuri tulburi. Tot în acea peşteră se află Schitul Sfinţilor Arhangheli şi o colonie cu opt specii protejate de lilieci.

Utilizarea ca loc de protocol pentru domnitori, spital militar în timpul Războiului de Independenţă, apoi şcoală militară, dar şi legea secularizării prin care mănăstirile au fost deposedate de averile lor au fost factori care au determinat ruinarea vieţii monahale. Astfel, în Mănăstirea Bistriţa rămăseseră doar patru monahi bătrâni. Însă viaţa duhovnicească a renăscut mai târziu prin venirea surorilor Gologan, care au creat o elită monahală de maici intelectuale, cu multiple activităţi social-educaţionale pentru copii, în special fete. Instaurarea regimului comunist a făcut ca maicile să fie alungate, iar mănăstirea să fie desfiinţată în urma decretului din anul 1959. „A fost o perioadă foarte grea pentru obşte şi mănăstire. Au mai rămas doar două maici bătrâne, iar cele tinere au fost alungate. De atunci datează cele mai mari deteriorări făcute în special bisericuţelor din peşteră, având pereţii scrijeliţi şi mâzgăliţi. În perioada comunistă s-au pierdut foarte multe lucruri de valoare. Bătrânii din sat mărturisesc fapte de necrezut care s-au petrecut. Fiind ctitoria domnitorilor Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, mănăstirea era de protocol pentru ei, de aceea aici se afla şi un salon regal. Însă, în perioada comunistă, nefiind nimeni care să apere valoarea lucrurilor de aici, a fost luat cam totul. O parte din mobilier a ajuns pe la unii oameni din sat, iar obiectelor pe care nu au ştiut să le aprecieze le-au dat foc. Aşa s-a pierdut multă istorie păstrată în arhive, documente, manuscrise. Nu prea mai avem nimic, însă, cu toate acestea, Sfântul Grigorie a reuşit să ţină mănăstirea. Închisă până în anul 1984, în 1986 a reintrat în posesia Episcopiei Râmnicului, care a dispus deschiderea şantierului de restaurare cu scopul de a fi continuată tradiţia cultural-duhovnicească a Bistriţei de altădată”, a explicat monahia Gherasima Cioca, ghidul Mănăstirii Bistriţa.

În acele vremuri, comuniştii au dorit şi strămutarea moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul, însă nu au reuşit, pentru că voia sfântului a fost şi este de a rămâne la Mănăstirea Bistriţa. În prezent, obştea mănăstirii este formată din 65 de maici, care au diferite ascultări, între care la atelierele de pictură, broderie, sculptură şi cizelură. „Sfântul Grigorie, fiind un mare luptător împotriva ereziei iconoclaste, a binecuvântat mănăstirea dându-le har maicilor de a picta. Sunt maici care poate niciodată nu au pus mâna pe o pensulă sau nu au desenat ceva, dar, prin ascultare şi binecuvântarea dată de maica stareţă, ele au început să picteze foarte frumos şi avem un atelier frumos de pictură cu icoane deosebite şi ne dăm seama că numai voia şi binecuvântarea sfântului este”, a spus monahia Nectaria Păunoiu, una dintre maicile care au primit acest har.

Totul în mănăstire se face cu ajutorul Sfântului Cuvios Grigorie. „Noi suntem în mănăstire printr-o chemare specială şi un părinte spunea că nu oricine poate să rămână într-o mănăstire unde sunt sfinte moaşte, ci numai oamenii care sunt chemaţi de Sfântul Grigorie pot să rămână aici. Faptul că ne aflăm aici este o minune a Sfântului Grigorie. Este una dintre minunile pe care le trăim în fiecare zi. La mănăstire nu se poate sta dacă nu ai o vocaţie specială, pentru că aici nu se poate veni în urma unei depresii, a unui eşec sau altor probleme personale. Altfel, nu poţi să stai. Este o alegere de viaţă pe care trebuie să o faci cu ajutorul lui Dumnezeu şi trebuie să fii foarte conştientă şi responsabilă de alegerea pe care o faci. Noi, prin voia şi puterea noastră, nu putem, ci este o chemare şi o minune a Sfântului Grigorie”, m-a încredinţat monahia Nectaria, care de 17 ani se află la Mănăstirea Bistriţa.

În pofida multelor ascultări, rugăciunea nu se întrerupe niciodată la Bistriţa, fiind una dintre mănăstirile vâlcene unde este citită Psaltirea continuu. „Slujbele sunt rânduite după tipicul Sfântului Sava. În fiecare zi avem Sfântă Liturghie, Utrenia se face la ora 12 noaptea, Psaltirea se citeşte continuu, iar biserica nu se închide niciodată. Slujbele sunt minunate, pentru că maicile noastre au început să înveţe şi muzica psaltică, încât, acum, la strană cântarea este îmbogăţită şi, pot să spun, înălţătoare. Nu se mănâncă carne, numai lactate şi peşte, iar Sfântul Grigorie se îngrijeşte ca să nu ne lipsească nimic. În momentele mai grele, sfântul ne-a trimis oameni care să ne aducă cele necesare”, a spus monahia Nectaria.

În fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul sosesc foarte mulţi credincioşi ca să se închine şi să se roage sfântului. „Anul acesta, sărbătoarea fiind în ziua de duminică, aşteptăm foarte multă lume cu drag pentru sfântul. Mulţi dintre cei care nu stau la pensiunile din jur stau în biserică, dorm şi pe afară, sunt oameni foarte credincioşi şi plini de râvnă, iar frigul nu constituie pentru ei o piedică. Ei vin pentru sfântul, iar sfântul îi întăreşte ca să reziste, indiferent de condiţii. Niciodată nu a nins până în ziua sfântului, nu plouă. În general, este o vreme foarte frumoasă”, a precizat monahia Gherasima.

Prin grija Sfântului Grigorie şi a maicii stareţe, stavrofora Anastasia Honciu, pelerinii vor primi nu numai binecuvântarea sfântului, ci şi câte un dar pentru osteneala trupului.