Ordoreanu, o parohie renăscută „din apă și Duh”

„Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). În acest adevăr hristic se încadrează și existența satului ilfovean Ordoreanu Nou, renăscut din propriul înec, nu din sine, nici din voia firii, ci din cea a locuitorilor lui martiri, luminați de Dumnezeu. Că este așa o probează biserica, în jurul căreia respiră astăzi așezarea, enoriașii și pastorația părintelui paroh Alexandru Trușcă, în comunitatea pe cât de izolată, pe atât de impor­tantă prin valoarea fiecărui membru în parte al ei.

Să-ți dispară într-o singură zi întreaga agoniseală și satul în care te-ai născut și să fii silit să-ți scoți morții din morminte și să pleci cu ei printre străini, să privești în urmă mormanul de moloz care până ieri fusese casa ta, peste care năvălesc acum apele Argeșului, poate părea o ima­gine apocaliptică dintr-un film impresionist. Dar totul s-a petrecut aievea, în ziua de 1 octombrie 1987, cu satul Ordoreanu, din județul Ilfov, demolat forțat de către autoritățile vremii. După potopul comunist, Dumnezeu a vrut însă altceva și, la numai câțiva ani distanță, oamenii s-au întors în pământurile lor, și-au ridicat biserică și case, renăscându-și așezarea „din apă și din Duh”, pregătiți să pășească din­spre martiriu spre Împărăția lui Dumnezeu.

Demolare și reconstrucție

Două sute de ani. Atât a trăit vechiul sat Ordoreanu, întemeiat în jurul momentului revoluționar de la 1821, când doi căpitani ai lui Tudor Vladimirescu, respectiv, Urdăreanu, de unde și numele satului, și Benescu au primit ordin să înființeze o tabără pe malul Argeșului, pentru a apăra Bucureștiul de o eventuală invazie otomană. În 1987, ca urmare a unor lucrări de amenajare a râului Argeș, conducerea comunistă a țării a dispus ca așezarea să fie demolată, iar locuitorii ei să fie mutați la Bragadiru și în alte localități apropiate. Deodată cu satul a fost demolată și biserica, ridicată în 1877 de femeile din Ordoreanu, Ogrezeni și Drăgănescu, în lipsa bărbaților plecați pe front.

„Inițiativa reconstrucției satului a prins contur în primăvara anului 1990, când mai mulți foști locuitori m-au rugat să realizăm reconstrucția așezării. Printre primele obiective pe care le-am gândit a fi refăcute a fost biserica. Numai așa oamenii puteau rămâne uniți. Totul a luat o formă legală abia după șase ani de demersuri insistente, adică în 1996. S-a ridicat mai întâi o troiță și s-a sfințit locul pe care s-a ridicat apoi biserica. În 1997, aici apăruseră deja vreo zece gospodării. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor oameni de bine, precum părintele Daniel Tudose, urmat de actualul nostru paroh Alexandru Trușcă, am găsit resursele necesare pentru ca acest vis să devină realitate. Astăzi, biserica este ridicată și se află în stadiu de pictură”, ne spune domnul Ion Cornaciu, locuitor al satului Ordoreanu, fost director al școlii din Clinceni, profesor de istorie.

Proiectul unei renașteri

„Asociația locuitorilor satului Ordoreanu Nou”, înființată în 1990, a avut în programul său nu numai reconstrucția satului, ci și comemorarea a 30 de ani de la demolarea lui abuzivă. Astfel, în 2017, s-au dat în folosință trapeza parohiei și muzeul satului, în care, prin fotografii și diverse obiecte salvate, se încearcă reconstituirea istoriei lui.

„La 1 octombire 2017, am organizat o ceremonie deosebită, conturată în jurul bisericii de către preotul paroh Trușcă. Prea­sfințitul Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit monumentul «Memorialul satului martir Ordoreanu», trapeza și muzeul. Tot cu acest prilej, am obținut și titlul meritat de «Sat martir». Memorialul, proiectat de mine, cuprinde un fronton, care ilustrează profilul unei case, o cruce a martirilor și un panou al jertfelor. Pe fronton este scrisă deviza «Nimic fără Dumnezeu». Pe obiectiv mai sunt montate și două roți de căruță, iar alături se află ridicată poarta prin care se intră în sat și «Masa călătorului». În ansamblu am păstrat și o piatră monumentală, realizată de primărie, pe care scrie: «Ordoreanu - Noi credem în Dumnezeu»“, ne mai spune domnul Ion Cornaciu. De remarcat faptul că Primăria Clinceni, în ultimii ani, și-a asumat un rol de responsabilitate majoră față de parohie și a finanțat construcția trapezei, amenajarea spațiului exterior ei și pictarea bisericii.

„A fost o provocare”

În acest sat martir slujește, din septembrie 2016, părintele paroh Alexandru Trușcă.

„Satul actual, care cuprinde în jur de 200 de case și puțin peste 190 de locuitori, are un profil pastoral deosebit: este reconstruit de vechii săteni, dar aici viețuiesc și oameni din alte zone, stabiliți ulterior. Multe case sunt arătoase, dar nu sunt locuite, deoarece cei care le dețin stau în București, ele fiind mai degrabă case de vacanță”, ne mărtu­ri­sește sfinția sa.

Când a venit în parohie, a constatat că oamenii de aici se cunosc foarte puțin unii cu alții. „Aceasta a fost prima provocare. De aceea, am încercat să-i aduc împreună la activități comune. Pentru că mulți frecventează biserici din Capitală, am făcut în așa fel încât să folosesc timpul comun în care toți se află în sat, fie în scurtele vacanțe, fie în sărbătorile legale, când se retrag în casele de vacanță. Le-am propus așadar să iasă din propriile curți, să se întâlnească unii cu ceilalți, să afle unii de alții. Am făcut slujbe la care i-am invitat să participe. De Ziua Națională am făcut un Te Deum, apoi, de 1 iunie, am rostit rugăciuni pentru copii, urmate de mici agape, în timpul cărora le-am propus diferite tipuri de acțiuni prin care să socializăm și să ne petrecem împreună scurtul timp liber. Pentru mine, acest fel de slujire a fost o provocare pentru că, până la hirotonire, vizitasem multe parohii, dar văzusem oarecum din exterior ce se petrece în ele. Nu conștientizam dificul­tățile cu care se confruntă preotul de țară. Față în față cu realitatea de aici, am constatat cât de greu e să faci misiune într-o asemenea comunitate. Cât de greu este să obții fonduri pentru biserică, pentru desfășurarea unor activități, sau sprijinul pentru întreținerea curții bisericii, a capelei, a trapezei, pentru reparații sau renovări”, ne mai spune părintele Trușcă.

Comunicare și dragoste

Treptat, părintele a încercat să identifice resurse, mai ales pe cele umane, și dacă în comunitate trăiesc copii. A constituit un grup de socializare al parohiei, unde discută cu cele aproximativ 100 de familii înscrise. În acest fel, toată lumea știe ce se petrece în enorie. De hramul bisericii, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, au venit la slujbă peste 100 de persoane, iar de 1 iunie, 45 de copii, cărora părintele le-a adus doi animatori să-i bucure cu programul lor.

„Dacă te gândești tot timpul doar la obiectivul final, te împiedici pe parcurs, pentru că nu vezi pietrele de pe drum. Dacă te dedici în fiecare moment, în totalitate, acțiunii respective, atunci vei ști că nu trebuie să revii niciodată la ea, pentru că ai făcut-o bine. În felul acesta, ca preot, când te apuci de pastorație la modul efectiv, dacă îți fixezi ca obiectiv mântuirea tuturor credincioșilor, ești pe un drum greșit! Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l faci este să lucrezi cu fiecare în parte, în fiecare moment. Între idealuri și realitate, diferența este imensă. Când începi să lucrezi cu oamenii, îți dai seama că și tu greșești, că uiți, că nu te poți ține de toate promisiunile și că ești mult mai expus decât alții la critici. De aceea, trebuie să fii în permanență pregătit să ai soluții pentru a nu-ți face singur rău. Trebuie să le arăți credincioșilor că-i iubești și să valorifici calitățile fiecăruia dintre ei. Cu cât faci lucrul acesta mai mult, cu atât succesul este mai mare, mai ales că un preot, de unul singur, nu va putea face nimic. Fără credincioși, el este amputat”, ne mai spune părintele paroh Trușcă.

Astăzi, satul Ordoreanu, renăscut „din apă şi din Duh”, datorită Bisericii, se îndreaptă, luminos, dinspre martiraj spre Împărăţia lui Dumnezeu.