La o depărtare de 2 kilometri de Ierusalim, în partea de răsărit, se găseşte Muntele Înălţării Domnului. Puternice şi memorabile amintiri simţite de cei care au păşit fie şi pentru prima dată pe acest pământ! Deasupra grădinilor de măslini, spre nord, tronează clopotniţa Mănăstirii Eleon. Este un reper sigur pentru aflarea unuia dintre cele două paraclise ale aşezământului monahal, mai precis cel închinat sărbătorii „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.
La „Muntele Măslinilor”, cum a fost numit de Sfinţii Evanghelişti, sau „Muntele Eleon”, după denumirea în limba greacă, se ajunge traversând un sătuc arab. Peisajul rustic este întreţinut de căsuţele şi uliţele localnicilor, care încearcă să ademenească turiştii cu dulciuri, haine şi sucuri proaspete. Într-una din marginile acestui bazar pestriţ, accesul este blocat de o poartă imensă. Sunăm şi imediat ni se deschide. Suntem poftiţi înăutru de un bătrânel zâmbitor, slab şi mic de statură.
Suntem la o altitudine de peste 800 de metri. Tradiţia locală spune că aici s-ar fi ascuns blândul David de frica mâniei lui Saul. „Muntele Măslinilor” se alătură celorlalţi munţi binecuvântaţi din Ţara Sfântă, precum: Muntele Sion, Muntele Moria, Muntele Tabor, Muntele Fericirilor şi alţii, care sunt legaţi de taina mântuirii neamului omenesc.
Terenul sfintei mănăstiri, de peste 50.000 de metri pătraţi, înconjurat de un zid de un kilometru şi jumătate, este prielnic creşterii măslinilor – o sursă importantă de venit pentru obştea de maici.
Un loc binecuvântat
Paraclisul cu hramul „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul” este amplasat în partea de est a incintei mănăstireşti. A fost înălţat pe locul unei vechi biserici creştine, o mănăstire armeană din veacul al VI-lea. Pardoseala păstrează mari fragmente cu mozaicuri din acelaşi secol, de o rară frumuseţe. Predomină motivele creştine simbolice, ca: peştele, strugurele, pelicanul şi mielul. În pronaos, credincioşii sărută şi ating cu frunţile locul îngrădit, scobit în pardoseală, unde a fost ascuns capul Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie. Tradiţia locală spune că Ioana, soţia ispravnicului Huza de la curtea lui Irod, femeie mironosiţă plină de credinţă, a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul de la curtea împăratului, tăiat din porunca Irodiadei, şi l-a ascuns aici pe Muntele Măslinilor. Mai târziu, în urma descoperirii prin minune a capului Sfântului Ioan Botezătorul, după prima aflare, creştinii au ridicat pe acest loc o biserică. În paraclisul închinat lui se slujeşte numai la sărbătoarea de pe 24 februarie şi la celelalte praznice ale lui. Maicile în vârstă citesc zilnic la Psaltire în bisericuţa îmbălsămată cu un miros aromat de smirnă şi tămâie. Indiferent de momentul zilei, în dreptul icoanelor ard câteva candele cu untdelemn de măsline.
Cel de-al doilea paraclis este închinat Sfântului Filaret cel Milostiv, de la 1 decembrie. Este un paraclis mic, construit în anul 1913. În partea de nord se înalţă clopotniţa, cea mai înaltă clădire din Ierusalim, din toată Palestina. Are 65 de metri. A fost construită în anul 1890 şi are clopote mari, turnate în Finlanda.
Tradiţie de secole
Frumoasa mănăstire rusească are un istoric complex. Pe locul actualei biserici, Sfânta Elena a înălţat Biserica Eleonului, în anii 326-333, cu hramul „Înălţarea Domnului”. În anul 614, biserica a fost distrusă de perşi. Modest, un stareţ grec renumit, a refăcut Biserica „Eleon” şi a transformat-o în mănăstire. Prin secolul al XII-lea, şeicii musulmani au distrus din nou mănăstirea, după care secole de-a rândul a rămas în ruină.
În anul 1875, Biserica Rusă a cumpărat o parte din terenul actual, circa 10 hectare, şi a înălţat mănăstirea de călugăriţe care poate fi văzută şi astăzi. Este cel mai impunător complex monahal şi cel mai organizat din Ierusalim. Marea biserică cu hramul „Înălţarea Domnului” este zidită pe ruinele bisericii din secolul al IV-lea, de la care s-au găsit mozaicuri şi coloane deosebite. Tradiţia spune că pe Muntele Eleonului şi împrejurul lui existau în epoca de aur a creştinismului 24 de mănăstiri ortodoxe, greceşti, trace, armene, siriene, egiptene etc. Armenii susţin că prin secolul al VI-lea exista aici o renumită mănăstire armeană, distrusă de perşi. Acest fapt îl atestă şi numeroasele mozaicuri cu motive creştine de tradiţie armeană, ca şi unele morminte vechi şi pietre funerare cu inscripţii armene.
Biserica Mănăstirii Eleon este destul de mare, dar fără un stil specific, iar interiorul nu este pictat.
În vecinătatea sa, spre răsărit, se află satul Betfaghe de unde Domnul nostru Iisus Hristos a împrumutat asinul, pentru a intra în Ierusalim. Puţin mai departe se vede Betania, satul lui Lazăr, al Martei şi Mariei. Apoi încep munţii şi pustiul Iudeii până la Marea Moartă. Corpurile de chilii din incintă sunt aşezate în jurul bisericii.
