Pimen, Mitropolitul Războiului și al Întregirii Neamului

Una dintre cele mai luminoase figuri ale generației care a reușit să câștige un război și să unească sub aripile aceluiași stat toate teritoriile locuite de români este cea a Mitropolitului Moldovei și Sucevei între anii 1909-1934, Pimen Georgescu, personalitate de la a cărei naștere se împlinesc astăzi 165 de ani. Prin activitatea sa aparte, prin modul său de a acționa, Pimen Georgescu este, fără îndoială, un om care mărturisește despre contribuția Bisericii Ortodoxe Române în cadrul procesului de făurire a Marii Uniri.

Momentul festiv al Centenarului Marii Uniri se constituie într-un excelent prilej de rememorare a faptelor generației extraordinare care a reușit, în vremuri grele, ceea ce părea imposibil - să câștige un răz­boi și să unească sub aripile ace­luiași stat toate teritoriile locuite de români. Pimen Georgescu, Mitropolit al Moldovei și Sucevei între anii 1909-1934, este una dintre cele mai luminoase figuri ale acestei gene­rații. Astăzi, 22 octombrie, se împlinesc 165 de ani de la naște­­rea sa.

Decizia de a se călugări

Petre Baicu, pe numele său de mirean, s-a născut la Provița, un sat din județul Prahova, într-o familie de țărani înstăriți, fiind primul dintre cei trei copii ai acestei familii. Părinții săi, Gheorghe și Maria, erau oameni apropiați de Biserică, mama sa fiind fiică de preot, iar tatăl său a fost o vreme cântăreț la biserica satului.

Tânărul Petre Baicu își începe educația la școlile din Provița, Câmpina și Ploiești, pentru ca în 1869 să se decidă să urmeze vocația preoției, urmând cursurile Seminarului Central din Bucu­rești până în anul 1874, când îl și absolvă cu note foarte bune. Anul 1874 este unul însemnat pentru Petre Baicu, care între timp și-a luat numele de Petre Georgescu. Se căsătorește pe 7 septembrie cu Paraschiva Popescu, fiică de preot, apoi este hirotonit ca diacon la Biserica „Sfântul Vasile” din Plo­iești.

În 1875 are loc un eveniment nefericit care marchează pentru totdeauna viața, dar și activitatea profesională a viitorului mitropolit. Soția sa a murit la nașterea primului lor copil. Rămas singur cu un copil, tânărul diacon s-a dedicat studiului, urmând cursurile superioare ale seminarului. Din 1877, se mută la București, slujind ca diacon la mitropolie, iar trei ani mai târziu se înscrie la cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cernăuți. Aici își susține doctoratul, întorcându-se în țară în 1884.

Din păcate, în 1886 moare și fiul său Ioan, de numai 11 ani. În același an ia decizia de a se călugări cu numele de Pimen Georgescu. Anul următor devine profesor la Facultatea de Teologie din București.

Martor al Marii Uniri

Odată cu intrarea în noul secol, călugărul și profesorul Pimen Geor­gescu este ales Episcop la Dunărea de Jos, calitate în care se remarcă prin atenția pe care o acordă pregătirii preoților de a fi mereu în mijlocul oamenilor.

Printre măsurile luate se numără organizarea conferințelor protopo­pești, instituirea memoriilor de activitate pentru preoți, a unor foi de inspecții. A interzis cochetarea cu viața politică și a creat societatea „Solidaritatea” pentru ajutorarea preoților. Cei șapte ani petrecuți aici reprezintă o perioadă rodnică și plină de împliniri în care tânărul ierarh se face remarcat prin buna organizare a zonei pe care o păsto­rește.

De aceea, în 1909, el este ales ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Poate nu este întâmplător nici faptul că instaurarea sa la Iași se făcuse la doar câteva zile distanță de sărbătorirea jubileului Unirii de la 1859, anunțând parcă faptul că acest ierarh avea să fie unul care va fi o parte activă, dar și un martor neprețuit la prima Mare Unire a tuturor românilor.

Păstorirea lui Pimen Georgescu ca Mitropolit se desfășoară sub semnul aceleiași neobosite munci dedicate nevoilor preoților și oamenilor de rând.

Pregătirea clerului în plin război

Zorii războiului mondial se iveau în 1914. Parcă anticipând urgia ce avea să se abată asupra țării, Mitropolitul Pimen a avut câteva inițiative care, mai târziu, i-au pus în valoare pe călugării, călugărițele și preoții din întreaga Românie a vechiului regat. Astfel, în ședința din 16 mai 1915, la propunerea sa, Sfântul Sinod a votat ca preoții să poată asigura serviciul de cult pentru militari, la cererea armatei. Practic, este decizia care a stat la baza formării Serviciului Religios al Armatei, o veritabilă instituție prin intermediul căreia preoții și-au adus o însemnată contribuție la victoria armatei și la Marea Unire. O altă decizie inspirată a fost aceea de a pregăti medical călugării și călu­gărițele pentru a veni în ajutorul medicilor din spitalele de campanie. În 1915, Pimen a întreprins o călătorie pastorală prin Moldova pentru a pregăti poporul de evenimentele mari, dar și grele care aveau să vină, iar inițiativa sa a fost apreciată de oameni.

În 1916 și 1917, toată munca sa energică, depusă pentru pregătirea clerului de a fi parte la împlinirea idealului național, a dat roade. Activitatea infirmierilor și infirmierelor din mănăstiri, a preoților militari a fost una de mare importanță. Dar Mitropolitul Pimen Georgescu nu s-a mulțumit doar cu aceste inițiative. În permanență el a fost alături de suverani, i-a încurajat și sfătuit pe aceștia, a oferit din puținul său copiilor orfani, a fost prezent peste tot unde era nevoie de el. Grație „încăpățânării” sale, o parte din odoarele sfinte și obiectele cu valoare de patrimoniu ale unor mănăstiri din Moldova au fost salvate de inițiativa lui Alexandru Tzigara Samurcaș de a le strânge și expedia cu tezaurul țării în Rusia.

Mitropolitul Pimen Georgescu a fost alături de popor și le-a dat oamenilor speranță. De fapt, aceasta este poate cea mai importantă parte a muncii sale. Aflat într-un sat, i-a încurajat pe oameni: „Bubuitul tunului, care-l auziți așa des, să nu vă înfricoșeze. Căci Dumnezeu e cu noi și cu ajutorul lui vom ajunge zile mari”.

În februarie 1917, într-o scrisoare către preoți, credincioși și ostași, Mitropolitul scrie următoarele: „Îngrijiți-vă deci cu toată luarea aminte de sănătatea voastră și nu vă temeți de grozăviile războiului, căci cu noi este Dumnezeu. Aveți curajul faptelor voastre celor bune și prin ajutorul celui Atotputernic și vitejia armatei, în curând vom vedea țara noastră desrobită, poporul liniștit și neamul întregit”. Câtă tărie și cât adevăr în vorbele sale! În 1918 este martor la evenimentele Unirii, iar în noiembrie mărturisește public bucuria sa: „La Iași, Dumnezeu a voit în 1918 să se înfăptuiască Unirea cea Mare, începută cu alipirea de veci a Basarabiei și Bucovinei, sub glorioasa domnie a regelui Ferdinand. Sus să avem inimile și să fim pregătiți sufle­tește pentru ziua cea strălucită a înfăptuirii României Mari”, avea să spună el profetic. La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, printre mesajele citite acolo a fost și cel al Mitropolitului Pimen: „Binecuvântat fie Dumnezeul părinților noștri, care ne-a ajutat să vedem cu ochii noștri ziua cea mare a Unirii tuturor românilor într-o Românie mare, alcătuind un singur stat cu o Biserică Ortodoxă Națională, pentru care au luptat și s-au jertfit strămoșii noștri”.

După război, marele ierarh se bucură de recunoștința și prețui­rea tuturor, este numit cu admi­rație de contemporanii săi „Mitropolitul Războiului și al Întregirii Neamului Românesc”. Cu câteva luni înainte de moartea sa, survenită la 12 noiembrie 1934, avea să mărturisească în şedința Sfântului Sinod: „Cel mai însemnat timp al păstoriei mele îl socot pe acel din Marele Război. Că am servit Bisericii și Țării un timp îndelungat nu e un merit al meu, ci e un dar al lui Dumnezeu”. Așadar, prin faptele sale, Mitropolitul Pimen Georgescu este un reper despre modul cum Biserica a știut să fie alături de popor și țară în vremuri de restriște, contribuind activ la făurirea idealului național, Marea Unire.