Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Răzeni, satul de făuritori ai Marii Uniri
În contextul Anului omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, dar și în perspectiva anului 2019, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), satul Răzeni, raionul Ialoveni, din Republica Moldova, și-a câștigat un loc binemeritat în rândul localităților rurale reprezentative puse în legătură cu împlinirea năzuințelor de veacuri ale neamului românesc. Originile satului Răzeni se pierd în negura anilor de apogeu a statului moldovenesc condus de voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Într-un hrisov datat la 8 iunie 1484 sunt amintiți răzeșii împroprietăriți cu această „ocină”: „Cu mila lui Dumnezeu noi Ștefan Voevod, domnul țării Moldovei, facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi cetindu-se, că am dăruit slugilor noastre Malușca și fratelui său Neicea (și) Cozmei Razan și fratelui său Drăguș, pentru a lor (dreaptă) și credincioasă slujbă, un loc pustiu ce se află de amândouă părțile Vișnovățului, lângă Bâcu, în fața Sultanului și Marasii, ca să-și facă sat și (să le fie uric) cu tot venitul. Dar jumătate din sat să fie uric pe vecie și neclintit lui Malușca și fratelui său Neicea, iar cealaltă jumătate (să-i fie) lui Cozma Razan și fratelui său Drăguș, (lor) și fiilor lor și nepoților lor și strănepoților lor (și la tot neamul lor, ce se va alege mai de aproape), neclintit niciodată în veci”.
Actul de cancelarie domnească este emis cu doar o lună înaintea marilor bătălii pe care le-a purtat oastea moldovenească în sudul țării: bătăliile pentru cetatea Chilia de pe Dunăre și bătălia pentru Cetatea Albă, situată la limanul Nistrului, campanii militare desfășurate între 24 iulie și 7 august 1484. După toate probabilitățile, oștenii menționați în hrisov se vor fi remarcat prin faptele de arme din cadrul unei campanii militare antemergătoare, și anume bătălia pentru cetatea Crăciuna din nordul Valahiei, desfășurată în anul 1483.
„Părintele naționalismului din Basarabia”
Localitatea Răzeni, situată la granița raionului Ialoveni cu raionul Cimișlia, este străbătută de râul Botna, un afluent al Nistrului, și se afirmă pe scena marilor sate românești atât prin frumusețea cadrului geografic, cât mai ales prin biografiile personalităților cultural-politice care s-au născut în aceste ținuturi. Dintre aceștia, un loc de plină însemnătate îl ocupă personalitățile cu rol determinant în realizarea actului Unirii Basarabiei cu România și păstrarea identității naționale românești a provinciei.
La loc de cinste se află personalitatea lui Ioan Gheorghe Pelivan, „părintele naționalismului din Basarabia” (Iurie Colesnic). A văzut lumina zilei la 1 aprilie 1876 în familia lui Gheorghe Andrei și a Eugeniei Pelivan, tatăl fiind cântăreț bisericesc la biserica din satul natal Răzeni. Urmează un parcurs educațional similar cu cel al majorității copiilor înzestrați cu valențe intelectuale, proveniți din mediul rural basarabean. Se înscrie la Seminarul Teologic din Chișinău, la recomandarea unchiului său, fratele tatălui, egumenul Pimen de la Mănăstirea Căpriana. Absolvă cursurile Seminarului Teologic din capitala guberniei țariste Basarabia în anul 1898, după 6 ani de studiu. Își continuă pregătirea universitară înscriindu-se la cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Imperiale din Dorpat, Estonia, pe atunci și ea parte componentă a Imperiului Țarist. Viața din timpul studenției îi aduce mari neajunsuri, generate în principal de activitățile sale, având drept deziderat emanciparea națională a popoarelor înglobate în Imperiul Țarist. Este întemnițat la Jurievco, la Chișinău, fiind mai apoi deportat în nordul Rusiei, la Arhanghelsk și la Vyatka, pentru „activitate socialistă”.
În anul 1906, Ioan Gheorghe Pelivan fondează alături de Constantin Stere primul ziar românesc de dincolo de Prut, intitulat „Basarabia”. Este propus la conducerea Sfatului Țării, dar cedează postul în favoarea consăteanului său Ion Inculeț. A ocupat funcţia de deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău (1917-1918), pe cea de ministru al justiţiei (1919-1920), s-a numărat printre delegații României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), a fost ales deputat şi senator în cadrul guvernelor României interbelice. Și-a sfârșit viața pământească în închisoarea comunistă de la Sighet, după cum tot închisorile i-au marcat și vârsta tinereții. La 4 aprilie 1976, rămășițele sale pământești au fost aduse din „Cimitirul Săracilor” de la Cearda-Sighetul Marmației și îngropate alături de cele ale Mitropolitului Basarabiei Gurie Grosu în cimitirul Mănăstirii Cernica de lângă București. În amintirea memoriei vrednicului lor consătean, autoritățile publice locale au hotărât în anul 2012 ca liceul din Răzeni să primească numele marelui patriot Gheorghe Pelivan.
Pe lângă figura proeminentă a lui Ioan Gheorghe Pelivan, satul Răzeni a fost leagănul copilăriei pentru alt mare patriot basarabean: Ion Constantin Inculeț.
Ion Constantin Inculeț, președintele Sfatului Țării, organism care a votat la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, s-a născut în anul 1884 într-o veche familie răzășească din Răzeni. Urmează, asemenea consăteanului său Ioan Gheorghe Pelivan, clasele Seminarului Teologic din Chișinău, cu predare în limba rusă, înscriindu-se mai apoi la Facultatea de Fizică-Matematică din Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus. La Petersburg, Ion Inculeț intră în corpul profesoral al mai multor școli, fiind implicat în paralel și în activitatea politică, oferind sprijin Guvernului provizoriu de la Petrograd, condus de Alexander Kerensky. După înlăturarea acestuia de la putere de către facțiunea bolșevică, condusă de V.I. Lenin și Lev Troțki, Ion Inculeț se retrage în Basarabia natală, unde este ales în unanimitate președinte al Sfatului Țării. După declarația de Unire a Basarabiei cu România, ocupă o serie de demnități publice de prim rang în cadrul statului național unitar român, fiind desemnat ministru în diverse guverne alcătuite de Partidul Național Liberal, atunci când acest partid s-a aflat la putere. Ion Constantin Inculeț va cunoaște drama cedării Basarabiei către URSS în urma ultimatumului din 28 iunie 1940, mutându-se la veșnicele locașuri la 18 noiembrie 1940, la puțin timp după acest tragic eveniment. A fost înmormântat în apropiere de Iași, în curtea Bisericii `Sfântul Ioan Botezătorul” din Bârnova, localitate înfrățită cu satul Răzeni, locul de baștină al marelui patriot basarabean.
Singura femeie aleasă în Sfatul Țării
Satul Răzeni a fost, de asemenea, localitatea în care și-a desfășurat profesia de învățător singura femeie aleasă membru în Sfatul Țării, Elena Alistar, soția preotului Dimitrie Alistar, paroh la Răzeni. Absolventă a Facultății de Medicină din Iași, a fost încadrată ca medic militar în timpul Primului Război Mondial. După Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, a fost aleasă deputat de Cetatea Albă, pe listele Partidului Național Moldovenesc.
Prin activitatea sa parlamentară a sprijinit inițiativele legislative și măsurile executive elaborate de Partidul Poporului în fruntea căruia s-a aflat personalitatea mareșalului Alexandru Averescu, născut și el în sudul Basarabiei, la Babele, Ismail.
Elena Alistar s-a remarcat între altele și prin colaborările cu presa scrisă, dar mai ales prin fondarea Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia și a Ligii Femeilor Române, înființate cu scopul de a întări conștiința românească de neam a femeilor din Basarabia. De asemenea, a participat activ și la campaniile desfășurate de Crucea Roșie Română în Basarabia.
Ca și venerabilul său consătean, marele bărbat de stat Ioan Gheorghe Pelivan, Elena Alistar a cunoscut ororile poliției politice a regimului comunist instaurat în România postbelică, stabilindu-i-se domiciliul forțat la Pucioasa, în județul Dâmbovița, localitate în care și-a dat și obștescul sfârșit la 10 ianuarie 1955.
Cristelnița bisericii din satul Răzeni a fost, de asemenea, martora nașterii „din apă și din Duh” a preotului Dimitrie Balaur, consilier cultural la Episcopia Hotinului, nășit de însăși familia preotului Dimitrie și Elena Alistar, răspunsurile la strană fiind date de cântărețul bisericii, Gheorghe Andrei Pelivan, tatăl marelui patriot Ioan Gheorghe Pelivan.
Răzeniul a constituit fără îndoială matricea spirituală a fruntașilor din Sfatul Țării, cea mai înaltă autoritate politică din Basarabia anilor 1917-1918. Numele acestui sat va rămâne pe vecie înscris în istoria neamului românesc atât prin vechimea actului său constitutiv, plasat în vremea domniei Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, dar mai ales prin activitatea patriotică prodigioasă desfășurată de personalitățile născute în hotarele sale la sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Această pleiadă de „părinți fondatori” ai României Mari și-au adus prin activitatea și inițiativele lor o contribuție substanțială la împlinirea idealului de veacuri al neamului românesc: Unirea într-un singur stat național, făurirea României Mari!