Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, Episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin diaconul
Sfântul Ipatie, Episcopul Gangrei din Paflagonia, a fost unul dintre cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, osândind rătăcirea lui Arie şi întărind credinţa cea adevărată în Sfânta Treime. Sfântul Ipatie a trăit până pe vremea lui Constanţiu, fiul împăratului Constantin cel Mare. Înarmat din tinereţe cu înţelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se îndeletnicea cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei lui Hristos, făcându-se vestit prin minunile pe care le săvârşea Dumnezeu prin el, ca unul ce era plin de Duhul Sfânt. Pentru aceasta, însuşi împăratul Constanţiu îl cinstea şi-l preţuia, ca unul ce avusese mult folos de la el. Odată, pe când se întorcea fericitul Ipatie de la Constantinopol la cetatea sa Gangra, o ceată de eretici novaţieni l-au prins şi i-au străpuns trupul cu suliţe, umplându-l de răni, apoi l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Pe când se chinuia, Cuviosul Ipatie se ruga lui Dumnezeu, ca oarecând Sfântul Arhidiacon Ştefan, spre iertarea ucigaşilor lui. Însă o femeie care ţinea de eresul lui Arie, luând o piatră ascuţită, i-a zdrobit capul lăsându-l mort. Creştinii din Gangra, aflând acestea, au venit şi i-au ridicat trupul, apoi l-au îngropat cu mare cinste. La scurt timp, cu harul lui Hristos, minuni şi tămăduiri multe s-au arătat oamenilor care veneau cu credinţă la mormântul Sfântului Mucenic Ipatie.
