Blândețea și simplitatea înfrâng viclenia și fățărnicia

Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al XXIV-lea, 134-135, Editura Cuvântul Vieții, Bucu­rești, 2020, pp. 287-289

„Blândeţea este o însuşire a unei minți neclintite, aceeași și întru cinstiri şi întru necinstiri. Blân­de­țea este ruga pe nesimțite și cu suflet curat pentru aproapele aflat întru tulburare. Blândețea este stânca ce covârşeşte furia mării, spăr­gând toate valurile dezlăn­țuite împotriva ei şi nesuferind nici o clintire din loc.

Blândețea e propteaua răbdării, e poartă sau, mai bine zis, maică a dragostei și temeiul chibzuinței; ea va învăța - zice Domnul - pe cei blânzi căile Sale (Psalmul 24, 10), ea este mijlocitoare spălării păcatelor, e încrederea în rugăciune, locuința Duhului Sfânt: Către cine voi căuta? (Isaia 66, 2) decât către cel blând şi liniştit? Blândețea e ajutătoare ascultării, e povǎțuitoa­rea frățimii, e frâu pentru cei bântuiți de mânie şi dătătoare de bucurii; e urmare lui Hristos, e însuşire firească a îngerilor, e lanț pentru draci şi pavăză împotriva amărăciunii. În inima celor blânzi Domnul locuiește, iar sufletul plin de tulburare e tron diavolului; cei blânzi vor moşteni pământul mai mult decât cei ce-l stăpânesc (Matei 5, 5), iar oamenii bântuiți de patimi cumplite vor fi nimiciți din pământul lor (Psalmul 36, 28).

Sufletul blând e scaunul simpli­tății, iar mintea mânioasă e faur vicleniei. Sufletul blajin cuprinde într-însul cuvintele înţelepciunii: Povățui-va pe cei blânzi în judecată (Psalmul 24, 10) sau, mai bine zis, în chibzuială. Sufletul drept este soţ smereniei, și cel rău, slugă mândriei. Sufletele celor blânzi se vor umple de cunoaștere, și mintea supărăcioasă este soață întunericului şi necunoașterii. S-a întâlnit odată un supărăcios și un viclean și, în voroava lor, cuvânt fără șiretlic nu era de aflat. Dacă scormoneai în inima celui dintâi, aflai sminteală, iar dacă scrutai sufletul celui de-al doilea, vedeai viclenie.

Simplitatea e firescul sufletului neîntortocheat, fără pornire spre reaua-voință. Viclenia este știința ori mai bine zis neruşinare drăcească (Iacov 3, 15), stearpă de orice adevăr, căreia i se pare că rămâne nedescoperită de cei mulți.

Fățărnicia este prefăcătorie, vrăjmașa sufletului și trupului, urzită din tot felul de ciudățenii; Nevinovăția este ținuta sufletului lin, (e)liberat de toată închipuirea; neprefăcătoria este cugetarea neiscoditoare, fire deschisă, cuvânt deschis și nemeşteşugit. Nerăutatea este însuşirea sufletului rămas curat, aşa cum a fost zidit, care se poartă la întâlniri cuviincios față de toți. Viclenia e întoarcere pe dos a neprefăcătoriei; gând rătăcitor, chiverniseală mincinoasă, jurământ blestemat, cuvânt întortocheat, fund de iad în inimă, adânc de vicleșug, minciună ticluită, trufie firească, potrivnica smereniei, fățărnicie a pocăinței, fugă de plânsul pentru păcate, vrăjmaşă mărturisirii, îndărătnică pricinuitoare de cădere în păcat, piedică împotrivitoare ridicării din păcat, batjocură de evlavie prefăcută, viață drăcească. Vicleanul are același nume cu diavolul, e tovarășul lui de vorbă.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)