Solidaritate creştină în timpul Marelui Război

În timp de război, societatea se mobilizează, activându-se un mecanism de solidaritate umană și creștină mult mai pronunțat decât în vremurile de pace. Așa se face că în Moldova anilor 1916-1918, acest mecanism de solidaritate a fost funcțional și a dat rezultate. Regina Maria, Mitropolitul Pimen Georgescu, principesa Olga Sturdza au fost vectori unificatori ai energiilor solidarității și cei care au condus această uriașă operă.

Marele Război a fost evenimentul fondator al secolului XX pentru întreaga lume, dar cumva și pentru România. Nu trebuie uitat că, la sfârșitul acestei cumplite lupte, România a ieșit biruitoare și, în plus, a cuprins în hotarele ei firești întreaga națiune aflată în Basarabia, Bucovina și Transilvania. În același timp, trebuie spus și că prețul plătit de români a fost unul pe măsura victoriei: aproape un milion de oameni morți, sacrificii economice substan­țiale, dacă ne gândim la distrugerea rafinăriilor și depozitelor de cereale din 1916, dar poate așa sunt regulile istoriei - nu se obține nimic fără sacrificii și jertfe.

În cei doi ani de război, poporul român a trecut printr-un nesfârșit șir de drame. Exodul în Moldova al unei părți a populației, exploatarea și jefuirea sistematică a românilor rămași în Muntenia ocupată au fost doar o parte a spectrului de necazuri aduse de vremurile războiului. Dimensiunea tragediei româ­nești era așa de mare, încât, ne spune o sursă memorialistică, „nu era nici un cămin - palat strălucit sau colibă săracă - în care această durere a morții să nu-și lăfăie aripa ­neagră, nu era casă din care să nu se aducă o singură jertfă măcar pe altarul iubirei de Neam”. Soldați căzuți în lupte, civili victime ale bombardamentelor ori ale armatelor de ocupație, femei și bărbați morți în timpul cumplitei epidemii de tifos exantematic au fost cauzele care au ridicat numărul copiilor orfani de un părinte ori de ambii.

„Nici odată n-am lăsat o chemare fără răspuns”

Societatea românească s-a văzut pusă în situația de a face față unei uriașe provocări: milioane de guri de hrănit, sute de mii de oameni de adăpostit, zeci de mii de răniți de îngrijit, plus alte zeci de mii de copii orfani de crescut. De prisos să mai spunem că autoritățile nu au fost pregătite. Nimeni nu anticipase dezastrul militar al lui 1916.

Este cunoscut faptul că, în timp de război, societatea se mobilizează, activându-se un mecanism de solidaritate umană și creștină, mult mai pro­nunțat decât în vremurile de pace. Asta pentru că toți gândesc: „dacă mâine mi se întâmplă și mie?” Așa se face că în Mol­dova anilor 1916-1918, acest mecanism de solidaritate a fost funcțional și a dat rezultate. Regina Maria, Mitropolitul Pimen Georgescu, principesa Olga Sturdza au fost vectori unificatori ai energiilor soli­darității și cei care au condus această uriașă operă. A fost, fără îndoială, o bună pildă de colaborare între Stat, Biserică și ceea ce am numi astăzi societate civilă.

O lectură a memoriilor reginei Maria ne oferă un reconfortant portret al rolului jucat de aceasta în mângâierea și alinarea suferințelor celor aflați în grele încercări. Regina este peste tot: vizitează orfelinate, spitale, lucrează la înființarea spitalelor, scrie rudelor sale din străinătate pentru a-i trimite medicamente, alimente, îmbrăcăminte pentru românii de a căror soartă se simte legată și, mai ales, responsabilă. Tot timpul apar mențiuni în însemnările sale despre bucuria pe care o simţea când reușea să obțină provizii pentru cei sărmani. Locuința din Iași a reginei Maria poartă numele simbolic de inimă a orașului, căci aici se duceau cei necăjiți și toți primeau câte ceva. Într-un articol despre bunătate, credință și speranță, publicat într-un ziar al anului 1918, semnat de regina Maria și intitulat „De la inima mea la a lor”, regina face o tulburătoare mărturisire: „În fiecare zi mă duceam între răniți, treceam din sală în sală. Toți mă voiau între dânșii, fiecare soldat doria să vadă pe Regină. Nici odată n-am lăsat o chemare fără răspuns și cutreeram pretutindeni, fără să mă descurajeze vreo privire, vreo oboseală, vreun drum cât de lung... Mă aplec spre fața lor trudită, le strâng mâinile întinse, mi-așez degetele pe frunțile arzătoare... și pretutindeni mă urmărește aceiaș urare: - Dumnezeu să-ți ajute să te faci Împărăteasă, Împărăteasa tuturor Românilor. În vremurile de nădejde urarea aceasta era fără îndoială atingătoare, dar acum îmi apărea mare și sfântă, căci se rostea într-o clipă când cel mai întunecos dezastru ne copleșise țara...” Pentru întreg devotamentul său față de popor și prin tot ceea ce a făcut, regina Maria își merită cu pri­sosință locul său în istoria ­neamului nostru.

Peste 40.000 de orfani în Moldova începutului de an 1917

O altă dimensiune a operei caritabile în vreme de război a fost cea întreprinsă de doamnele din înalta societate, dar și din clasa de mijloc, care în condițiile refugiului sau sub ocupație și-au luat nobila misiune de a contribui prin cunoștințele, munca și banii lor la rezolvarea numeroaselor probleme sociale. Donații în bani, organizarea unor acțiuni de strângere de fonduri pentru săraci și orfani, alături de înrolarea ca infirmiere în spitale au fost mijloacele prin care acestea s-au implicat. Actele caritabile le-au săvârșit și individual, dar, pentru a fi mai eficiente, au participat la acțiunile unor asociații precum Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române condusă de Olga Sturdza, prințesa care și-a dedicat activitatea îngrijirii orfanilor din Moldova. Numărul uriaș al acestora reprezenta o situație problematică pe care societatea românească nu o mai cunoscuse până atunci. La un recensământ sumar, în Moldova începutului de an 1917 erau peste 40.000 de orfani. Jumătate dintre aceștia erau îngrijiți de societatea patronată de Olga Sturdza. La 30 decembrie 1917, prin decizie a guvernului, prin­țesei avea să-i fie încre­dințată sarcina de a se ocupa exclusiv de orfani, totul sub umbrela unei noi organizații denumite Societatea ocrotirea orfanilor de război. O statistică prezentată într-o lucrare a acestei asociații, editată în 1924, ne dezvăluie cifra impresionantă a dramei românilor în Marele Război: în cele nouă regiuni de pe întreg cuprinsul României Mari erau 360.728 de orfani.

Rolul luminos jucat de Biserică

Se cuvine, nu în cele din urmă, să amintim și rolul luminos jucat de Biserica Ortodoxă Română în cadrul acestui efort de solidaritate socială și creștină și credem că trebuie subliniat efortul Mitropolitului Moldovei și Sucevei, Pimen Georgescu, cel care a fost un viu exemplu pentru întreaga societate. Toate mănăstirile din Moldova s-au transformat ad-hoc în spitale pentru bolnavi, în adăposturi pentru orfani. Întregul cler s-a alăturat misiunii nobile de a îngriji sufletele aflate în nevoi și suferințe.

Mitropolitul era prezent peste tot, nelipsit de la acțiunile care priveau ajutorarea semenilor. Ziarele vremii îl arată printre fruntașii donatori în bani și cărți pentru ajutorarea materială, alinarea suferințelor și luminarea spirituală. Cu siguranță ar mai fi multe de spus despre acei oameni care și-au iubit aproapele și țara.

Încheiem articolul nostru cu mesajul profetic și plin de forță spirituală, de speranță rostit în februarie 1917 de Mitropolitul Moldovei: „Aveți curajul faptelor voastre celor bune și ajutorul Celui puternic și vitejia armatei. În curând vom vedea țara noastră desrobită, poporul liniștit și ­neamul întregit”. Așa să ne ajute Dumnezeu.