Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Caravana medicală a Fundației Filantropia Timișoara
Fundația Filantropia Timișoara, în parteneriat cu Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” din cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu”, Profi România și Primăria Comunei Margina, a organizat sâmbătă, 11 octombrie, la Căminul cultural din Coșteiu de Sus, județul Timiș, o nouă ediție a caravanei medicale „Sănătate la un click distanță”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, echipa caravanei a reunit membri ai Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșanu”, cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara și reprezentanți ai Fundației Filantropia Timișoara - medici specialiști și rezidenți, asistenți sociali, studenți la medicină și voluntari din diverse domenii.
„Prezența noastră aici nu este întâmplătoare. Am analizat cu atenție unde este cea mai mare nevoie, pentru ca expertiza medicilor de la Spitalul Județean de Urgență să fie de folos. Numărul mare al celor implicați a fost copleșitor - mulți medici și oameni de bine s-au alăturat acestei lucrări. Sunt recunoscător tuturor celor care și-au dăruit timpul, dar și credincioșilor din Parohia Coșteiul de Sus și din comuna Margina, care au venit din satele învecinate, lăsând totul deoparte, doar pentru că au auzit că va fi un medic care îi va îngriji”, a spus părintele Cristian Pavel, consilier eparhial.
Inițiativa a îmbinat componenta medicală cu cea socială, oferind consultații gratuite la specializările: medicină internă, cardiologie, oftalmologie, nefrologie, ORL, endocrinologie, boli infecțioase, pediatrie, pneumologie, neurologie și dermatologie. În paralel, au fost realizate anchete sociale și s-a acordat sprijin material copiilor din familii vulnerabile - rechizite, produse de igienă și pături.
Fundația Filantropia Timișoara a pus la dispoziție echipamentele și consumabilele medicale, iar parohia ortodoxă din Coșteiu de Sus a oferit sprijin logistic, facilitând contactul direct cu nevoile comunității. La buna desfășurare a acțiunii au contribuit părintele protopop Dorin Covaci, Protopopiatul Făget, pr. Vasile Grecu, slujitor pensionar al parohiei, precum și voluntarii Fundației Filantropia Timișoara.
Caravana medicală de la Coșteiu de Sus se înscrie în experiența acumulată prin proiectul „Centre comunitare integrate: program strategic de creștere a accesului populației vulnerabile la servicii socio-medico-educaționale de calitate” (PN4049), finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, și continuă modelul de succes al acțiunii similare desfășurate în 20 septembrie la Visag, comuna Victor Vlad Delamarina.



.jpg)