Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Tablete pentru elevii de la un centru din Vălenii de Munte
La sediul Protoieriei Vălenii de Munte, 106 copii cu dizabilități din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă din Vălenii de Munte, județul Prahova, au primit tablete luni, 28 septembrie 2020, prin programul „Alege școala!”, proiect implementat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română.
Dispozitivele oferite sunt necesare atât pentru participarea la cursurile școlare desfășurate on-line în această perioadă, cât și pentru educația remedială și activitățile din cadrul proiectului „Alege școala!”.
„Programul «Alege școala!» se derulează deja de un an și jumătate la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Vălenii de Munte. În această școală sunt aproximativ 120 de copii, dar 106 dintre aceștia au fost eligibili pentru proiect. Inițial, ar fi trebuit să fie organizate tabere, dar în contextul pandemic, când astfel de acțiuni extracurriculare nu se pot desfășura, a fost aleasă varianta ca cei mici să participe la un concurs de desen și pictură, iar ca premiu să primească o tabletă. În cadrul concursului, copiii au compus și rugăciuni către Mântuitorul pentru ajutor și sănătate. Acești tineri sunt foarte speciali. Au probleme de la autism până la devieri de comportament sau sindrom Down. Evenimentul s-a desfășurat în incinta noului sediu al Protoieriei Vălenii de Munte, unde am fost găzduiți cu bucurie de părintele protopop Mihail Peneș. Aici au fost respectate toate normele de distanțare socială și de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Tabletele vor rămâne copiilor și după terminarea proiectului”, a spus părintele Rafael Tănase de la Parohia Mănăstirea din județul Prahova și coordonator al proiectului „Alege școala!” pe zona Vălenii de Munte.
La acțiunea de luni a fost prezent și părintele Constantin Naclad, managerul proiectului „Alege şcoala!”.



.jpg)