Profesorul, gestionarul noilor tehnologii în educație

La sfârșitul lunii mai, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat Conferinţa naţională „Educaţia azi”, pe tema formării profesorilor în era digitală. Despre concluziile la care au ajuns specialiștii în educație în urma acestei conferințe, dar mai ales despre nivelul digitalizării în școala românească am discutat cu prof. univ. dr. Constantin Cucoș, specialist în științele educației și director al DPPD Iași.

Domnule profesor, se resimte tot mai acut nevoia de adaptare a instrumentelor de predare-învățare la revoluția digitală. Dar cât de „digital” ar trebui să devină profesorul? 

Revoluția digitală e un fenomen care are implicații și în educație. Aspectul instrumental este important, pentru că instrumentul poate să aibă influență și asupra conținutului, reconstruindu-l sau resemnificându-l.

De pildă, atunci când delimităm conținutul de învățare, trebuie să luăm în calcul și extensiile care se ivesc în spațiul virtual și care pot fi aduse, într-o formă sau alta, în sala de clasă și racordate la curriculum-ul tradițional. Adică, predând literatură sau filosofie, profesorul se raportează întotdeauna la programă, care îi prescrie un anumit conținut ideatic. Însă el poate să extindă și să le spună elevilor că vor găsi lucruri suplimentare sau mai aprofundate accesând o anumită pagină de internet. Prin urmare, profesorul trebuie să cunoască, să stăpânească și să îmblânzească acest mijloc, să-l aproprie, să-l racordeze la instrumentarul clasic de ordin metodic. 

Așadar, nu văd acest nou instrument ca un înlocuitor, ca o alternativă, ci ca un complement, drept ceva care poate fi utilizat „alături de”, „în combinație cu” sau în prelungirea a ceea ce s-a dovedit a fi valid, prin practicile didactice consacrate. 

Orice absolutizare, orice exces poate să conducă la soluții care nu pot fi acceptate în spațiul educațional. A arunca la coșul istoriei metodologia veche, în beneficiul unui artificiu care acum strălucește și pare a fi atotputernic, ar fi o chestie neserioasă. Nu putem marșa pe ideea antagonizării celor două tipuri de predare: predare tradițională, predare prin noi metode. Așa că îmbinăm în mod echilibrat cele două parcursuri, încât să aibă valențe pozitive asupra educatului. 

La finalul conferinței ați elaborat o rezoluţie privitoare la îmbunătăţirea formulelor de pregătire a profesorilor, din perspectiva utilizării noilor tehnologii la clasă. Care sunt liniile directoare desprinse în urma discuțiilor?

Prima ar fi regândirea pachetului de discipline care stă la baza formării inițiale a viitorilor profesori. Adică, încă din băncile școlii să învețe cum pot fi convertite în practica didactică noile tehnologii. Ne-am gândit și la o reconfigurare a modalităților de formare continuă a profesorilor care se află deja în exercițiul funcțiunii și au nevoie de perfecționare în direcția însu­șirii acestor instrumente. Mai mult, chiar formarea continuă să se realizeze într-o formulă deschisă, la distanță, pe baza noilor tehnologii. Adică să nu-l mai aduc pe profesor în centrele de formare, ci el să se poată racorda la aceste activități de acasă, pe anumite tipuri de platforme online.

O altă pistă abordată a fost aceea de a dezvolta suporturi ­curriculare, ducând mai departe variantele clasice, dar completate de variante digitalizate. Este vorba despre manualul digital, care poate fi implementat, dar în mod gradual, nu substituind brusc manualul tradițional, pentru a asigura un echilibru între clasic și modern, între ceea ce a fost validat și ceea ce încă mai poate fi îmbunătățit. Pentru că cercetările sunt în curs. Nu cunoaștem încă toate consecințele unei învățări focalizate numai pe dispozitiv virtual.

De asemenea, au mai fost discutate și anumite formule de evaluare a elevilor, recurgând la suport informatic. 

Dar învățământul nu se rezumă numai la activitatea de predare-învățare. Există și o dimensiune administrativă, care poate fi perfectată recurgând la aceste platforme. De asemenea, comunicarea dintre școală și familie poate fi perfectată utilizând noile tehnologii - spre exemplu, catalogul digital, prin care părintele este informat în mod operativ în legătură cu situația școlară a copilului. 

„Școala ar trebui să construiască situații de naturalitate umană”

În ce măsură putem discuta despre un învățământ digitalizat, astăzi, în România?

Opinez că suntem într-o etapă de început. Pași s-au făcut, se fac în continuare. Există o anumită deschidere și a corpului profesoral, nu mai vorbesc de cea a elevilor, care, în raport cu noile tehnologii, sunt mai avansați, de multe ori, față de profesori sau față de părinți. Deci suntem pe un drum bun, dar noile instrumente nu pot fi privite ca o cheie în care pot fi rezolvate toate problemele. Mai ales în învățământ, unde aspectul relațional trebuie în continuare să fie realizat de către profesor (așadar de ființa umană), sunt secvențe care trebuie prezervate. 

Deci, n-aș zice că visul învă­țământului românesc este acela de a ajunge la o digitalizare completă. Dimpotrivă, pentru că societatea, economia, serviciile sunt foarte informatizate, școala ar trebui în mod premeditat să construiască situații de naturalitate umană, care să contrabalanseze racilele acestea ale artificializării excesive, care, vrând-nevrând, vin peste noi.

S-a vorbit mult, în ultimii ani, despre dotarea școlilor cu tablete sau despre introducerea manualelor digitale. Având în vedere ine­chitățile încă majore între sat și oraș, cum se poate realiza procesul de updatare a învățământului românesc?

Discrepanțe vor exista în continuare între sat și oraș. Un plan guvernamental ar fi binevenit, dar ar trebui susținut până la capăt, ar trebui să fie bine gestionat și ar trebui să fie absorbit natural de către sistem. Asta înseamnă că și profesorii ar trebui să fie pregătiți să-l promoveze. Înseamnă chiar anumite updatări ale metodicilor, ale didacticilor. Pentru că, din păcate, aici trebuie să fim autocritici. Noi îi formăm pe profesori, în continuare, din perspectiva unei didactici tradiționale - cum se predă matematica utilizând manualul, spre exemplu. Dar încă nu s-a decantat o metodică a predării unor discipline utilizând mediul virtual. Într-un fel a evoluat tehnica și în alt mod sunt pregătiți profesorii. Aici ar fi de reflectat și de găsit soluții operative, ca profesorii să fie pregătiți încă din start în relația cu aceste noi tehnologii. 

Sunt studii care prezic iminența dispariției scrisului de mână, în contextul utilizării extinse a computerului. Ce implicații ar putea avea acest lucru asupra structurii elevilor?
Însușirea scris-cititului ar trebui să reprezinte o constantă a oricărui tip de învățământ, oricât de modern ar fi. Scrisul, desenul, sportul sunt discipline bazale, care păstrează ceva din pornirile naturale ale ființei, de a manipula ceva, de a lăsa o urmă, de a genera ceva într-un ritm personal.

Nu văd o dihotomie între cele două tipuri de scriere; pot fi accesate simultan. Dar nu putem face o pledoarie pentru a trece direct la scrisul pe calculator. Nu cred că ar fi o experiență de bun augur pentru elevi.

Statisticile arată că în România 78% din copii utilizează internetul zilnic, dar doar 28% din populație are competențe digitale de bază. Cum ar trebui educată digital acea parte a populației care a depășit deja etapa școlii?

Ar trebui și ei formați în zona strict utilitară (spre exemplu, plata online a impozitelor). N-aș zice că ar trebui să treacă printr-un program de formare complet, pe care un tânăr îl parcurge. Ci ar trebui gândite programe speciale, în funcție de trebuințele lor, în funcție de posibilitățile lor de a-și forma astfel de competențe, pentru că, la o anumită vârstă, devine destul de dificil.

Ce soluții pentru educația digitală vedeți, în viitorul apropiat, în școlile din România?

În primul rând, o bună înzestrare, pentru că școlile au rămas în urmă în ceea ce privește echiparea. Echipamentele sunt costisitoare și trebuie gândit un sistem național care să asigure infrastructura, aceasta fiind greu de procurat la nivel de comunitate locală. 

Apoi, ar trebui antrenați profesorii. În formarea acestora există, de 10-15 ani, un singur semestru de Instruire Asistată de Calculator (IAC). Însă încărcarea este mică pentru amploarea fenomenului și pentru nevoile actuale. De asemenea, trebuie regândite metodicile de predare a unei discipline, în sistem informatizat. Nu în ultimul rând, cadrul legislativ să fie mai motivant și, prin sistemul de credite, să fie încurajat un astfel de parcurs.