Apostolatul mediatic, de la sobor la rețele

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este asociată în cultura noastră cu finalul de an școlar și culesul roadelor învățăceilor. Nostalgia coronițelor de flori așezate pe frunțile colegilor premianți, cu parfumul cireșelor de iunie, se împletește cu emoțiile părinților gânditori la viitor și la examenele care vor urma pentru copiii lor.

Tot din vechime am moștenit ca la Sfinții Apostoli Petru și Pavel și, a doua zi, la Soborul Sfinților 12 Apostoli să-i cinstim pe profesorii și învățătorii noștri, pentru că luminarea minților prin cunoaștere este lucrare de apostolat. O lucrare care se cere mereu perpetuată. În ultimii ani, modernitatea a adăugat, la 30 iunie, Ziua mondială a rețelelor sociale. Și sunt câteva miliarde de oameni conectați în nenumărate comunități virtuale, de durată sau efemere, organizate după afinități sau criterii organizaționale. Deși depărtați geografic, suntem la un click distanță de un nou prieten, de un like la o postare sau de o postare „șeruită” din rețea în rețea. Oceanul rețelelor interconectate poartă, pe valurile uriaşe de biţi şi de conexiuni, speranţe şi angoase, tezaure de înţelepciune şi frumuseţe sufletească, iubiri şi neîmpliniri, dar şi ură, violenţă sau terorism informaţional.

S-a afirmat adesea în lumea comunicatorilor creștini entuziaști că dacă tehnologiile de azi ar fi existat în veacul apostolic, Sfântul Pavel ar fi avut și website, și pagini în principalele rețele sociale, și, cu siguranță, ar fi fost un blogger&vlogger cunoscut pe mapamond ca fiind un important influencer, un formator de opinie. Ipotetic, poate că ar fi fost așa, dar parcă se resimte mitul modernității tehniciste în această viziune despre puterea magică a științei și tehnologiilor. Cert este că „Apostolul neamurilor” era un cărturar școlit nu doar în învățăturile iudaice, dar cunoștea și filosofia greacă și legislația imperială, fiind cetățean roman. Totuși, la un om care vorbește constant despre deosebirea dintre înțelepciunea omenească și înțelepciunea după Dumnezeu, ar trebui să căutăm mai profund miracolul comunicării, dincolo de tehnologie: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2, 20).

Călătoriile lui misionare, ca și ale celorlalți apostoli și ucenici ai lor sunt icoane vii ale Întrupării lui Hristos. Comunicarea directă și împreună-cuminecarea la Cina Domnului stau la temelia comunităților de credință și a relaționării interumane în lumina Duhului. Epistolarul nu rămâne doar pe pergament, hârtie sau ecran, căci: „Scrisoarea noastră sunteți voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. Arătându-vă că sunteți scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul ­Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (2 Corinteni 3, 2-3).

Am experimentat în această primăvară, cu tablete și smartphone-uri, mai mult ca oricând, învățarea digitală și austeritatea distanțării sociale, motivate de rațiuni medicale. Utile și necesare pentru funcționarea sistemului social în condiții de criză, noile tehnologii de comunicare, oricât de performante ar fi, nu se pot substitui prezențelor reale. Așa precum umbrele de pe pereții peșterii lui Platon nu puteau înlocui originalele, nici cele care ţin de lumea virtuală nu pot împlini setea noastră de sens și de spiritualitate.

Pentru misionarul creștin din veacul nostru s-a deschis o lume nouă, prea puțin explorată existențial, mai întinsă și mai diversă decât Imperiul Roman de altădată. Cuvintele profetice ale părintelui Alexandru Men, „creștinismul abia începe”, ne îndeamnă să căutăm „calea Damascului” la intersecția autostrăzilor informaționale, unde soboarele apostolilor se întâlnesc cu locuitorii rețelelor sociale.