Catedrala Naţională - o rugăciune a Patriarhului înălţată spre cer

Anul 2025 marchează un moment de referinţă din istoria spiritualităţii româneşti - împlinirea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (4 februarie 1925). Dacă Unirea de la 1918 a reprezentat împlinirea dezideratului de secole al românilor, din punct de vedere politic, administrativ şi teritorial, precum şi o expresie a unităţii de credinţă a acestora, înfiinţarea Patriarhiei Române a confirmat maturitatea spirituală şi organizatorică a Bisericii româneşti. Centenarul Patriarhiei Române nu este doar o comemorare istorică a trecutului, ci şi un prilej de reflecţie asupra drumului parcurs de Biserică în ultimul veac, de la eforturile de consolidare interbelică la perioadele dificile ale comunismului, de la renașterea spirituală și libertatea religioasă de după 1989 şi până astăzi, când strădaniile înaintaşilor noştri de-a menţine unitatea, sub toate aspectele ei, au fost pecetluite prin înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului, reper identitar, spiritual şi cultural, ce cheamă la rugăciune, comuniune, recunoștință și speranță.

Această realizare măreaţă se leagă indisolubil de numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care cu înțelepciune, har, răbdare și tenacitate, a transformat o dorinţă de peste un secol într-o realitate vizibilă și durabilă. Astăzi, când privim spre Catedrala Națională, nu vedem doar o clădire emblematică, o arhitectură frumoasă, ci vedem o rugăciune înălţată spre cer, un vis împlinit și o mărturisire de credință a sa şi a întregului popor român dreptcredincios. Anul acesta, Părintele Patriarh Daniel a urcat pe a 18-a treaptă în slujirea de arhipăstor al poporului lui Dumnezeu. Şi oricine poate constata faptul că misiunea celui de-al 6-lea Patriarh al României în cei 18 ani de arhipăstorire nu s-a rezumat doar la zidirea de piatră, ci şi la ctitorirea de suflete prin consolidarea lucrării social-filantropice, întărirea reţelei de așezăminte de caritate, sprijinul acordat educaţiei religioase și deschiderea porţilor Bisericii Ortodoxe Române spre mijloacele moderne de comunicare, pentru ca mesajul Evangheliei lui Hristos să ajungă la cât mai mulți oameni, în special la tineri.

„Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi” (Coloseni 3, 23-24). Înţelegând că răsplata pentru osteneală vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, Întâistătătorul Bisericii noastre s-a preocupat permanent ca pe toate să le îmbrace în dragoste, ca legătură a desăvârşirii. Inspirat de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos - „Păstorul Cel bun” (Ioan 10, 11), care a spus că „oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le împlineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă” (Matei 7, 24), Preafericirea Sa, ca un adevărat părinte duhovnicesc al neamului românesc, a evidenţiat încă o dată, prin canonizările recente, că Biserica noastră este vie, roditoare, zidită pe temelia Apostolilor şi plină de Duhul Sfânt. De aceea, cei 16 sfinţi canonizaţi în luna februarie a.c. (Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae şi Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria având un loc special în inima Părintelui Patriarh Daniel, întrucât ei au fost îndrumătorii şi povăţuitorii săi spirituali) reprezintă coroana nevăzută a Catedralei Naționale și „sufletul” poporului care se roagă în ea.