Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Chiar şi în pridvor, „tonul face muzica”

Chiar şi în pridvor, „tonul face muzica”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 30 Aug, 2020

Cu treizeci de ani în urmă am fost surprins să descopăr, pe raftul de religie al unei biblioteci publice, Liturghierul şi Molitfelnicul, cărţile uzuale de slujire în misiunea preoţească. Chiar şi în mentalul studenţilor teologi, înainte de 1990, acestea erau asociate cu epitrahilul şi cu actele liturgice, şi mai puţin cu studiul la sală.

Astăzi nu se mai miră nimeni când găseşte la bibliotecă sau în vitrinele librăriilor setul complet al cărţilor de cult. Mai mult, apelând la google sau la alt motor de căutare pe internet, avem acces la texte liturgice în română, greacă sau slavonă, mai vechi sau mai noi. Teologia digitală deschide drum liber oricărui navigator evlavios către texte biblice, rugăciuni, acatiste, cuvinte de folos duhovnicesc, rânduieli bisericeşti şi cărţi de cult. Curiozitatea lecturii şi foamea de hrană spirituală ajută pe mulţi să se perfecţioneze în cunoaşterea celor duhovniceşti. Un creştin de-al nostru, aflat departe de ţară, şi-a făcut o grilă de control din îndreptarul de spovedanie al părintelui Cleopa şi întreba, în Postul Mare, dacă poate să citească şi rugăciunile de dezlegare din Molitfelnic, pentru că le-a găsit pe un portal de spiritualitate. 

Societatea în reţea schimbă, într-adevăr, comportamentul oamenilor şi tinde să micşoreze distanţele între preoţia universală şi preoţia sacramentală. Tot la fel se întâmplă şi în alte domenii tradiţionale ale vieţii sociale. Medicii sunt puşi adesea în situaţia de a negocia diagnostice cu pacienţii ­căutători, care identifică boala şi vin cu scheme de tratament copiate de pe site-uri web. Profesorii sunt asaltaţi de referatele şi întrebările studenţilor inspirate sau copiate din enciclopediile digitale. Maeştrii de odinioară se văd acum eclipsaţi de cunoştinţele off the record ale discipolilor...

Ar trebui să fim optimişti şi să spunem că internetul este o sursă de cunoaştere ieftină şi generoasă, un spaţiu convivial, deschis şi democratic. O singură nelinişte apare, accentuată parcă în timp de pandemie: tonul strident al conversaţiilor între persoane care nu se cunosc. De sub masca avatarurilor şi a anonimatului izbucnesc uneori durităţi de limbaj şi atitudini radicale: judecăţi superficiale, exagerări, invective şi etichetări pripite. De parcă toţi s-ar pricepe la toate, de la politică şi delicateţuri, reţete de succes şi dezvoltare personală, metode rapide de învăţat chineza şi ultimele descoperiri ştiinţifice despre virusuri şi bacterii. 

Valurile de competenţe intempestive se abat şi asupra bietului preot, care nu ştie cum să-şi împartă grija pastorală între păstoriţii săi, diferiţi ca temperamente, maturitate în credinţă şi stări duhovniceşti. Mesaje redirecţionate şi recomandări despre cum ar trebui să-şi facă meseria vin din toate direcţiile. Pe de altă parte, nimeni nu e scutit cu totul de greşeli, pentru că „nu este om care să fie viu şi să nu greşească”. O mărturisesc şi preoţii, şi credincioşii. 

Răbdarea părintească a preotului faţă de păstoriţii săi ar trebui însoţită şi de răbdarea fiilor şi fiicelor duhovniceşti faţă de păstorul lor duhovnicesc, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4, 6). Pentru că „tonul face muzica”, e important cum ne adresăm celuilalt - şi în biserică, şi în familie, şi în spaţiul public, dar şi în spaţiul virtual.