Certitudinea Învierii lui Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXIX, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 992-993

„(...) Hristos a înviat mai devreme, ca să nu poată spune arhiereii că nu Și-a împlinit cuvântul și că a fost furat. N-a fost un lucru lipsit de valoare că a înviat mai devreme; dar, dacă învia mai târziu, ar fi fost pusă la îndoială învierea. Ce n-ar fi putut să zică și să răszică, deși pe nedrept, dacă Hristos n-ar fi înviat atunci când ostașii stăteau la mormânt și păzeau mormântul, ci după trei zile, după plecarea ostașilor? Pentru aceea deci, Hristos a înviat înainte de împlinirea celor trei zile. Trebuia să învieze atunci când ostașii erau acolo, când păzeau mormântul; trebuia deci să învieze chiar înăuntru celor trei zile. Dacă ar fi înviat după trecerea celor trei zile și după plecarea ostașilor, învierea ar fi putut fi pusă la îndoială. De aceea a și îngăduit să se pecetluiască mormântul așa cum voiau și să pună de pază și ostași. Și nu le-a păsat arhiereilor și fariseilor că fac asta sâmbăta, că lucrează; ei aveau ochii îndreptați numai într-o singură parte: să-și împlinească răutatea lor. Nădăjduiau că prin asta vor birui. Dar fapta aceasta a lor era semnul celei mai mari nechib­zuințe. Semn că erau zguduiți de o puternică frică. Cei care L-au prins când era viu se tem de El când e mort. Și ar fi trebuit, dacă Hristos era un simplu om, să prindă curaj, acum când e mort. Dar ca să afle arhiereii și fariseii că cele ce a pătimit Hristos, pe când trăia, le-a pătimit de bunăvoie, iată că Domnul îngăduie să I se pună pecete, piatră și strajă; dar n-au putut să-L țină în mormânt. Un singur lucru reușesc: să facă cunoscut mormântul și să fie crezută prin aceasta învierea.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Cincea, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 586

„Iar că iudeii se temeau foarte de semnul Învierii, care-i va convinge că Hristos este Dumnezeu cu adevărat, ne va arăta ultima lor faptă de spaimă. Căci, când au aflat despre învierea lui Hristos și că nu Se află în mormânt, tul­burați și înspăimântați foarte din pricina aceasta, au plănuit să se folosească de minciuna ostașilor, cu sume mari de bani: Căci le-au dat lor argint ca să spună că, venind ucenicii, L-au furat pe El când dormeam noi (Matei 28, 12-13).”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)