Galilei, universul și noul an școlar

De cele mai multe ori, atunci când se aduce în discuție știința modernă, al cărei părinte este unanim considerat a fi savantul Galileo Galilei, nu se uită nicicum referința la rațiunea umană autonomă, singurul instrument creditat ca fiind nemincinos și sigur în cercetare.

Credința în existența lui Dumnezeu și rolul pe care harul îl are în luminarea minții celui care dorește să aprofundeze cunoașterea par a fi ipoteze de care nu este nevoie în demersul științific.

Odată cu Galilei, „vechiul cer nu mai există, cum de fapt nu existase niciodată”, afirmă în zilele noastre un profesor italian de istoria științei, Franco Giudice. Într-adevăr, nu Soarele se învârte în jurul Pământului, cum credea Ptolemeu, ci invers, cum demonstrase preotul Nicolaus Copernic, dar asta nu înseamnă că „vechiului cer” i-ar lua locul vreun altul, mai nou. Nu. Și după Galilei, Soarele a rămas tot la locul lui, la fel și Luna, și planetele. 

Franco Giudice nu e singurul care, dându-și cu părerea despre importanța descoperirilor galileene, a vrut să-L elimine pe Dumnezeu nu atât din creație, cât din spațiul cercetării umane cu privire la univers. John Donne, un scriitor englez contemporan cu marele astronom italian, concluziona la rândul său: „Noile stele văzute prin telescopul lui Galilei au decretat sfârșitul unui univers perfect, deplin și ordonat. Vechile certitudini se fărâmițează, iar noua astronomie pune totul sub semnul îndoielii, atât concepția despre univers, cât și pe cea privind ordinea politică, morală și socială din lume”.

Nu știu cât de atent au citit cei doi invocați mai sus opera Sidereus Nuncius (Anunțul stelar), jurnalul unde Galilei descrie rezultatul cercetărilor sale, dar acolo, în dedicația făcută lui Cosimo al II-lea de Medici, duce de Toscana, sponsor al studiilor lui Galilei, autorul pomenește de Dumnezeu ca fiind „cel mai mare izvor de bine din Univers”, pentru ca în final să-i ureze lui Mecena al său: „Bucurați-Vă cât mai mult posibil de acele daruri divine cu care V-au înzestrat nu atât stelele, cât Dumnezeu, Făuritorul și Cârmuitorul lor. Al Alteței Voastre slujitor preadevotat, Galileo Galilei. 4 martie 1610”.

Astăzi suntem la începutul unui nou an școlar și la slujba de Te Deum oficiată cu acest prilej în școlile din România, cu multă nădejde, atât slujitorii Bisericii Ortodoxe, cât și educatorii și familiile elevilor Îl cheamă pe Dumnezeu în rugăciune, grăind: „Dumnezeule al tuturor, Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi, ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi-i fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu-i în toate zilele vieţii lor şi făcându-i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale”.

Să avem, așadar, încredere în Dumnezeu și să primim lucrarea harului Său care luminează judecata oamenilor și să nu credem în închipuitul divorț dintre credință și știință sau în inutilitatea rugăciunii pentru a deprinde mai bine învățătura profesorilor și învățătorilor, ci să-l ascultăm pe Galileo Galilei, care a spus: „Dumnezeu este cunoscut în iconomia Sa prin lucrările Sale, iar învățătura despre El am dobândit-o din cuvântul Său revelat, din Sfânta Scriptură”.