Împlinirea profeţiei despre smerenie

La Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim participă multă lume, dintre care copiii şi oamenii simpli, uluiţi de minunile pe care le săvârşise şi aşteptându-se probabil la ceva cu totul ieşit din comun şi pe viitor, aclamă venirea Nazarineanului, iar alţii, cum erau clericii, cărturarii şi fariseii, îl priveau cu multă ură şi invidie. Mântuitorul trimite înainte oameni să-i pregătească intrarea conformă cu profeţia din Vechiul Testament, care să-i liniştească pe cei invidioşi sau răutăcioşi şi să le îndepărteze gândul că ar reprezenta un pericol pentru poziţiile lor sociale, financiare şi materiale. Cu toate acestea, cei care-l urau deja visceral nu pot fi domoliţi şi continuă planul pus la cale cu ceva vreme în urmă de a-L prinde şi ucide.

Hristos le spune tuturor, dar mai ales ucenicilor, că Împărăţia Sa nu este una pământească. În Împărăţia lui Dumnezeu, pe care o numeşte şi Împărăţia cerurilor, pentru a nu fi confundată cu vreun regat sau imperiu terestru, nici măcar nu-i este dat Fiului Omului a rândui cine stă de-a dreapta şi de-a stânga Împăratului. Cu toate acestea, nici ucenicii, ai căror ochi „erau ţinuţi” până la primirea Duhului Sfânt, nici mai cu seamă duşmanii lui Iisus nu pricep despre ce fel de împărăţie vorbea acest mare propovăduitor.

Hristos alege exact modul şi locul potrivit pentru intrarea în Ierusalim. Nu era prima oară când intra în acest oraş şi nici ultima, pentru că avea să mai iasă din el, inclusiv după Cina cea de Taină, când se va ruga pe Muntele Măslinilor. Dar este momentul propice pentru a „împlini” profeţia despre modelul tuturor Împăraţilor de conducere smerită, fără fală şi duritate, a turmei încredinţate lor de Dumnezeu. Ulterior, în istoria statelor creştine, unii împăraţi vor participa cu smerenie la procesiuni amintind de Hristos, dar acest lucru nu va schimba atitudinea lor generală de conducere, pentru că nu se pot confunda împărăţiile lumeşti cu cea cerească.

Hristos dă dovadă de smerenie, iar apoi se lasă prins şi ucis numai pentru a ne arăta că primirea credinţei în El ca Dumnezeu adevărat nu are nimic în comun cu forţa, dar nici cu vicleniile sau şiretlicurile prin care pot fi amăgite popoare şi generaţii şi ţinute în negura lipsei de cunoştinţă. Cărturarii şi fariseii nu au pierit niciodată. Cei care-L urăsc pe Hristos, asemenea inchizitorului din romanul dostoievskian, nu încetează să dea de pământ cu oricine arată cu degetul pe rana Fiului lui Dumnezeu Întrupat şi cere socoteală mai marilor în legătură cu obligaţiile lor. Din păcate, poziţiile sociale, materiale şi financiare sunt şi astăzi, ca şi acum două milenii, la fel de importante pentru oricine le-a dobândit şi nu vrea să renunţe la ele, chiar cu riscul pierderii Împărăţiei cerurilor.