Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
Maica Domnului, ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor
Pentru lumea ortodoxă, Maica Domnului este pururea rugătoare şi cel mai mare sprijin pentru creştini în necazuri şi nevoi. De aceea, toate sărbătorile de peste an închinate cinstirii Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul Întrupat, sunt un bun prilej de a o ruga pentru izbăvirea noastră din suferinţele sufleteşti şi trupeşti prin care trecem. Facem acest lucru deoarece ştim că ea este grabnic ascultătoare şi pururea rugătoare pentru noi, cei care-L mărturisim pe Fiul ei, Iisus Hristos, ca Domn şi Dumnezeu.
Acum, când suntem în ziua de Înainte-prăznuire a sărbătorii Vovideniei, închinată aducerii ei la Templul din Ierusalim, o cinstim mărturisind că este Preacurata, de Dumnezeu Născătoarea, cea care plineşte rânduiala Ziditorului, fiind pururea Fecioară şi Maică a Cuvântului vieţii. De Vovidenie o sărbătorim pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care a fost adusă în Templul Domnului, pe care cu bună credinţă o lăudăm.
Această cinstire deosebită a Sfintei Fecioare Maria este o manifestare a credinţei noastre că ea este Maica Domnului şi Pururea Fecioară. Prăznuirea ei este momentul în care mărturisim teologia ortodoxă mariologică prin care afirmăm adevărurile de credinţă legat de persoana Preasfintei Fecioare Maria formulate la Sinodul 3 ecumenic de la Efes, din anul 431. În cultul liturgic ortodox este numită Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna Noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, ceea ce exprimă teologia ortodoxă legată de Maica Domnului.
Toate aceste numiri ale Sfintei Fecioare Maria arată evlavia extraordinară a creştinilor ortodocşi faţă de ea şi mai ales cinstirea deosebită pe care i-o acordă. Între neamurile ortodoxe, românii au o preţuire deosebită faţă de Maica Domnului, lucru arătat şi de cântările pe care i le dedică sub formă de pricesne. Românul îi cere Maicii Sfinte să nu fie uitat pe calea vieţii şi o roagă fierbinte să-l călăuzească pe marea învolburată a acestei lumi.
Noi suntem fiii lacrimilor ei şi o rugăm să ne asculte de-a pururi marea rugăminte: „Nu lăsa Măicuţă/ Să pierim pe cale”. Pe drumul anevoios spre mântuire avem nevoie de ajutorul Măicuţei Sfinte, care se roagă pentru noi Fiului ei şi Dumnezeului nostru, care ne-a răscumpărat prin Cruce de căderea lui Adam. Acest lucru-l mărturisim şi în acatistele dedicate ei, când spunem: „Bucură-te, ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru”. Ea este „Împărăteasa cerului şi a pământului, care ne deschide nouă uşile Raiului” şi păstrătoarea dreptei credințe și învățătoarea dogmelor ortodoxe.
Când ne rugăm şi-i cerem ajutorul Maicii Domnului, ne arătăm încrederea că ea este apărătoare și tărie a noastră prin care dobândim împlinirea cererilor celor de folos pentru mântuire de la Fiul ei, Hristos Domnul, Mântuitorul lumii. Ea este cea care cunoaşte cu iubirea ei de mamă necazurile noastre şi ne ocroteşte, păzindu-ne de primejdii, fiind mângâietoarea noastră cea bună pe care o mărim: „Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară!”.