Maica Preacurată înclină dreptatea Fiului spre milă deplină

Ca în parabola talanților, de multe ori ne îngropăm darul de la Dumnezeu, fugim de vocația noastră, ne împotrivim chemării pe care o avem în această lume. Câte voci minunate nu se pierd în meserii cu care nu au nici o legătură, oameni foarte inteligenți care lucrează în domenii cu mult sub posibilitățile lor! Lipsa de consecvență, nestatornicia, ușurătatea, mândria, neascultarea, lenea, lipsa de voință, patimile, într-un cuvânt, sunt pământul care acoperă darul de la Dumnezeu.

Maica Domnului este mijlocitoarea noastră care se împotrivește chiar voinței Fiului său de a ne certa atunci când ne aflăm în nelucrare și neputință duhovnicească, după cum reiese din istoria icoanei Paramythia. Era anul 1320, data de 21 ianuarie, când Maica Domnului i-a vorbit din icoană starețului Ghenadie, ca să nu deschidă porțile mănăstirii, pentru că vor fi atacați de pirați. În clipa aceea, Pruncul Iisus pe care Îl ținea în brațe a prins viață și a încercat să acopere gura Maicii Sale, spunându-i că nu merită să îi apere pe călugări, pentru că și-au neglijat îndatoririle și sunt nepăsători față de cele duhovnicești. Însă, cu îndrăzneală minunată, Maica Sfântă se împotrivește Fiului Său și cu delicatețe îi dă mâna la o parte și îi repetă starețului să facă ce i-a spus, ascultare prin care mănăstirea a fost salvată. De atunci, în icoana Paramythia, păstrată și azi la Mănăstirea ­Vatoped, a rămas întipărit acest gest prin care Maica Domnului dă la o parte mâna Fiului Său, cu delicatețe.

În culegerea imnografică - Noul Theotokarion, din anul 1796, a Sfântului Nicodim Aghioritul, Maica Domnului este zugrăvită, din nou, în stare de împotrivire față de Fiul Său Care nu voia să primească rugăciunile unui păcătos. Preasfânta nu cedează, ci luptă pentru sufletul căzut cu rugăminți care amintesc Domnului de mila Sa pentru fiul risipitor din parabolă, de desfrânata și de tâlharul de pe cruce. Mântuitorul îi respinge rugăciunea spunându-i că, spre deosebire de cei enumerați, păcătosul pentru care mijlocește nu are credință și pocăință fierbinte. Maica stăruiește pentru iertarea sufletului, dar Mântuitorul îi arată că de multe ori i-a dăruit acestuia prilejuri de mântuire, dar tot nu s-a lăsat de păcate, trăind în nepăsare duhovnicească. Preasfânta motivează că păcătosul vrea să se pocăiască, dar batjocoritorii demoni îl țin sub puterea lor. Mântuitorul nu acordă îndurarea Sa păcătosului, arătând că prin post și rugăciune ar putea alunga demonii, dar nu are voință. Deși insistă, Mântuitorul îi cere Maicii Sale să înceteze implorările, pentru că păcătosul nu renunță la păcate gândindu-se tocmai că Domnul este milostiv și îl va ierta. Măcar pentru că este făptura mâinilor Tale, imploră Maica Domnului, însă nu strămută hotărârea Lui. În sfârșit, mânia Domnului se stinge când Preacurata Îl roagă să îl ierte pe păcătos pentru ea, pentru că îi este mamă. Mântuitorul Iisus Hristos promite iertare păcătosului pentru rugămințile insistente și preacuvioasele rugăciuni ale mamei Sale, dar îi cere acestuia roade de pocăință de aici înainte.

Este o realitate duhovnicească încleștarea trupului cu sufletul, eșecul duhovnicesc: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19). Dorim binele spiritual, dar suntem lipsiți de voință, și uneori sufletul bolnav simte chiar împotrivire față de rugăciune. Dacă o vom lua însă pe Maica Domnului acoperământ, cu postire și nevoință vom dobândi spre cer avânt!