Material didactic pentru școala publică a viețuirii virtuoase

Evocarea autorului Scării urcușului dumnezeiesc în ­Duminica a 4-a a Postului Mare face să nu mai poată fi ocolită discuția despre specificul catehetic al acestei perioade pregătitoare pentru praznicul Paștilor Domnului Iisus Hristos. Pomenirea expresă a Sfântului Ioan Sinaitul sau Scărarul amintește că, în continuarea înfrânării trupești și duhovnicești, postul presupune permanenta și nelimitata legătură cu „hrana” („masă și mâncare de viață nestricăcioasă”) care susține modul de viață ascetic și mistic creștin.

Încă din prima zi a postului, Triodul anunță integrarea liturgică a lecturilor zilnice scripturistice dublate de Omiliile la Facere ale Sfântului Ioan Hrisostom și catehezele Sfântului Teodor Studitul, pe lângă care sunt de parcurs scrierile ascetice ale Sfântului Efrem Sirul, Istoria Lausiacă, Patericul și, ca o sinteză, Scara Sfântului Ioan Sinaitul. O întreagă bibliotecă biblică și patristică - după expresia unui teolog contemporan român - asigură material didactic pentru cursuri într-o veritabilă școală a credinței, care, dacă nu a fost încă absolvită, din cauza practicii preponderente a botezului nou-născuților, poate fi urmată în Postul Mare. Și poate fi reluată anual, împotriva uitării și în vederea temeinicei întoarceri și reprimiri (ca penitenți) în Biserică.

Este adevărat că, așa cum asprimea postului alimentar corespunde mai cu seamă ritmului de viață din mănăstire sau sihăstrie, participarea zilnică la cele șapte laude pentru lectura în comun a celor amintite nu este posibilă în condițiile programului cotidian tumultuos al membrilor parohiilor. După tipic, lectura continuă a Scării ar trebui să urmeze celei a catismei de la slujba Ceasurilor al III-lea, al VI-lea și al IX-lea. Decât deloc, lectura cărții filocalice se poate face în privat, așa cum de multe ori în mănăstiri o parte dintre cele șapte laude se săvârșesc la chilie, și selectiv, în fiecare an concentrându-ne numai asupra uneia dintre cărți. De asemenea, caracterul comunitar al lecturii poate fi ­recuperat prin împărtășirea impresiilor de lectură ale fiecăruia celorlalți membri ai parohiei (eventual, în cadrul unor dialoguri de după ­Liturghie).

Faptul că autorului Scării urcușului dumnezeiesc îi este rezervată o pomenire specială în cadrul postului într-o „sărbătoare care cheamă toate adunările isihaştilor la dănțuire duhovnicească” (de vreme ce chiar postul este praznic) accentuează însemnătatea lucrării ascetului din Sinai pentru perioada parcursă. Alcătuită ca o sinteză a unei multiseculare tradiții ascetice și mistice, sunt fixate reperele esențiale efortului duhovnicesc specific postului. Prin faptul că discursul Sinaitului îi vizează atât pe cititorii avansați duhovnicește, cât și pe începători, o face frecventabilă pentru fiecare membru al Bisericii. Scara se adresează contextual asceților din Sinai și mistagogic fiecărui creștin care, dincolo de starea psiho-socială și culturală, dorește să răspundă chemării evanghelice la desăvârșire, urmând experienței părinților îmbunătățiți.

Lucrarea Sfântului Ioan descoperă deopotrivă caracterul duhovnicesc al catehezei Postului Mare și cadrul catehetic al ascezei creștine. ­Situarea în afara acestui tip de înțelegere și experiență, întrupat în primul rând de autorul Scării, devenit el însuși „scară a virtuților” - așa cum mărturisește Biserica în Duminica a 4-a a Păresimilor -, ­limitează postul la o dietă alimentară irelevantă duhovnicește sau la un elitist program intelectual și moral, inaccesibil unora sau steril pentru alții. În fapt, „știința duhovnicească” sau „învățătura ascetică” predată de Sinait și redescoperită în post pentru fiecare creștin face din întreaga Biserică o școală publică a virtuților, care nu au valoare în sine, dar sunt prețioase pentru permanenta recuperare a modului de viață paradisiac sau a raiului duhovnicesc al viețuirii virtuoase, în limbajul Scărarului.