Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Editorial Pe drumul Crucii

Pe drumul Crucii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Cătălin Sturza - 04 Aprilie 2021

„Drumul Crucii” sau „Drumul durerii” este calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, purtând Crucea pe umeri, de la Pretoriu, unde Pilat din Pont a dat sentința de condamnare la moarte, până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Conform Sfintei Scripturi și tradiției, Drumul Crucii din Ierusalim este marcat de paisprezece opriri.

Hristos cade pe acest drum sub povara Crucii Sale. Întâi, El cade la începutul drumului, după ieșirea din curtea Pretoriului, înainte de a Se întâlni cu mama Sa. Apoi, El cade la ieșirea din cetate, lângă poarta Judecății. În mod simbolic, „Drumul Crucii” este reprezentativ pentru viața creștină, deoarece creștinismul presupune purtarea crucii - adică asumarea greutăților și a ispitelor, răbdare și osteneală. Lupta cu tentația de a fugi de cruce, de a ieși din cuptorul durerii. Și, nu în ultimul rând, căderi repetate sub această povară, urmate de ridicări succesive de la pământ, pentru a ne continua drumul.

Care sunt cele mai mari greutăți cu care ne confruntăm în ziua de astăzi? „Iar, din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”, citim în Evanghelia de la Matei, capitolul 24. Trăim într-o lume bântuită de apocalipse în buclă: citim, zi de zi, despre boli și epidemii, despre catastrofe naturale și cataclisme politice, despre ciocniri sau războaie iminente, despre crime sau masacre săvârșite de indivizi psihotici sau de dictatori posedați de ideologii criminale. Ne mișcăm printr-un zgomot de fond cacofonic, neîntrerupt, produs de mass-media, de acest haos de știri negative, și printr-o atmosferă de permanentă panică și teroare. Este foarte greu, în această atmosferă, să ne păstrăm discernământul, ca să nu mai spun: să ne păstrăm sănătatea mintală.

Dar ce se află la rădăcina acestui rău? La rădăcină se află pierderea celei mai puternice forme de „terapie” pe care o avem, care este pocăința. Și a celei mai importante virtuți, care se află chiar în inima înțelesului Drumului durerii și al Crucii, care este iubirea.

În fața unor mari încercări, a unor vremuri așa de tulburi precum cele pe care le trăim, cel mai important lucru pe care trebuie să ni-l amintim este că Dumnezeu așteaptă de la om pocăința sa sinceră: „inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 19). ­Spovedania nu este, de aceea, pentru creștini un tribunal, ci mai degrabă o „clinică”, unde primim medicamentele vindecării sufletești.

În ceea ce privește lecția iubirii, ea este una paradoxală. Drumul Crucii ne arată unul dintre secretele ascunse ale vieții: și anume, că viața este sinonimă cu iubirea. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Așadar, să iubești înseamnă, așa cum arată Mântuitorul Hristos pe Golgota, să și mori. Iubirea nu poate, prin urmare, să fie separată de sacrificiu, de moartea față de sine, care este tocmai viața prin care noi trăim.

Cum practicăm drumul Crucii astăzi, în actualele împrejurări? În numele dragostei față de aproapele, uneori, ni se cer chiar lucruri care merg împotriva conștiinței noastre. Ori de câte ori o cerință a autorităților sau a activiștilor „civici” merge împotriva uneia dintre poruncile lui Dumnezeu, sau a conștiinței noastre, sau pune realitățile lumești și materiale mai presus de cele spirituale, acea cerință nu reflectă Crucea. Ci, dimpotrivă; „cine nu adună cu mine, risipește”, ne spune chiar Hristos (Matei 12, 30).

Iată, prin urmare, esența creștinismului și a Crucii; iubirea înseamnă să renunțăm la egoismul nostru, astfel încât să putem trăi vieți depline alături de Hristos în Împărăția Sa. Înseamnă să ne asumăm Crucea și să urmăm Drumul durerii, al sacrificiului pentru aproapele prin Hristos (și nu fără Hristos), sacrificiu care duce la viața veșnică. Un lucru asupra căruia cred că ar trebui să stăruim mai mult, într-o lume în care suntem tot mai îngroziți de boli, în care ne izolăm tot mai obsesiv de ceilalți, încercând să ne protejăm doar trupul și în care ne căutăm egoiști doar de propriile interese. Riscând să pierdem, în acest fel, tocmai sensul Crucii și al iubirii.

Citeşte mai multe despre:   Drumul Crucii  -   Sfanta Cruce