Și totuși, poruncile nu pot fi doar opționale...

Din prima parte a convorbirii Mântuitorului Hristos cu tânărul bogat reținem o enumerare concentrată a poruncilor din Decalog despre care nu se poate spune decât că fac parte din firescul relațiilor interumane și al trăsăturilor sănătoase de caracter: „să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, să iubești pe aproapele tău” (Matei 19, 18-19).

Tânărul confirmă cu naturalețe că păzirea poruncilor i-a fost întotdeauna criteriu de conduită în viață și de aceea Hristos l-a privit cu drag (Marcu 10, 21), ca pe un om aflat pe cale.

În toate timpurile și în toate locurile de pe pământ, ca ființe sociale, oamenii au respectat principii, reguli și cutume comunitare, formulate mai simplu sau mai elaborat, îmbinate cu viața religioasă sau, în vremurile mai noi, codificate în norme seculare. Când sunt prea multe reguli și când se schimbă foarte des, acestea amenință societatea prin formalism și birocrație, când se manifestă tendința de eliminare sau relativizare a acestora apare riscul anarhiei. Duhul Evangheliei nu înlătură rânduielile, ci le interiorizează și le luminează din perspectiva veșniciei.

Privite din perspectiva societății noastre postmoderne, poruncile din Scriptură par a fi astăzi serios amendate sub presiunea libertății umane dominate de mitul că „totul este posibil”. Paradoxal, în epoca în care cunoașterea științifică ocupă etajele superioare ale demnității umane, legile matematice, fizice și chimice ale macrocosmosului sau microcosmosului nu pot fi puse la îndoială. În schimb, buna rânduială a spiritului uman pare a fi uitată sau supusă unor experimente care se dovedesc de multe ori cel puțin riscante.

Putem face în fiecare zi un simplu exercițiu de anamneză. După ce am urmărit programele de seară de la câteva televiziuni de știri, autohtone sau de aiurea, sau după ce am navigat câteva minute pe oceanul informațional al internetului, să recitim poruncile din Evanghelie. Memoria recentă ne va sesiza rapid disonanțele. Violențele fizice și verbale fac parte din peisajul nostru cotidian. Castitatea și înfrânarea sunt ironizate de libertăți și extravaganțe mai mult sau mai puțin domestice, dar și de o profitabilă industrie a pornografiei, prezentată ca parte a culturii de masă. Corupția este forma scrobită a hoției, societatea investește enorm în sisteme de supraveghere, tehnologii de anchetare și legislații mereu înnoite de combatere a fenomenelor infracționale. Minciuna se strecoară ca ploaia la toate nivelurile, nu doar sub formă de fake news, ci și în strategii complexe de propagandă și manipulare. Părinții ideali sunt niște docili împlinitori ai dorințelor copiilor, persoana aproapelui este văzută doar la nivel de individ.

Și totuși, în lumea aceasta care pare pierdută în autosuficiență și devorare de sine, mai avem oameni care aud glasul lui Dumnezeu și înțeleg că poruncile Lui nu sunt doar materii de studiu opțional. Sunt poate mai ales dintre aceia despre care scrie Marcu Ascetul în Filocalie: „Căci celor botezați în Hristos li s-a dăruit harul în chip tainic; dar el lucrează în ei pe măsura ­împlinirii poruncilor. Harul nu încetează de a ne ajuta în chip ascuns; dar atârnă de noi să facem binele pentru care avem ­putere”.

Astfel, împlinirea poruncilor este poarta „intrării în viață”, a echilibrului din societate și, în relație cu Cerul, șansa chemării la desăvârșire.