Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Teme de pe o agendă misionară modernă a Bisericii

Teme de pe o agendă misionară modernă a Bisericii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Pr. Bogdan Ivanov - 11 Oct, 2020

Creștinismul european trăiește o stare de criză. Este o realitate pe care o simțim cu toții, sau cel puțin o cunoaștem din observarea situației actuale din Europa Occidentală. Aici, secularismul agresiv al ultimelor decenii, indiferentismul religios, schimbările demografice și aglutinarea populațiilor de tot felul au dus la marginalizarea creștinismului și ca el să își piardă tot mai mult relevanța publică.

Aceste stări de fapt impun strategii, reacții, dar mai ales (re)evaluări ale felului în care Bisericile fac misiune. Aceste fenomene sunt specifice în primul rând Bisericilor protestante și catolice din spațiul european, fapt care solicită măsuri comune și un sprijin reciproc în încercarea de a limita aceste efecte pe termen lung. Acest spectru de provocări se conjugă cu o altă gamă de schimbări structurale care se resimt acut și pe care sociologia le numește megatrends, precum: individualizarea, pluralizarea, globalizarea, cu afluxul mare de imigranți, schimbările demografice, digitalizarea societății, cu toate aspectele ei etice și economice, mobilitatea populațiilor și schimbările climatice. Nu putem ocoli nici această pandemie, care forțează și mai mult prezența și misiunea Bisericii în societate și mai ales răspunsul ei etic pe care trebuie să îl dea în fața atâtor probleme.

Chiar dacă aceste teme par desprinse mai degrabă dintr-o agendă politică europeană, ele au impact major și asupra felului în care Biserica își articulează misiunea într-o societate aflată într-o continuă schimbare și cer din partea acesteia răspunsuri și strategii. Evident că viața unei Biserici nu se desfășoară neapărat la nivelul și în ritmul acestor schimbări din societate, totuși ele afectează structurile de organizare eclesiastice și forțează limitele tradiționale în care erau gândite și înțelese până acum faptul religios și misiunea Bisericii.

Peste toate acestea se simte nevoia unei solidarități puternice la nivelul lumii creștine. Criza lumii creștine ne obligă pe toți, atât ortodocși, cât și catolici și protestanți, să găsim căi și soluții de a ne sprijini reciproc. Acest lucru poate fi înțeles de către Biserici în acești termeni: timpul competiției confesionale este de mult depășit și provocările momentului impun acțiuni și strategii comune, în fața unor pericole comune.

Acest context impune construirea și unui alt fel de agende de preocupări pastorale și misionare, atât la nivel eparhial, cât și la cel sinodal. Pentru exemplificare aș reda câteva puncte importante ale strategiei misionare pe care, de exemplu, Biserica evanghelică din Württemberg (Germania) le urmărește: construirea de structuri administrative și eclesiale sustenabile, pe fondul constant al diminuării resurselor financiare și al scăderii numărului de credincioși contribuabili; lupta pentru păstrarea relevanței Bisericii pentru viața oamenilor într-o lume digitală; creșterea atractivității Bisericii ca angajator pentru tinerii care să intre în slujirea pastorală, diaconală și educațională, inclusiv în cea administrativă; menținerea vizibilității publice a Bisericii și atragerea oamenilor prin activitățile ei complexe; Biserica este deschisă și îi încurajează pe oameni să creadă; credința trăită se manifestă prin slujirea diaconală; Biserica își asumă responsabil rolul de a păstra și întări fundamentele morale și religioase ale vieții; Biserica este un partener educațional de încredere; Biserica gestionează rațional memoria traumatizantă a ultimului secol, ale cărei răni are obligația de a le vindeca și menține deschise căile de dialog și colaborare ecumenică în lumea creștină, dar și construiește punți de dialog cu iudaismul și islamul.

Aceste angajamente presupun asumarea cu multă forță a propriei identități confesionale, angajarea laicatului în sprijinul misiunii Bisericii și găsirea forței de propovăduire în nucleul religios și liturgic pe care îl are.

Astfel de preocupări ar consolida și mai mult prestigiul Bisericii în ochii societății, care așteaptă o înnoire și în viața comunității de viață și credință, și ar întări și mai mult încrederea credincioșilor în seriozitatea cu care ­problemele viitorului sunt abordate de către Biserică. Ar suna reconfortant și încurajator o analiză a fenomenului secularizării și scăderii frecvenței participării la slujbe a credincioșilor și la noi în țară.

Toate acestea ar fi semnele unei maturități și ale unei priviri responsabile pe care Biserica le arată față de problemele societății în spiritul lucid și curajos al Evangheliei.