Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Pilda zilei Conștiința lui Sașa

Conștiința lui Sașa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 19 August 2019

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul că acesta este unicul său scut împotriva propriei conștiințe. Astăzi vă prezint povestea unui preot foarte inteligent, fin și cultivat din Paris, așa cum am găsit-o la fostul Mitropolit Antonie Bloom al Londrei. Cândva personajul a fost „ateu”, adică trăia fără Dumnezeu și se considera prea elevat și inteligent pentru a-și permite să gândească despre convertirea la credință. A discutat mai apoi cu alt preot. Preotul fiind de la țară, fără cine știe ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, după ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar două lucruri: „În primul rând, Sașa, nu este chiar atât de important faptul că tu nu crezi în Dumnezeu - Lui nu I se poate întâmpla nimic de la asta, minunat însă este că Dumnezeu crede în tine”. Iar în al doilea rând, i-a zis: „Tu, Sașa, mergi acasă și gândește-te când anume ai pierdut credința, anume când ai avut nevoie ca Dumnezeu să nu existe?”

Sașa a venit acasă și se gândea; era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se aștepta la un discurs misionar sau la niște instrucțiuni pentru consultarea unor tratate. În loc de toate astea, două întrebări care-l chinuiau cumplit. După cum spunea mai târziu, el a căutat cauzele mai întâi în cunoștințele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi în perioada prerevoluționară de la facultatea din Rusia, apoi altundeva, și nicidecum nu putea găsi, până a ajuns la timpul când avea șase ani. Locuia într-un oraș din Rusia, era un băiețel drăguț, mergea la biserică în toate duminicile și era considerat a fi un copil evlavios: intra, făcea semnul crucii, se oprea în mijlocul bisericii, în față, și se ruga lui Dumnezeu. În fiecare duminică primea un bănuț, pe care era dator să-l pună în căciula cerșetorului orb aflat la intrare. Punea bănuțul și mergea la biserică cu sentimentul că a săvârșit o faptă bună, i-a acordat orbului atenție și poate sta acum liniștit în fața lui Dumnezeu.

Odată, înaintea sărbătorilor de Paști, plimbându-se cu mama prin oraș, a descoperit un magazin unde a văzut un minunat căluț de lemn, care costa șase bănuți. A rugat-o pe mamă să i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasă foarte trist. Duminica următoare, pe când mergea la biserică, ajungând în fața cerșetorului, s-a gândit că, dacă nu-i va da de șase ori acest bănuț, și-ar putea cumpăra căluțul. Zis și făcut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincea oară s-a gândit: dacă ar fi să iau de la orb un bănuț, atunci voi cumpăra cu două săptămâni mai devreme căluțul. Și a furat de la orb bănuțul mult dorit. După care, intrând în biserică, a simțit că nu poate sta în față: dacă Dumnezeu îl va observa? S-a dus și s-a ascuns într-un colț al bisericii. Dădaca a venit cu el acasă și a povestit totul părinților acestuia, care au fost profund uimiți: până acum era mic, stătea în fața lui Dumnezeu, iar acum s-a adâncit în sine, viața lui în Dumnezeu a devenit mai interiorizată, el caută un loc ascuns unde ar putea în tăcere și contemplare să fie cu Dumnezeu. Așa gândea mămica lui. Era o mămică destul de optimistă!

Iar Sașa simțea că situația se înrăutățește și că trebuie să se ascundă de Dumnezeu. Și iată că de la universitate a venit fratele său mai mare, încărcat de cunoștințe ateiste, care s-a apucat să-i demonstreze că, de fapt, Dumnezeu nu există. Și Sașa mi-a spus: M-am agățat de această idee. Dacă nu este Dumnezeu, atunci nu are nici o importanță dacă am furat bănuțul și nu am dat cele cinci monede cerșetorului. Acesta a fost începutul „ateismului” său: învățătura despre faptul că Dumnezeu nu există copilul a primit-o ca pe un colac salvator împotriva propriilor mustrări de conștiință.

(Preluare din vol. „Despre ateism” - Mitropolitul Antonie al Surojului, traducere din limba rusă de Ludmila Tudos)

Citeşte mai multe despre:   constiinta