Păcate inofensive?

Săvârșim în viață păcate de tot felul, lăcomie, mândrie, clevetire și câte mai găsim scrise în canoanele Sfinților Părinți. Ele pot fi încadrate în mai multe categorii strigătoare la cer, păcate de moarte, păcate împotriva Duhului Sfânt și așa mai departe. Atunci când un pustnic a fost întrebat care e cel mai mare păcat, el a răspuns: „Cel pe care ești gata să-l săvârșești cât mai curând”. Desigur, spunea asta ca să poată evita orice cădere duhovnicească.

Dacă aș face o departajare urmărind gravitatea păcatelor, le-aș pune la loc de frunte pe cele care în aparență nu intră în lista categoriilor enumerate mai sus, dar prin consecințele lor nasc situații atât de complicate, încât ți-e și frică să te gândești la ele.

Unul dintre aceste păcate este beția. Ați spune: Chiar așa? Cineva care se îmbată cât rău poate face?

Răspunsul ni-l dă părintele Ilie Cleopa, care într-o istorioară din volumul Ne vorbește părintele Cleopa, apărut la editura Mănăstirii Sihăstria, mărturisește cazul real al unui soț care, venit acasă beat și certându-se cu soția din cauza stării lui, a lovit-o mortal. Omul nu a realizat ce a făcut pentru că nici nu a mai avut timp. Obosit, și-a aprins o țigară, după care a adormit. Incendiul provocat de țigara scăpată pe jos a mistuit toată casa. Și toate de la un păcat părut inofensiv.

Astăzi ascultați o pildă despre cum o fetiță l-a vindecat de patima beției pe tatăl ei.

În apropierea unei gări, într-un canton CFR, trăia un acar cu soția și fetița lui, care împlinise 9 ani. Acarul avea patima beției; nu arareori îl văzuse fetița pe tatăl ei venind acasă pe două cărări, ba mai mult, când lua salariul, jumătate îl cheltuia pe băutură și când ajungea acasă își bătea soția și copila care erau nevinovate.

Într-o zi, fetița îl întrebă pe tatăl ei, care se afla cu stegulețul roșu în mână în mijlocul căii ferate, fluturându-l: „Tată, ce înseamnă asta?” El îi răspunse: „Când este pe linia ferată vreo primejdie de moarte, îl flutur în vânt și dau de veste...” Fata tăcu și intră îngândurată în casă. Când reveni de la serviciu, acarul ce văzu? Ceva care-l umplu de rușine. În gâtul sticlei cu alcool de pe masă, fetița pusese un mic steguleț roșu, iar pe sticlă lipise o etichetă pe care scrisese „primejdie de moarte”. Atâta amărăciune și rușine simți acarul, încât din acel moment hotărî să termine cu beția. Iată cum o copilă, ajutată de harul lui Dumnezeu, și-a scăpat tatăl de la pierzare.