Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Pilda zilei Recunoștința înseamnă smerenie

Recunoștința înseamnă smerenie

Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 28 Feb, 2020

Oamenii sunt în general ispitiți prin aceea că nu se cunosc bine pe ei înșiși. Și ne facem idei despre noi că am fi mai mult decât suntem, mai inteligenți, mai smeriți, mai virtuoși. Un scriitor francez din veacul al 18-lea spunea că cele dobândite de noi în viață, înțelep­ciune și alte daruri, trebuie să le păstrăm așa cum își păstrează bărbații ceasul în buzunarul de la piept. Acest ceas era scos în public numai atunci când posesorul lui avea nevoie să știe cât e ora și nu ca să afle toată lumea că el are un ceas, fie el și de aur.

Este foarte important ca omul să nu arate că ar avea vreun fel de învățătură sau înțelepciune atunci când acestea nu trebuie nimănui și când nu ar apărea decât ca simple demonstrații ale unor capa­cități și înzestrări pe care respectivul se prea poate nici să nu le aibă cu adevărat. Însă cum procedăm când calitățile noastre sunt reale? Pilda de astăzi încearcă un răspuns.

O tânără de 20 de ani a venit la duhovnic și cu o expresie îngrozitoare a feței i-a spus preotului: „Nu o să mă mântuiesc. O să-mi pierd sufletul din pricina nenorocitei slave deșarte!” Preotul i-a zis: „Dar ce faci? Cum lupți împotriva ei?” Fata a răspuns repede: „Pur și simplu am capitulat. Mă războiesc cu ea, dar învinge întotdeauna”. „Dar în ce constă slava ta deșartă?”, a mai întrebat-o preotul. Tânăra răspunde din nou: „Păi, de câte ori mă uit în oglindă sau într-un geam mă văd și zic: O, dar chiar sunt frumușică!” Preotul a zâmbit și i-a spus: „Dar să știi că asta așa este!” Fata s-a uitat speriată la omul care stătea în fața ei și a strigat: „Atunci ce e de făcut? E clar, iadul e partea mea!” Atunci preotul a liniștit-o: „Nu, nu ești pierdută. Ar trebui, pur și simplu, să te înveți să preschimbi slava deșartă în mulțumire. Smerenia, nici eu, nici tu nu ne putem dumiri măcar pe unde ar locui. Noi nu știm ce este aceea smerenie, căci aceasta este însușirea oamenilor sfinți. Dar recunoștința, mulțu­mirea este o faptă pe care noi, fiecare dintre noi, o putem dobândi în orice minut”. „Și ce trebuie să fac pentru a avea mulțumirea?”, a întrebat fata. Duhovnicul a lămurit-o: „E simplu. Trebuie să te pui de trei ori pe zi în fața oglinzii și să enumeri fiecare trăsătură a chipului tău, trăsătură care îți place: fruntea, sprâncenele, ochii, buzele, nasul, obrajii și, în general, tot ceea ce tu singură poți vedea și îți place. Iar când termini să zici: Doamne, îți mulțumesc că mi-ai dăruit toate acestea, pentru că eu însumi pe ele nu le-aș fi putut face!, și să mai adaugi: Și iartă-mă, Doamne, că peste această frumusețe pe care Tu mi-ai dat-o, eu pun această ­expresie îngrozitoare pe care o am acum!”