Arena dreptăţii

▲ Mulţi dintre cei implicaţi în zona publică evită aprecierea elitelor, pentru că acestea nu sunt dispuse la compromisuri ▲

Nu de puţine ori v-aţi pus, cu certitudine, întrebarea: Cine are dreptate? În diverse împrejurări suntem puşi în ipostaza de a discerne, direct sau indirect, asupra unui eveniment sau a unei controverse. Voluntar sau involuntar, spectacolul lumii din jurul nostru ne pune, în permanenţă, în postura de a cântări opinii sau fapte.

Arena în care oamenii se exprimau, în trecut, avea un parfum interesant, de agora cu multe sensuri. Şcoala de retorică antică fascinează şi astăzi, deşi puţini dintre noi au căutat să îşi imagineze efectiv cum îşi dezvoltă puterea de convingere un om simplu sau un înţelept al acelor vremuri. Ce instrumente de comunicare puteau fi folosite în acel timp? Gestica şi manipularea sensurilor prin meşteşugite asocieri de cuvinte sau sensibilizarea prin apelarea la simbolurile considerate ca fiind sfinte (cum ar fi nevinovăţia copiilor sau respectul faţă de cele care ne-au dat viaţă) erau, în trecut, singurele arme de comunicare.

Pentru a convinge un auditoriu asupra pertinenţei opiniilor, aspect valabil şi astăzi dealtfel, există şi o variantă a satisfacerii unor interese, nuanţă de succes aproape sigur, însă care, nu de puţine ori, defineşte indirect pragul de la care se judecă visceral, şi nu prin prisma înţelepciunii dăruite de Dumnezeu. Nu îi judec pe cei săraci cu duhul, ci pe cei care au suficientă minte pentru a şti unde se pierde zona bunului simţ - noţiune care astăzi, din păcate, nu se mai regăseşte social ca fiind o modă sau un reper educaţional universal.

Lumea în care trăim nu mai e dominată de o comunicare directă. Mai degrabă suntem dominaţi de o comunicare prin filtrul ochiului de sticlă al televiziunilor sau prin opiniile din presa scrisă. Pentru cei puşi în ipostaza de a se exprima public, provocarea retorică a dialogului are, evident, o altă structură, decât cea din vremurile demult apuse. Aşa că ne confruntăm cu un altfel de rezultat, corespunzător unor reguli de joc de altă factură. O lume în care discursul se poate pierde, iar sensurile pot fi fragmentate ca într-un joc de puzzle, care deformează realităţi. Lentila care ar păstra integral imaginea reală este, deseori, spartă cu argumente de aparentă analiză mai mult justificativă decât analitică. Nu ne rămâne decât un rezultat amar: trăim într-o lume mai degrabă de vedete, decât de elite. Normalitatea, firescul sau naturaleţea îşi reduc aportul asupra unei judecăţi de valoare privind lumea care ne înconjoară.

Selectarea valorilor devine un proces mai greoi decât pare la prima vedere. Tendinţa este de a deveni superficiali şi de a judeca fără eforturi de analiză deosebite sau chiar deloc. De multe ori, adevărul şi minciuna nu sunt rezultatul unei analize proprii, ci al unei opinii-calup, servite de alţii şi înghiţite ca atare, pe nemestecate. Arena dreptăţii devine un ring ieftin, de unde îţi poţi cumpăra gratis opiniile sub formă de mici şi bere. Pentru mulţi dintre cei implicaţi în zona publică din dorinţa de a conduce destine, metodele cele mai eficiente de atingere a scopurilor evită zona de apreciere a elitelor, pentru că acestea nu sunt dispuse la compromisuri.

Arena dreptăţii este deformată ca sensuri şi deviată de la principiile de care avem nevoie. Ar trebui să fim mai atenţi şi să ne selectăm nominal valorile de care avem nevoie. Altfel, viitorul copiilor noştri nu va fi niciodată orientat spre ceea ce ne dorim cu toţii: o lume mai bună.