Arta de a înţelege Scripturile

Un articol de: Ionuţ Bursuc - 28 Octombrie 2007

Lectura Sfintei Scripturi reprezintă mai degrabă un exerciţiu spiritual decât un act de cunoaştere. Creştinul citeşte sau ascultă fragmente din Sfânta Scriptură nu atât ca să acumuleze nişte informaţii, cât să păşească pe un făgaş spiritual care-l îmbogăţeşte şi îl cultivă. Sfântul Ioan Casian (ca. 360-433), părinte al monahismului apusean, originar din ţinuturile Dobrogei, subliniază în nenumărate rânduri această dimensiune specială a lecturilor biblice. Nu „ştiinţa care împăunează“, ci „trăirea dragostei de oameni“ este măsura autenticei culturi creştine. Când cele citite ajung să cucerească întru totul mintea, iar meditaţia persistă mult după încheierea lecturii, atunci creştinul poate socoti că, într-adevăr, a început să citească Scripturile.

Grăbeşte-te, aşadar, dacă vrei să ajungi la ştiinţa cea adevărată a Scripturilor, să-ţi însuşeşti mai întâi umilinţa statornică a minţii, care te conduce nu la ştiinţa care împăunează, ci la cea care te face un iluminat prin trăirea dragostei de oameni. Nu este cu putinţă ca o minte necurată să dobândească darul ştiinţei duhovniceşti. Fereşte-te cu toată băgarea de seamă ca nu cumva, din râvna cititului, să se nască nu lumina ştiinţei, nici acea veşnică slavă, care se făgăduieşte prin iluminarea dată de învăţătură, ci uneltele pieirii, datorită deşertăciunii şi înfumurării.

De asemenea, trebuie să te sileşti în toate chipurile ca, lăsând la o parte toată grija şi cugetarea despre cele pământeşti, să te dăruieşti cu totul citirii cărţilor sfinte, până când meditaţia continuă îţi va stăpâni în întregime mintea şi te va forma, aşa zicând, după chipul ei. De aceea trebuie să învăţăm pe dinafară şi să ne ţinem neîncetat de şirul Scripturilor sfinte. Această neîntreruptă meditaţie ne va aduce o dublă roadă: mai întâi, când mintea este ocupată cu citirea şi reflectarea la cele citite, în mod necesar nu este prinsă în laţul nici unor gânduri vătămătoare, şi apoi, fiindcă pe cele parcurse printr-o deasă repetiţie când ne muncim să le învăţăm pe dinafară nu le putem înţelege în acel timp, mintea fiindu-ne ocupată cu memorizarea, dar, după aceea, descătuşaţi de mrejele celor văzute şi auzite, şi mai ales în meditaţiile de noapte, când ne gândim la ele în tăcere, le înţelegem mai limpede. Astfel încât, atunci când suntem liniştiţi şi oarecum cufundaţi în visele din somn, ni se descoperă înţelesurile ascunse pe care, în stare de veghe, nici nu le bănuiam.

Înnoirea minţii - cheia înţelegerii Scripturilor

Pe măsură ce înnoirea minţii noastre creşte prin acest studiu şi faţa Scripturilor va începe să se înnoiască şi frumuseţea înţelegerii celor sfinte va înainta, dacă pot spune aşa, o dată cu cel ce înaintează în ea. Înţelesul lor merge în pas cu puterea de înţelegere omenească şi va deveni pământesc pentru cele trupeşti şi dumnezeiesc pentru cele duhovniceşti; iar cei cărora acesta li se părea înainte învăluit de nori groşi nu pot să-i măsoare adâncimea şi nici să-i rabde strălucirea. Dar ca să înţelegem mai bine acestea dând un exemplu, este de ajuns să citez o singură mărturie a legii, prin care vom dovedi că toate învăţăturile cereşti se întind la tot neamul omenesc, după măsura stării noastre. Este scris în lege: „Să nu faci fapte ruşinoase“. Omul înlănţuit de patimile trupului va păzi în chip sănătos această lege în sensul ei simplu, în litera ei. Cel care însă s-a îndepărtat de această treabă murdară şi de simţământul cel necurat, în mod necesar o va păzi în chip duhovnicesc. Astfel că, fără îndoială, el va sta departe nu numai de slujirea la idoli, dar chiar de orice superstiţie păgână. Nu-l vor mai interesa aşadar ghicitorii, arătările şi orice alte semne de zi şi de noapte, nici unele potriviri de cuvinte şi de nume care pătează limpezimea credinţei noastre. Dacă a căzut cineva în aceste superstiţii, cu siguranţă a devenit necredincios faţă de Hristos şi nu merită să audă cuvintele apostolului: „V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos ca pe o fecioară neprihănită“, ci i se va potrivi ceea ce spune acelaşi apostol: „Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele, în viclenia lui, a amăgit pe Eva, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la nevinovăţia care este în Iisus Hristos“.

Mintea omenească nu poate fi golită de toate gândurile şi de aceea, cât timp nu va fi ocupată de studiile duhovniceşti, în mod necesar va fi angajată în cele ce a învăţat mai înainte. Cât timp nu va avea la ce să recurgă în mişcarea sa neîncetată, ea va fi nevoită să alunece în cele pe care le cunoaşte din copilărie şi să frământe din nou cele pe care şi le-a însuşit prin lungă întrebuinţare şi meditaţie.

Nesaţul sufletului după povestirile sfinte

Aşadar, pentru ca această ştiinţă duhovnicească să se întărească în tine cu puteri de neînlocuit, şi să nu te foloseşti de ea doar vremelnic, ca aceia care au atingere cu ea nu prin studiul lor, ci prin vreo legătură din afară şi care o prind, ca să zic aşa, din aer, după miros, aşadar ca să intre în simţirile tale, ca şi cum s-ar fi născut o dată cu ele, ca ceva care se poate vedea şi pipăi, ei, bine, pentru aceasta se cade să păzeşti cu toată grija cele ce-ţi spun mai departe. Chiar dacă vei auzi că se spun în cuvântare lucruri pe care tu le cunoşti foarte bine, să nu le priveşti din această pricină în silă şi cu dispreţ, ci să le primeşti în inima ta cu acea lăcomie cu care trebuie neîncetat să ne umplem urechile noastre sau să rostim cu gura noastră cuvintele mântuirii dorite. Oricât de deasă va fi povestirea lucrurilor sfinte, acestea niciodată nu-i vor produce neplăcere sufletului însetat de ştiinţa cea adevărată, ci primindu-le zilnic ca noi şi dorite, cu cât le va sorbi mai de multe ori, cu atât le va asculta sau spune mai cu nesaţ şi va căpăta mai de grabă întărirea ştiinţei însuşite din repetarea lor, decât vreun dezgust din expunerea lor repetată. Este un semn limpede de minte călduţă şi înfumurată, dacă ea va primi în silă şi cu nepăsare leacul cuvintelor mântuitoare, chiar dacă este administrat cu prea marea stăruinţă. Căci „sătulul îşi bate joc de fagurii de miere, iar flămândului chiar ceea ce este amar i se pare dulce“. Dacă acestea vor fi primite cu grijă, dacă vor fi aşezate în ascunzişurile minţii şi însemnate cu pecetea tăcerii, după aceea, ca vinul vechi care înmiresmează şi înveseleşte mintea omului, când ele îşi vor căpăta şi ele mireasma lor prin bătrâneţea simţămintelor şi prin vechimea răbdării, atunci vor fi scoase din vasul pieptului tare şi, ca un izvor nesecat, se vor revărsa din vinele experienţei şi din căile mereu circulate ale virtuţilor şi vor curge neîncetat, ca dintr-un nemăsurat adânc al inimii tale.

Experienţa - prima condiţie a îndrumătorului autentic

Dar, precum am mai spus, este cu neputinţă să se înveţe pe sine sau să înveţe pe alţii cineva fără ajutorul experienţei. Dacă nu este în stare să înţeleagă anumite lucruri, cum le va putea transmite altora? Despre acestea, chiar dacă are pretenţie să vorbească, cuvintele lui, fără folos şi fără roadă, vor ajunge numai până la urechile auditorilor, dar nu vor putea pătrunde în inimile lor. Fiind fără legătură cu faptele şi lipsite de conţinut, ele nu vor ieşi din comoara unor cunoştinţe adevărate, ci din deşartele pretenţii ale trufiei şi înfumurării.

Este cu neputinţă ca un suflet necurat, oricât se va osteni cu cititul, să-şi însuşească ştiinţa cea duhovnicească. Nimeni nu toarnă într-o oală murdară şi rău mirositoare un parfum fin, sau miere de bună calitate, sau alt lichid de preţ. Un vas îmbibat cu miros urât strică parfumul cel mai plăcut, fără ca acesta să poată schimba prea mult mirosul vasului, fiindcă tot ceea ce este curat se murdăreşte mai repede decât se curăţă ceea ce este murdar.

La fel şi vasul pieptului nostru, dacă n-a fost spălat mai întâi de toată stricăciunea viciilor, nu va merita să primească acest mir, despre care vorbeşte profetul: „Ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui“ şi nici acea ştiinţă duhovnicească sau cuvintele Scripturii, care sunt mai dulci decât mierea şi decât fagurii, nu le va putea păstra nestricate.

* (Texte selectate din Sf. Ioan Casian, Scrieri alese, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1990)

▲ Cum trece roua

de Costache Ioanid

Cum trece roua,

sorbită-n crin,

cum zboară norii

şi alţii vin,

cum piere-un sunet

pe-aripi de vânt,

aşa trec toate

pe-acest pământ.

Cu cât în lume