Boala și sfințenia - Avva Ammoes și Ioan Tebanul

De la Avva Ammoes a rămas o scurtă apoftegmă în care îl vedem cum se comportă în timpul bolii: „Se spunea despre Avva Ammoes că zăcea bolnav de mulți ani și niciodată n-a îngăduit minții lui să fie atentă la lucrurile din chilie, căci îi aduceau multe daruri datorită bolii. De fiecare dată când ucenicul lui intra și ieșea din chilie, el închi­dea ochii, ca să nu vadă ce face. Știa că e un călugăr credincios.” (Ammoes 3)

Fără să ni se ofere prea multe detalii, această apoftegmă ne arată cum pentru Avva Ammoes boala este un prilej ascetic suplimentar. Nu cedează în fața bolii, nu devine pasiv. Deși dependent de ajutorul ucenicului său, el rămâne în smerenie și alege să aibă încredere în cel care îl îngrijește, fără să vrea să îl controleze. Boala este prilej de exersare a încrederii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, dar și în ucenicul său, pe care îl știa un „călugăr credincios”. Avva Sisoe zicea că, atunci „când cineva are grijă de tine, tu nu trebuie să poruncești” (Sisoe 29).

Boala nu îi permite Avvei Ammoes să practice nevoința fizică, dar el continuă să se manifeste ascetic și folosește contextul în care se gă­sește ca un prilej pentru a-și exersa disciplina mentală. De aceea nu permite minții sale să fie „atentă la lucrurile din chilie” și rămâne concentrat pe cele esen­țiale. Boala îl face să se retragă și mai tare din lume decât o făcuse alegerea monahismului, așa că el merge un pas mai departe și, în loc să se revolte, îmbrățișează claustrarea și se retrage și mai mult în sine pentru a se concentra asupra vieții duhov­nicești.

Cel care l-a îngrijit pe Avva Ammoes a fost Ioan Tebanul, despre acesta povesteau bătrânii că „l-a slujit pe bătrân vreme de doisprezece ani, cât timp acesta a fost bolnav. Stătea cu el, așezat pe o rogojină. Bătrânul îl trata dispre­țuitor și, cu toate că s-a chinuit mult cu boala lui, niciodată nu i-a zis: Fii mântuit! Dar, când i s-a apropiat sfârșitul, iar bătrânii stăteau roată-împrejur, el a luat mâna ucenicului și i-a zis: Fii mântuit, fii mântuit, fii mântuit! Apoi l-a încredințat bătrânilor zicând: Acesta este înger, nu om” (Ioan Tebanul). Boala, așadar, sfințește nu doar viața celui care o păti­mește, dar și a celor care se dedică bolnavilor.