Căutarea echilibrului

Părinții deșertului au căutat echilibrul, chiar dacă prin metode ce pot părea uneori cu totul neîndurătoare. Exemplul unei asemenea căutări a echilibrului se găsește în apoftegma 3 despre avva Sarmatas: „Gândurile rele îmi zic: Nu lucra, mănâncă, bea, dormi. Bătrânul îi răspunde: Când ți-e foame, mănâncă; când ți-e sete, bea; când ești obosit, dormi”. Tocmai atunci a venit alt bătrân la fratele acela și el i-a spus ce l-a îndemnat avva Sarmatas. Bătrânul îi răspunde: Iată ce înseamnă ce ți-a spus avva Sarmatas: când ți-e foame și sete de nu mai poți, atunci mănâncă și bea; și când ai privegheat și pici de somn, atunci dormi. Asta ți-a zis bătrânul”.

Drumul către echilibru, așa cum vedem aici, poate să frizeze extremele. Adesea este o mișcare sinuoasă, care are nevoie de timp pentru a se stabiliza. Tensiunea primă este cea care se naște între nevoile fizice și cele spirituale. Trupul are greutate și nevoile sale ni se înfățișează cu urgență și brutalitate, în vreme ce nevoile duhovnicești sunt delicate și pot fi cu ușurință sufocate de violența trupului. De aceea se nasc în minte gânduri akedice de trândăvie: „Nu lucra, mănâncă, bea, dormi”. Și totuși, gândurile acestea ispititoare nu sunt lipsite de temei, oamenii pentru a funcționa au nevoie de odihnă și de hrană. Aici intervine discernământul, stabilind măsura dreaptă a echilibrului (care nu reprezintă decât accidental media aritmetică a extremelor).

Tocmai pentru că nevoile spirituale sunt delicate și pot fi cu ușurință ignorate, este nevoie de asceză corporală. Asceza corporală este efortul de a educa trupul pentru a face loc nevoilor sufletești, dar nu urmărește niciodată anihilarea corpului, mortificarea lui. Mai degrabă trupul ar putea fi văzut ca un partener al sufletului în mișcarea către Dumnezeu.

Asceza este și ea o formă de echilibru, o permanentă mișcare de echilibrare a relației complexe dintre trup, suflet, lume și Dumnezeu. Părinții ascetici nu consideră materia ca fiind rea în sine și nici nu condamnă nevoile trupești, ci doar le situează în contextul valorilor spirituale mai înalte. De aceea
avva Sarmatas recomandă să mănânci după ce ai cunoscut foamea prin post și să dormi după ce ai cunoscut trezvia prin priveghere. Discernământul este cel care îl învață pe monah să recunoască momentul potrivit în care să dea trupului cele necesare, fără a afecta viața duhului.

Echilibrul ascetic nu este static, are propria dinamică, este un dans continuu al trupului cu sufletul în atmosfera harului, la care se ajunge prin experiență și rugăciune.