Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Chip smerit şi demn mărturisitor al vieţuirii monahale (II)
În paralel cu ascultarea de preot slujitor al Catedralei patriarhale, protosinghelul Gherontie a mai avut, începând cu data de 9 iunie 1950, şi funcţia de preşedinte al Consistoriului Monahal Eparhial de pe lângă Arhiepiscopia Bucureştilor, alături de arhimandritul Dionisie Velea, protosinghelul Sofian Boghiu, ca membri, şi ieromonahul Pimen Georgescu, grefier. La 19 ianuarie 1952 a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Consistoriului Eparhial Bucureşti cu arhimandritul Dionisie Velea, fiind numit membru al Consistoriului Central Monahal.
Datorită experienţei acumulate în viaţa de mănăstire şi în cadrul Consistoriului monahal, a fost solicitat să susţină în cadrul conferinţelor Obştii Catedralei patriarhale, în data de 27 martie 1952, comunicarea Situaţia şi poziţia monahilor excluşi, după Sfintele Canoane.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 12 noiembrie 1951, a aprobat ridicarea protosinghelului Gherontie Ghenoiu la rangul de arhimandrit, urmând ca, la 17 aprilie 1952, patriarhul Justinian Marina „să-l învestească pe virtuosul protosinghel în demnitatea binemeritată mai sus amintită“.
Începând cu 1 ianuarie 1954 a fost încadrat ca spiritual, profesor şi director (provizoriu) al Şcolii de Cântăreţi de la Curtea de Argeş, după care a fost transferat ca spiritual al Şcolii de Cântăreţi şi al Seminarului Teologic din Bucureşti, de unde demisionează la 1 decembrie 1957.
Prin decizia Departamentului Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniştri, de la 1 decembrie 1957 figura ca preot slujitor la Catedrala patriarhală, până la 1 august 1968, când s-a pensionat. În această perioadă a susţinut mai multe omilii şi a acordat o atenţie deosebită slujirii Sfântului Altar, fiind numit iarăşi preşedinte al Consistoriului Monahal Eparhial în locul arhimandritului Gherasim Cristea, stareţul de atunci al Mănăstirii Căldăruşani, iar protosinghelul Roman Stanciu, stareţul Mănăstirii Cernica, era numit membru al Consistoriului Eparhial în locul arhimandritului Grigore Băbuş. Deşi pensionat, a rămas în continuare ca preot slujitor al Catedralei patriarhale până la sfârşitul vieţii.
O altă preocupare importantă din viaţa părintelui Gherontie Ghenoiu o constituie rectitorirea Schitului Sitaru (Balamuci) din apropierea Mănăstirii Căldăruşani, de care a şi aparţinut o vreme.
La sfârşitul anilor '60, părintele Damian Bogdan devenise noul egumen al schitului, în locul protosinghelului Veniamin Gavrilovici, retras la Căldăruşani. Peste tot era ruină, nu existau chilii, trapeză, paraclis. Biserica mare aproape nu putea fi folosită. În această situaţie, arhimandritul Gherontie Ghenoiu a făcut numeroase şi insistente apeluri credincioşilor din Catedrala patriarhală, mai ales fiilor săi duhovniceşti, de a ajuta la refacerea schitului. Prin strădania sa şi a micii obşti care s-a înfiripat, schitul a fost renovat în întregime, istorica biserică a fost restaurată, s-a construit paraclisul de iarnă, s-au zidit chilii noi, gospodărie, drumuri, alei şi altele. Printre cei care au răspuns chemării părintelui Gherontie Ghenoiu a fost un renumit avocat din Bucureşti, care s-a închinoviat la Sitaru în anul 1985. În anul 1970, avocatul Gheorghe Părăuşeanu l-a întâlnit pe cunoscutul duhovnic Gherontie la Catedrala Sfintei Patriarhii şi din acel moment viaţa sa a fost însufleţită de un nou ideal, şi anume acela de a face parte din cinul monahal. Ucenicind o perioadă pe lângă părintele Gherontie, la vârsta de 69 de ani s-a hotărât să meargă în obştea Mănăstirii Frăsinei, însă îndemnul duhovnicului său, dat pe patul de moarte, l-a determinat să ia asupră-şi haina monahală la Schitul Sitaru (Balamuci), ctitorie de suflet a vrednicului arhimandrit, primind la călugărie numele Gherasim.
Arhimandritul Gherontie Ghenoiu avea darul vorbirii frumoase, rostind atunci când era rânduit cuvinte de învăţătură la Catedrala patriarhală.
În liniştea chiliei avea şi preocupări cărturăreşti, aşa cum a fost alcătuirea Acatistului Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (în perioada tinereţii) şi o carte de îndrumări duhovniceşti care a circulat multă vreme dactilografiată (neobţinând permisiunea tipăririi în anii dictaturii comuniste).
Îndrumătorul bunului creştin (autor arhimandritul Gherontie Ghenoiu) a apărut cu binecuvântarea patriarhului Teoctist Arăpaşu în anul 1997 la Editura Ihtis şi cuprinde învăţături despre Pronia dumnezeiască şi viaţa bunului creştin, Dumnezeu - har şi conlucrarea omului la actul mântuirii, despre spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, căsătorie, starea sufletului după despărţirea de trup, istorisiri despre vechile şi noile erezii etc.
În ultima parte a vieţii, părintele se retrăgea uneori pentru linişte la Mănăstirea Sfântul Nicolae-Sitaru, de care a fost mereu ataşat, slujind Sfânta Liturghie şi bucurându-se de pacea minunatului lăcaş străvechi de aproape 500 de ani.
Cu o zi înaintea trecerii la viaţa veşnică, duminică, după ce oficiase Sfânta Liturghie la Catedrala patriarhală, s-a întreţinut duhovniceşte cu mulţi dintre ucenici, oferindu-le binecuvântări şi sfaturi de suflet unora dintre ei, împărtăşindu-le bucuria pe care o avea că Dumnezeu şi Maica Luminii l-au ajutat să transpună în viaţa Bisericii străbune, mai ales a monahismului românesc, unele dintre planurile sale bisericeşti, cum au fost ostenelile depuse în decursul anilor la Mănăstirea „Sfântul Nicolae-Sitaru“, precum şi alte proiecte pe care le avea în vedere.
S-a stins în pace, aşa cum ceruse în mod repetat în sfintele rugăciuni, ca preot, pentru toţi creştinii şi pentru sine...
A rămas deopotrivă în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut şi în sufletele fiilor săi sufleteşti (călugări şi mireni) prin exemplul slujirii la Sfântul Jertfelnic şi prin devotamentul său de duhovnic.
Slujba de înmormântare a arhimandritului Gherontie Ghenoiu a fost oficiată în ziua de 27 septembrie 1984 la Mănăstirea Sitaru, de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Roman Ialomiţeanul, delegatul patriarhului Justin Moisescu, înconjurat de numeroşi preoţi de la Catedrala patriarhală şi mănăstirile din apropiere, de obştea Mănăstirii Sitaru şi de mulţi credincioşi care l-au preţuit în mod deosebit şi s-au rugat pentru odihna sufletului său.
A fost unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici din acea perioadă grea, cu multe încercări pentru Biserica şi credinţa neamului nostru.
Note bibliografice
1. Ordinul nr. 10378/938 eliberat de Sfânta Episcopie a Râmnicului Noul Severin
2. Ordinul nr. 12315/1938 eliberat de Sfânta Episcopie a Râmnicului Noul Severin
3. Ordinul nr. 5237 din 17 mai 1938
4. Raportul nr. 970 din 28 iunie 1938.
5. Ordinul nr. 8581 din 23 august 1938
6. Decizia ministerului nr. 57412/942
7. Decizia ministerului nr. 36712/944
8. Adresa 2969/950 emisă de Serviciul Personal al Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, Arhiepiscopia Bucureştilor
9. Adresa nr. 4461 din 9 iunie 1950, emisă de Serviciul Cadre al Arhiepiscopiei Bucureştilor
10. Adresa 15600/951, emisă de Serviciul Personal al Arhiepiscopiei Bucureştilor
11. Procesul-verbal din 6 noiembrie 1951
12. Adresa 22612/951, emisă de Administraţia Patriarhală
13. Adresa 1271/952, emisă de Administraţia Patriarhală
14. Temeiul 6070/959 emis de Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor
Documentele consultate la elaborarea articolului de faţă fac parte (în mare parte) din dosarul personal al arhimandritului Gherontie Ghenoiu, aflat în Arhiva Arhiepiscopiei Bucureştilor, a Catedralei patriarhale şi a Mănăstirii Sitaru.
Mulţumiri părintelui stareţ de la Sitaru, ieromonahul Natanael Haraga.
